Autoarea cărţii „Pereţi subţiri” (Polirom, 2017) ne arată puţin culisele lumii oamenilor de litere (care nu e deloc aşa de idilică precum şi-o imaginează cititorii). Iată.
Un articol de Andrei Crăciun|21 iunie 2017
Ana Maria Sandu este scriitoare și jurnalistă (la Dilema veche). Cea mai recentă carte a dumisale se cheamă Pereți subțiri și a fost publicată la Editura Polirom. În înțelesul românesc al termenului, volumul este un bestseller. Ana Maria vorbește în acest interviu, cu multă detașare și cu mult umor, despre banii pe care (nu prea) îi câștigă din literatură, despre nevoia de o revoluție culturală în Oltenia natală (e din Târgu Jiu) și despre tinerii din țara noastră (în care crede).
Ana Maria Sandu, fiind cititorul dumitale de ani de zile, am o curiozitate. Cum faci dumneata când scrii? Îți faci o structură dinainte? Textul însuși te conduce? Cum e?
Trebuie să am foarte clar în cap ce vreau să fac când mă apuc de o carte nouă. Sigur: cărțile se scriu întâi în mintea noastră. Iar unele rămân doar acolo.
Acestea sunt, de altfel, și cele mai bune.
Cărțile care se scriu doar în cap sunt perfecte. Asta e partea frumoasă. Pe unele dintre ele reușești cumva să le traduci și asta e tot. Dar, în rest, nu lucrez cu planuri, cu desfășurări, notițe. Singura carte la care am avut totuși așa ceva a fost Fata din casa vagon, pentru că era primul meu roman și pentru că am avut emoții cumplite că nu o să fiu în stare s-o termin niciodată.
Îți recitești cărțile din urmă?
Nu le recitesc. Le-am citit și recitit de o mie de ori înainte să le public. Mi se pare suficient.
Ai vreun personaj din propria operă care te-a surprins plăcut?
Îmi plac toate.
Nu te cred.
Îți jur. Îmi plac toate, le înțeleg pe toate, căci altfel de ce le-aș mai fi inventat? Tu le aduci pe lume, nu te pune nimeni. Nu ți se întâmplă, ci vrei.
ANA MARIA SANDU E CA EDITH PIAF: NU REGRETĂ NIMIC
Dacă ni s-ar termina viața în aceste clipe dramatice, ce regrete ai prezenta înainte de judecata de apoi?
Cred că nu am regrete.
Ești ca Edith Piaf?
Cam da. Și știi de ce nu am? Nu pentru că aș fi trăit nu știu ce sau nu știu cât, dar faptul că tot ce am trăit nu s-a terminat acolo, și am putut să prelungesc în scris, m-a consolat și mă consolează.
Credeți în Dumnezeu, Ana Maria Sandu?
Prefer să nu răspund la întrebarea asta.
Despre temele mari din societatea românească, aveți părere? Vă interesează societatea? Sau v-ați retras într-un turnuleț de fildeș?
Cred că în momentul în care ai legătură cu presa, de orice fel, nu ești în turnul de fildeș. Nu ai de ce. Nu ai cum. Și ce să mai faci astăzi într-un turn de fildeș? Pare că ți-ai induce, dacă te-ai închide acolo, propria stare de asediu. Nu simt așa. Și nu mai cred în modelul ăsta. Trebuie să ne implicăm, să fim cetățeni, nu?
Reziști?
Am rezistat cât am rezistat, dar se pare că unii rezistă mai mult decât noi. Întotdeauna. Uite, că am acest mic regret: că unii rezistă mai mult decât noi.
Ești și dumneata în personajele tale? În toate?
Nu suntem toți în toate personajele noastre? Dar nu o să ne apucăm acum să căutăm realitatea din ficțiune. Și realitatea însăși e o ficțiune (râde).
Care e teoria ta cu privire la viață? Mai avem vreo viață sau gata, asta, și se termină pentru totdeauna.
Asta și gata. Să tragem de ea ca de guma de mestecat.
Ești împăcată cu non-ființa?
Dacă unul singur ar fi reușit să schimbe asta, probabil că niciunul dintre noi n-ar mai fi putut să fie împăcat. Așa, când știi că nu se poate, trebuie să facem până atunci tot ce putem în pătrățelul nostru.
ANA MARIA SANDU CONSTATĂ SUDUL ROMÂNIEI: E JALE
Oltenia profundă cum e? Merge și ea odată cu țara?
Am venit cu Cluj, de la TIFF, cu avionul… Merg de mulți ani în aceeași lună, la TIFF, an de an, și mă uitam cât de mult s-a schimbat orașul ăla și cât de puțin orașele din sud…
Hai să facem un festival de literatură la Târgu Jiu.
Cred că există, există și de teatru… Dar nu e vorba de asta, e vorba de a crește ceva, de a da un sens. Toate locurile astea, construite în jurul unor industrii care nu mai există de fapt, sunt abandonate, sunt părăsite, oamenii și-au pierdut sensul, înțelegi?
Iar dumneavoastră, oltenii, aveți de gând să cereți autonomia? Vă faceți Regatul Olteniei?
(râde) Cred că ar fi nevoie întâi de o revoluție acolo.
O revoluție culturală – marele salt înainte al oltenilor?
(râde). O revoluție cu tot ce înseamnă ea. Și culturală, bineînțeles.
Credeți în tinerii din țara noastră?
Da, cred foarte mult.
Pe ce vă bazați?
Dacă nu crezi nici în tineri, în ce să mai crezi? Te acrești și stai acasă. E ultimul lucru pe care mi l-aș dori pentru mine: acreala și bombăneala asta… tinerii din ziua de azi…
Cum era pe vremea dumitale?
Întreabă-mă peste cincizeci de ani.
Nu cred că voi mai fi printre dumneavoastră.
(râde) Eu cred că voi trăi mult, am toate șansele, toți cei din familia mea au fost longevivi. Mă pregătesc pentru o viață lungă. Acum, înot.
Nu mai alergi (n.m. – scriitoarea are o carte cu titlul Aleargă!).
Nu mi-a plăcut de fapt niciodată foarte mult să alerg (râde). Am scris cartea, după care…
Ai pereții groși acasă (n.m. – cea mai recentă carte a Anei se numește Pereți subțiri)?
(râde) De fapt, stau într-un buncăr.
Cum îți zic ai tăi?
Ana. Și dacă mi-aș fi ales eu un nume, exact pe ăsta l-aș fi ales.
Când o să te apuci să scrii un nou roman?
Când o să am chef. Mă gândesc la ceva de o vreme.
Câți bani ai făcut din literatură?
Fără număr!
ANA MARIA SANDU ȘI DUBLAREA NUMĂRULUI CITITORILOR
Dacă ai pune la un loc toți banii pe care i-ai făcut din literatură, ce ți-ai lua?
Dacă aș pune la un loc toți banii pe care i-am câștigat din cărțile mele, mi-aș cumpăra, probabil, câteva sute de sandwich-uri bune. Nu trăiești din asta. Habar n-am de ce o facem. Cred că pentru că nu putem altfel. Deși ar fi atât de multe alte lucruri de făcut pe lume…
Ca de exemplu?
Să stai și să te uiți la oameni. Să ieși la bere, să te plimbi, să faci voluntariat, să salvezi balenele, să salvezi Oltenia, sunt multe lucruri de făcut, vezi? Știi că am zile când mă întreb: OK, stau atâta în casă, când puteam să fac și altceva… de ce nu o fac?
Tu nu te duci la serviciu, la Dilema?
Mă duc, dar mai scriu și de acasă, ca toată lumea, nu? Dacă aș fi avut alt gen de viață, probabil că nu m-aș fi apucat de scris.
Dacă erai bugetară, de exemplu.
Trăim într-o societate care ne-a permis asta.
Îți cunoști personal cititorii?
E prima mea carte de când am Facebook, și am un feedback live care mă bucură pe de o parte, dar mi se pare și straniu, cumva. Tot felul de oameni, pe care nu îi cunoști, dar îți scriu că ți-au luat cartea… Nu sunt obișnuită cu asta. Dar tot o mână de oameni sunt.
Da, dar e mâna ta de cititori.
Și îți dai seama că puteau să aleagă un milion de alte cărți, și te simți obligat față de ei.
Ți-a crescut numărul de cititori de la debut (n.r. – din 2003?)
Probabil că erau atât de puțini, că acum numărul lor s-a dublat.
ANA MARIA SANDU ȘI SCRISUL DE CĂRȚI CA UN LUX PE CARE ÎL ÎNTREȚII CU BANI DE ACASĂ
Din ce trăiești dumneata, Ana Maria Sandu?
Din tot felul de job-uri, evident. Cărțile sunt un lux pe care îl susții cu bani de acasă. Nu degeaba majoritatea scriitorilor din secolele trecute erau rentieri. Faptul că nu ai cum, și nici măcar nu te gândești că ai putea trăi din asta… E foarte mișto să fii scriitor, dar nu e așa cum își imaginează oamenii. De obicei câștig cei mai puțini bani de la masa cu care stau cu prietenii mei, iar din cărți nu câștig aproape nimic (râde). Când le spun prietenilor mei câți bani fac din literatură… le pică fețele! Ar trebui poate să vorbim mai mult despre asta. Că iei 2.000 de lei dintr-o carte, dacă nu ești chiar un scriitor prost… Și se întâmplă să primești această sumă, poate, în trei ani. E mult? E puțin? E mișto să fii scriitor, dar ia gândiți-vă dacă de fapt ați vrea asta. Nu are nicio importanță dacă ești prost sau bun scriitor. Sunt bani puțini în breasla asta.
Și ce e de făcut?
Avem mai multe variante. Fie nu mai scriem și ne vedem de alte treburi, ceea ce e întotdeauna o variantă de lucru. Dar dacă nu putem altfel, ne ducem războiul până la capăt.
Sistemic, ce e de făcut?
Să apropiem copiii de lectură. În actuala configurație politică… ce se poate face? Oamenii ăștia, cei mai mulți dintre ei, n-au citit niciodată nimic. Ei au multe probleme în a vorbi elementar românește. Ce să le spui: că mai sunt și scriitori pe lume, și că nu toți sunt morți, că unii sunt vii?…
Ziarul Metropolis continuă campania editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?
Dacă accepți să muncești în aceste condiții înseamnă că intri într-un lanț al slăbiciunilor. Și nu e vinovat doar unul dintre pioni, adică „angajatorul”, piața, publicul. Și noi suntem, probabil, la fel de vinovați. (Ana Maria Sandu, scriitoare)
Foto: Maria Balabas
