Ana Maria Sandu – lansare la târgul Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lansare-la-targul-gaudeamus/

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013: duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013, duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30. La eveniment vor participa Marin Mălaicu-Hondrari şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Cartea semnată de Ana Maria Sandu este o lectură dinamică, plină de farmec şi de sensibilitate, ce a apărut de curând în colecţia Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Acest fals jurnal de jogging al Anei Maria Sandu e un text actual, poetic şi intelectual, cu alergători-personaje care ne seamănă.

O femeie trecută de prima tinereţe aleargă în parc, dar şi prin viaţă – momentele se succedă cu repeziciune, prezentul devine într-o clipă amintire şi tot ce rămâne de descoperit e ce se va întâmpla mâine. Protagonista e într-o continuă transformare, se lasă modelată de experienţe, de persoanele pe care le întâlneşte, dar o mică parte din ea nu se schimbă şi, probabil, nu se va schimba niciodată.

Ana Maria Sandu şi transformările din carte

„I-am privit atentă pe alergătorii din lumea largă şi i-am invidiat. Apoi mi-am luat picioarele la spinare şi am ieşit eu însămi la alergat. Au trecut nişte ani şi textul acesta s-a transformat într-o plasă de siguranţă. E aici experienţa mea, a prietenilor mei şi a personajelor literare cu care m-am intersectat.”

Despre volum ea spune că l-ar fi putut scrie până la sfârşitul vieţii, dar s-a oprit când şi-am dat seama că s-a încheiat o etapă din viaţă şi că nu mai aleargă la fel. „Acum am ajuns în punctul în care scriu ca şi când aş face jogging’’, mărturiseşte Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu

Coperta volumului „Aleargă“, de Ana Maria Sandu

„Fiecare zi contează. Fiecare pauză mă angoasează. Ca orice alergător din lumea asta, am zile mai bune şi zile mai proaste. Poate că de aceea scrisul e singurul moment din zi în care simt că mă pulverizez şi că nu mă mai atinge nimic cu adevărat. Îmi pierd acroşurile la realitatea cea mai pură, cea mai adevărată. Muşchii mi se tonifică şi obosesc în acelaşi timp. Mă mişc, deci nu mai am vârstă, frici sau dorinţe“, încheie scriitoarea.

Foto cu Ana Maria Sandu – Editura Polirom

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.