Ana Maria Sandu lansează volumul „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lanseaza-volumul-mama-imi-spune-ca-am-o-viata-frumoasa/

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă”, apărut de curând în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitaţi, alături de autoare, vor fi Marius Chivu şi Maurice Munteanu.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2019

„N-am ținut jurnal decît pe perioade scurte, dar am scris săptămînal tot felul de texte, care au apărut în revistele la care am lucrat sau am avut rubrici. S-au adunat în timp multe foldere, iar de curînd, cînd căutam ceva, mi-am dat seama că de unele dintre ele uitasem cu totul. Le-am recitit și m-am bucurat că le aveam. Am strîns aceste «mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o pînă acum. Volumul acesta e ca o geantă de voiaj, în care am pus amintiri de familie, fotografii, cărți, locuri în care am călătorit, oameni dragi, Bucureștiul în care locuiesc și scriu. Sînt articole publicate în antologii românești și străine, în revistele RePublik, aLtitudini, Noua literatură, District 40 și, cele mai multe, în Dilema Veche”, spune Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul „Din amintirile unui Chelbasan” (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul „L’écorchure”. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, romanul „Fata din casa vagon”, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul „Omoară-mă!” Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft.

În 2013, a publicat „Aleargă”, de asemenea dramatizat, iar în 2017 volumul de proză scurtă „Pereți subțiri”, amîndouă apărute la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile „Cartea cu bunici”, „Bookătăria de texte & imagini”, „Iubire 13”, „Prima dată”, „Nouvelles de Roumanie”, „Rumänien heute”.

A coordonat volumul „Cu ochii-n 3,14”, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăiește la București. Este redactor la revista Dilema Veche. Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe.

09
/04
/15

Volumul "În pielea unei jihadiste", de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

02
/04
/15

Gândind că „cea mai mare victorie a omului este să-şi cucerească frica”, Anaïs Nin a scris unul dintre cele mai tulburătoare jurnale erotice ale tuturor timpurilor. A trăit pentru a-şi pune emoţiile şi senzaţiile în pagini de carte, dezvăluind lumii erotismul ei prin febra creaţiei.

31
/03
/15

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP), două iniţiative care au ca miză reintroducerea în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, se vor desfăşura între 13 şi 17 mai.

31
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) ar fi împlinit 82 de ani. Astăzi am ales să ne amintim cum a fost, cum a gândit, cum și-a iubit cuvintele, poetul. De poeți, numai de bine, ca să zicem așa...

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

26
/03
/15

Peste 10.000 de titluri la preţuri „de kilipir” îi aşteaptă pe cititori la ediţia din această primăvară a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Volume pentru copii şi tineret, dar şi pentru cititorii experimentaţi, deopotrivă beletristică, non-ficţiune şi albume de artă, muzică, albume de benzi desenate, agende, jurnale, ceaiuri speciale – acestea sunt produsele care compun oferta expozanţilor, pe parcursul celor cinci zile de târg (25-29 martie, zilnic între orele 10.00 si 20.00), la Galeria Dalles.

26
/03
/15

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.