,,Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, în competiţia oficială a Berlinalei 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-mon-amour-de-calin-peter-netzer-in-competitia-oficiala-a-berlinalei-2017/

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, ,,Ana, mon amour“, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

După ce a câştigat „Ursul de Aur” cu pelicula „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou film ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om.

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat.

Călin Peter Netzer

Călin Peter Netzer

Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Conform regizorului, filmul nu explorează erodarea relației lui Toma cu Ana, ci mai degrabă imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relație. ,,Ana, mon amour” este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar și ceea ce nu a gândit i-au format viața.

Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Cunoscută publicului pentru rolurile sale din „Amintiri din epoca de Aur-2“ și din serialele de televiziune ,,Cu un pas inainte” și „O săptămână nebună“, actriţa Diana Cavallioti se află la prima sa colaborare cu regizorul Călin Peter Netzer.

Revelația acestui film este Mircea Postelnicu, care odată cu prestaţia sa din filmul ,,Ana, mon amour“ marchează primul său rol principal într-un lungmetraj, după ce a jucat în piese de teatru precum: ,,Biloxi Blues“  (regia Iarina Demian), ,,One nite stand“  (regia Dan Vasile), ,,Revanşa“ (regia Vlad Cristache) și ,,Cum vă place“ (regia Vlad Cristache).

Alături de ei interpretează îndrăgiții actori precum: Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminița, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

„Ana, mon amour“ este al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer. El a semnat regia filmelor: ,,Maria” (2003), premiat la prestigiosul Festival de la Locarno, ,,Medalia de onoare” (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi „Poziţia copilului” (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deținut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „Ana, mon amour” va putea fi vizionat în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.

Foto: Ana  mon amour – facebook

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.