„Ana, mon amour”. Poziţia iubitei
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-mon-amour-pozitia-iubitei/

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 Februarie 2017

Dincolo de inevitabila bucurie binemeritată, trebuie să fi fost dificil pentru Călin Peter Netzer după succesul neaşteptat cu „Poziţia copilului”, celebrul film care i-a adus în 2013 Ursul de Aur la Berlin.

Un premiu atât de mare şi tot ce i-a urmat – atracţia la publicul român, cronici în bună parte elogioase în toată lumea, multe alte nominalizări şi trofee – au creat o aşteptare uriaşă, dovadă interesul mediatic semnificativ pe care l-a stârnit selectarea oarecum previzibilă a noului său film, „Ana, mon amour”, în competiţia din acest an a Berlinalei.

Stilistic, Netzer încearcă să reia concepţia regizorală din „Poziţia copilului”: un tip de realism care respinge planurile-secvenţă şi mizanscena elaborată şi care apelează, în schimb, la o cameră tremurândă, în permanentă mişcare şi atentă exclusiv la chipurile şi gesturile personajelor, surprinse în cadre strânse, dar şi la un montaj sacadat, cu schimbări dese şi bruşte ale unghiurilor de filmare. Director de imagine este, din nou, prolificul Andrei Butică.

O astfel de tratare urmăreşte să reflecteze presupusa stare de nesiguranţă, de nelinişte, de tulburare pe care o trăieşte Toma, protagonistul omniprezent jucat de tânărul actor Mircea Postelnicu, aflat la primul rol în cinema. Şi să păstreze mereu în alertă spectatorul, nevoit să ţină pasul cu acest fel sufocant de filmare şi de montaj, care îşi are parţial rădăcinile în estetica anti-calofilă a Dogmei `95.

Însă Netzer, un regizor care şi-a ajustat şi îmbunătăţit stilul de la debutul ratat cu „Maria” (2003) şi de la ceva mai respectabilul „Medalia de onoare” (2009), face câteva schimbări majore faţă de „Poziţia copilului”, care sunt însă în detrimentul noului său lungmetraj.

În primul rând, apelează ca sursă de inspiraţie la un roman de aşa-numită autoficţiune apărut în urmă cu câţiva ani, „Luminţa, mon amour”, de Cezar Paul-Bădescu, cunoscut scriitor şi publicist. Iar asta implică preluarea unei trame care se întinde pe mai mulţi ani – povestea relaţiei dificile dintre Toma, din Piteşti, şi Ana (jucată convingător de Diana Cavallioti), din Botoşani, care se cunosc ca studenţi la Facultatea de Litere din Bucureşti. Este o desprindere fermă de opţiunea dominantă printre regizorii Noului Cinema Românesc de a restrânge naraţiunea la perioade scurte (de săptămâni, zile sau chiar ore).

În plus, Netzer aruncă în aer abordarea cronologică şi optează pentru o naraţiune fragmentată, în ton cu decupajul alert: suntem invitaţi să trecem înainte şi înapoi prin cei câţiva ani din viaţa cuplului Toma-Ana, cu salturi, uneori brutale, în diferite momente (ni se sugerează că am avea de-a face cu flashbackuri şi inclusiv cu vise ale protagonistului).

Apoi – mult mai important – nu mai beneficiază de ajutorul lui Răzvan Rădulescu în calitate de scenarist. De altfel, Netzer semnează scenariul alături de Cezar Paul-Bădescu însuşi şi de actriţa Iulia Lumânare (care are de asemenea un rol mic), ambii lipsiţi de experienţă. Iar acest lucru se vede: cele mai multe dintre numeroasele secvenţe ale acestui film de două ore implică ceea ce s-ar numi „momente tari”, pretins revelatoare, încărcate de psihologie şi de confruntări clasice între personaje.

De pildă, vizitele cuplului la părinţii fiecăruia dintre ei dezvăluie traume din trecut, dar şi, inevitabil, ciocniri de mentalităţi şi prejudecăţi, chiar violente. Însă lipsa totală de pregătire dramaturgică a acestor momente care se doresc puternice, precum şi neconvingătoarea lor punere în scenă (răbufniri din senin, filmate şi jucate stângaci) le fac în bună măsură ineficiente: simple borne de bifat într-un scenariu în deficit de subtilităţi şi de nuanţe, fără răbdarea de a lăsa timp pentru acumularea de stări şi emoţii cu efect prelungit. Taţii (jucaţi de Igor Caras-Romanov şi Vasile Muraru) sunt portretizaţi ca brute caraghioase, incapabile să înţeleagă şi să accepte iubirea dintre copiii lor, iar mamele (Tania Popa şi Carmen Tănase) sunt prezentate ca femei supuse, cu propriile lor secrete.

Fără forţă de convingere sunt şi căutările pretins spirituale ale protagonistului – o secvenţă de spovedanie (în rolul preotului – Vlad Ivanov) este tratată uşor caricatural, în mod nejustificat. Iar şedinţele lui Toma la psihanalist (Adrian Titieni) nu sunt folosite decât ca pretexte de a plonja narativ în trecut şi de a oferi posibile explicaţii psihologice şi piste de înţelegere a resorturilor personajului, limitând astfel libertatea de interpretare a spectatorului.

Dacă în centrul „Poziţiei copilului” se afla grija acaparatoare sau chiar bolnăvicioasă a unei mame faţă de fiul său care a comis un accident de maşină, „Ana, mon amour” tratează relaţia de dependenţă faţă de iubit a unei tinere suferinde de anxietate şi de atacuri de panică (aspect promiţător, însă nefructificat pe deplin) – asta până când, înspre final, raporturile de forţă încep să se inverseze.

Netzer abordează în cheie pronunţat-naturalistă numeroasele scene concentrate exclusiv pe Toma şi Ana. Iar dacă îndrăzneaţa secvenţă de sex rupe, riscant, tradiţia pudibonderiei Noului Cinema Românesc, există momente în care atât dialogurile (cum sunt cele din timpul unei vizite la prieteni, dar şi de la întâlnirile cu părinţii), cât şi relaţia intimă dintre iubiţi alunecă în trivial, într-un mizerabilism senzaţionalist, pândit inclusiv de ridicol („memorabilă” în acest sens este o secvenţă simbolic-gratuită în care Toma o curăţă la propriu la fund pe Ana care se scăpase pe ea în timpul unei supradoze de pastile împotriva anxietăţii).

Păcatul căruia îi cad victimă Netzer şi coscenariştii săi este tentaţia explicitării facile şi a preaplinului, de aici şi deficitul de emoţie transmis de „Ana, mon amour” (deşi este evident că scopul urmărit este un potenţial asalt afectiv asupra spectatorului): cinema-ul realist de anvergură este departe de aglomerarea de simboluri, cuvinte grele şi scene pretins puternice din acest film, din păcate, neglijabil.

Dacă în centrul „Poziţiei copilului” se afla grija acaparatoare sau chiar bolnăvicioasă a unei mame faţă de fiul său care a comis un accident de maşină, „Ana, mon amour” tratează relaţia de dependenţă faţă de iubit a unei tinere suferinde de anxietate şi de atacuri de panică…

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

Page 1 of 22812345...102030...Last »