Anastasia Gavrilovici, poetă: „Deși uneori obosesc și mă blazez, nu înseamnă că îmi iau lopățelele și plec în altă țară”
https://www.ziarulmetropolis.ro/anastasia-gavrilovici-poeta-desi-uneori-obosesc-si-ma-blazez-nu-inseamna-ca-imi-iau-lopatelele-si-plec-in-alta-tara/

INTERVIU CU O POETĂ. Tânăra Gavrilovici este una dintre promisiunile poeziei româneşti. La anul, dacă se aliniază planetele, dar şi dacă nu se aliniază, publică o mult aşteptată carte.

Un articol de Andrei Crăciun|17 Decembrie 2018

Anastasia Gavrilovici, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Viața de poet are specificul ei în măsura în care viața de împletitor de covrigi sau de paznic în metrou are specificul ei. Cred că diferența e dată de modul în care chestia cu care te ocupi îți amprentează perspectiva asupra lucrurilor din jur, dominoul de senzații, gânduri, idei care îți formează scriptul mintal. Soft-ul unui poet se individualizează prin amalgamul de lecturi, experiențe, sensibilități și vulnerabilități pe care le are, iar asta se proiectează, așa cum spuneam, la nivelul opticii pe care o are în raport cu materialul pe care îl livrează viața de zi cu zi. Se distinge prin reacții puternice la contactul cu realitatea, cele mai răspândite manifestări fiind cazurile de poezie spontană, versuri notate pe șervețel, plâns, întristare sau bucurii prostești – sunt cele mai relevante în sensul ăsta. Pentru poeți, poezia e cea care reglează sunetul, luminozitatea și vibrațiile realității imediate, un simplu cadru din cotidian le poate provoca asocieri inedite și revelații, le poate da imaginea aia de care au nevoie ca să monteze un poem. Cel puțin în cazul meu așa funcționează lucrurile. Nu mă simt poetă decât atunci când ceva ce văd îmi pune în mișcare rotițele creativității, atâta câtă e, și îmi hrănește imaginarul astfel încât să îmi vină să scriu sau să notez ceva. În rest, hard-ul e același, avem cu toții probleme de toate felurile, și nouă ne ies coșuri și ni se strâng scamele în buric, și noi facem cumpărături de la Mega Image și avem tot felul de nevoi, joburi, facturi de plătit, vrem calorifere calde și mâncare în frigider. Singura diferență e că noi mai facem din când în când poezie din toate astea.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Anastasia Gavrilovici – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Momentan nu prea e nimic de căutat în librării, pentru că încă nu am debutat (n.r.: în volum), iar ce se găsește pe net, mai bine nu s-ar găsi, sunt texte vechi, dintre care unele nu-mi mai spun mare lucru. Dacă se aliniază planetele, la anul o să scot o carte. Și dacă nu se aliniază planetele, probabil tot o să scot o carte, pentru că simt că a cam venit momentul să-mi asum că nu mai scriu doar pentru sertarul meu sau pentru un folder de pe desktop care se cheamă „poate o să fac ceva cu astea”. Despre viață și operă nu aș putea vorbi separat, ele merg mână-n mână, cum spunea Mariana Marin, poezia urmează existența, niciodată n-o înlocuiește. Ca majoritatea tinerilor poeți, am început să scrijelesc primele poezioare când eram mică. Poeziile invariabile despre anotimpuri (mai ales toamna), despre mama (pentru 8 martie) au fost o primă etapă. Apoi în liceu a fost perioada de descoperire a poeziei contemporane, de cenacluri, festivaluri și concursuri (la care câștigam bani și din care începusem să-mi fac propria bibliotecuță cu poeți „vii”, ale căror cărți m-au ajutat să înțeleg unele lucruri și să trec mai ușor prin altele), când căutam confirmări, când voiam să aflu de la niște oameni mai avizați ce cred despre textele mele, dacă s-o las baltă cu scrisul sau dacă e ceva de capul meu. Nu mai zic de minunata profă de română pe care am avut-o, care mi-a citit și dat primele feed-backuri de calitate pe text. Iar a treia etapă ar fi cea din studenție, când am aterizat pe la cenaclul și revista Zona nouă de la Sibiu, cu care am mers o bucată de drum, apoi la Institutul Blecher, unde am și citit de câteva ori și am fost supusă acelor comentarii aplicate pe poem, vers cu vers, atât de constructive și de necesare unui tânăr poet. Am început să citesc mai mult, am avut lângă mine oameni competenți care să-mi eviscereze textele și să-mi spună asta merge, asta sună ca o cizmă, oameni de la care am învățat că și poemul e un ogor pe care trebuie să-l muncești, să-l bibilești, să dai cu sapa ca să iasă ceva bun. Cum am ajuns să scriu? A fost cel mai probabil un cumul de factori, interni și externi. Eram foarte timidă, nu reușeam să exteriorizez mai nimic, îmi era rușine să mă plâng, simțeam că sunt lucruri pe care nu le poți spune decât în scris, dar voiam să fiu mai cu moț și să nu scriu jurnal, cum făceau alte fete sensibiloase ca mine din clasă. Iar pe lângă asta, orice mic lucru sau eveniment din viața de zi cu zi căpăta în mintea mea niște magnitudini înspăimântătoare, mă afecta. Apoi a devenit și un instrument de comunicare, mi-a plăcut felul în care poezia m-a poziționat, m-a înșurubat în toate structurile vieții. Și mi-a plăcut constelația asta de oameni și experiențe prilejuite de poezie. Am simțit că e ca-n versurile lui Menno Wigman, că poezia e „ceva ce împărtășești cu o mână de idioți irecuperabili la fel ca tine”. Că parcă nu te mai simți la fel de singur.

O să te întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Dacă îți place sushi-ul și ai bea prosecco toată ziua, nu se poate trăi din poezie. Dacă ai vrea să călătorești o dată la câteva luni undeva departe, eventual pe alt continent, nu se poate trăi din poezie. Nu cred că se poate trăi doar, decât și exclusiv din poezie, deși sunt atâția care au făcut-o, dar numai trăit nu cred că se numea ăla. Dar și lumea noastră literară are Kardashianii ei, bag mâna-n foc că cei din USR, care au reușit printr-un formulă magică să-și transforme mormanele de maculatură în mormane de bani concretizați în indemnizații, pensii și premii, reușesc cumva să se descurce doar scriind poezie. Dar poeții adevărați nu cred că fac asta. Cred că 90% dintre ei au fie un job de tip corporatist, fie scriu și pentru alte publicații, traduc, redactează, editează, coordonează, merg cu burse, fac emisiuni la radio sau la TV, umblă ca nebunii prin toată țara pe la tot felul de evenimente și festivaluri unde sunt chemați și sunt prinși în o mie de alte lucruri conexe pentru a o duce decent. Dacă apar și un copil, doi, lucrurile se complică și mai tare, trebuie să faci șpagatul în aer ca să te ții la suprafață doar prin scris. În ceea ce mă privește, am trăit din mărunțișuri o perioadă, de la meditații la română și engleză la bursa de la facultate, articole plătite, traduceri, lecturi, bani câștigați pe la concursuri de poezie (când eram mai tânără), din-astea. O bună bucată de timp sponsorii principali au fost părinții mei, cărora le-am dat găuri în buget imense în anumite perioade și care nu m-au lăsat niciodată să mor de foame. Acum am și un job, lucrez în domeniul artei contemporane, încerc să mă descurc cât de mult pot singură, firește că nu-mi iese tot timpul, dar de fapt nici nu sunt singură, mă ajut și mă susțin și contrabalansez cu partenerul meu și cât timp unul dintre noi o să aibă, vorba aia, un acoperiș deasupra capului și după ce să bea apă, o să aibă și celălalt.

Țara. Ce părere ai despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor? Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
Uneori da, alteori nu. Dar de cele mai multe ori da. Sunt momente în care mi se pare că suntem incorigibili și irecuperabili ca nație și că nu învățăm nimic din toate catastrofele prin care am trecut și că perpetuăm mici chițibușuri, „las’ că merge și-așa” sau alte automatisme din categoria asta a confortabilului și călduțului. Însă deși uneori obosesc și mă blazez, nu înseamnă că îmi iau lopățelele și plec în altă țară, iar asta nu din masochism sau eroism, ci dintr-o dorință de a nu ceda, de a nu trăi cu senzația că ar fi existat ceva ce aș fi putut face spre un bine comun și nu am făcut. Încă am încredere că se (mai) pot întâmpla și lucruri bune. Louise Glück spunea undeva că disperarea e experiența fundamentală, că neputința impulsionează, te mobilizează. Sper să se întâmple așa și în cazul României, să ajungem atât de jos încât să ne revenim.

Emigrare. De ce nu ai emigrat? Ce te ține acasă, aici, la noi, în lumea a doua, dacă nu a treia?
O să sune bătrânicios, dar m-am atașat destul de tare de țara asta, de problemele ei care mi-au intrat cumva în ADN, de locuri, imagini, oameni, temperaturi, experiențe, de găurile în asfalt și fenomenul surdo-muților din tren care îți vând pansamente cu rivanol și brichetă cu lanternă. Sunt pur și simplu lucruri inefabile, oricât de pompos sună cuvântul ăsta. Sigur, aș vrea să văd țara asta epurată de toate metastazele ei sociale, politice, economice, culturale etc., chiar dacă nu aș mai recunoaște-o așa. Nu mai zic de familie, prieteni, de limba asta în care mă simt mai în siguranță, în care scriu cele mai intime chestii și în care am jignit și am făcut declarații și am recitat înger-îngerașul meu și am susținut teze și eseuri și prezentări. Mi-ar plăcea să locuiesc în mai multe locuri din lume câte un an și la un moment dat să mă întorc. Am locuit în Franța vreun an și jumătate când eram mai mică și mă integrasem foarte bine, vorbeam din ce în ce mai puțin în românește, când ne-am întors a trebuit să dau niște examene de diferență să demonstrez că încă mai știu să mă exprim corect și fluent în limba maternă. La vremea aia nu i-am înțeles pe ai mei, de ce au luat decizia asta, dar ceva îmi spune că acum aș proceda la fel ca ei. Cred că mi-ar lipsi ritmul ăsta trepidant, nesingurătatea, intimitatea stranie pe care o poți avea cu orașul, violența și tandrețea Bucureștiului.

Implicare civică. Este Anastasia implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?
Da. Da. Da. Ca la Vocea României. Încerc să merg la toate protestele, să votez când e de votat, să promovez pe rețelele de socializare valorile și evenimentele
social-related în care cred, să protestez și în scris, abordând chestiuni feministe în lucrarea de disertație pe care o pregătesc la CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii), să-i activez sau motivez pe alți oameni, să fiu solidară atunci când e cazul, să susțin inițiativele care vor să schimbe lumea virusată și structurile greșite care ne caracterizează viața și țara în momentul ăsta. Și dacă aș avea mai mult timp, aș face și mai multe.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un pupuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Literatura română are o faună bogată și extrem de interesantă, nu ai cum să nu găsești ceva ce să nu-ți placă. Avem de la poezie pentru hipsteri și mizantropi flegmatici la poezie suavă, poezie socială, feministe negre în cerul gurii, poezie tensionată și tensionantă, lucruri
soft și lucruri care îți dau pumni în stomac, poezie în proză și proză poetică, de toate. Când nu dai de ei pe net, poți descoperi voci mișto mergând la evenimente gen Institutul Blecher, Nepotul lui Thoreau, Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets și încă o sumedenie de alte evenimente de prin toată țara de care recent se poate afla pe RECALL (Rețeaua Evenimentelor, Cenaclurilor și Atelierelor Labirintului Literar). Sunt mulți poeți mișto cu ale căror cărți poți rezona, e greu să mă opresc doar la câteva nume, dar să zicem că se poate începe cu T.S. Khasis, Svetlana Cârstean, Dan Coman, Rita Chirian, Ana Dragu, Miruna Vlada, Teodora Coman, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Diana Geacăr, Elena Vlădăreanu, Alina Purcaru, Domnica Drumea. Dacă e să mă duc mai înapoi, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Rodica Draghincescu. Apoi, printre preferații mei se mai numără și Radu Nițescu, Livia Ștefan, Alex Văsieș, Cristina Stancu, Dan Dediu, Victor Țvetov, Alexandra Turcu și proaspăt debutata Ioana Vintilă. Și ar mai fie multe formule, experimente și promisiuni pe care le-am citit și le citesc cu fervoare și curiozitate, uneori cu invidie, iar aici aș aminti de Marius Aldea, Ștefan Baghiu în cartea lui de debut, Florentin Popa, Andrei Dósa, Sorin Despot, Ruxandra Novac, Raluca Ialomițeanu și foarte tinerii Ioan Coroamă și Luca Ștefan Oatu. De ce taman pe ăștia? Pentru că au lucruri grozave, memorabile, care te fac să vezi lumea altfel.

Literatura română are o faună bogată și extrem de interesantă, nu ai cum să nu găsești ceva ce să nu-ți placă. Avem de la poezie pentru hipsteri și mizantropi flegmatici la poezie suavă, poezie socială, feministe negre în cerul gurii, poezie tensionată și tensionantă, lucruri soft și lucruri care îți dau pumni în stomac, poezie în proză și proză poetică, de toate. (Anastasia Gavrilovici, poetă)

Foto: Codruța Corocea, Cato Lein



21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).

13
/11
/15

Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană "Astra" din Sibiu, cu ocazia manifestării "Zilele Emil Cioran". Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel.

11
/11
/15

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură. Cu această ocazie, va fi lansată ediția a doua a campaniei Cartea în așteptare, un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

Page 50 of 92« First...102030...4849505152...607080...Last »