Andi Vasluianu, în “Breaking News”, noul film al Iuliei Rugină
https://www.ziarulmetropolis.ro/andi-vasluianu-in-breaking-news-noul-film-al-iuliei-rugina/

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, “Breaking News”, alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

Un articol de Petre Ivan|22 Decembrie 2015

Filmările pentru această producţie au început la jumătatea lunii decembrie, în Bucureşti, şi vor continua în ianuarie, atât în Capitală, cât şi pe litoral, finalizându-se în luna februarie, a mai precizat aceasta.

“Andi joacă rolul principal. Este un reporter de ştiri care, în timpul unui live, îşi pierde colegul operator şi trebuie apoi să facă un material in memoriam. Alături de Andi Vasluianu, un rol important este jucat de Voica Oltean, o adolescentă în vârstă de 15 ani, celelalte partituri fiind episodice “, a declarat regizoarea Iulia Rugină, care semnează, alături de Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, scenariul peliculei.

Andi Vasluianu, în vârstă de 41 de ani, a jucat peste o sută de roluri, în teatru şi film.

Printre cele mai cunoscute pelicule din a căror distribuţie face parte se numără “Acasă la tata” (2015), de Andrei Cohn, seria “Umbre”, de Igor Cobileanski şi Bogdan Mirică, “Despre oameni şi melci” (2012), de Tudor Giurgiu, “Periferic” (2010), de Bogdan George Apetri, şi “Hârtia va fi albastră” (2006), de Radu Muntean.

Foto: Andi Vasluianu – Petrică Tănase

Citiţi şi:
05
/10
/18

Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest organizează ediții în șapte orașe. O selecție din filmele premiate la festivalul de la Cannes și o parte din invitații lor vor călători în Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea și Suceava. Edițiile din țară vor începe odată cu ediția bucureșteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, Les Films de Cannes se va petrece concomitent în București, Timișoara și Arad.

04
/10
/18

Filminute, festivalul international de filme de un minut, a început luna aceasta cu filme din 19 țări în competiție pentru titlul Best Filminute. În fiecare an, FILMINUTE prezintă o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume în nici mai mult nici mai puțin de un minut (www.filminute.com).

04
/10
/18

Lungmetrajul de animație realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră și amuzantă a ipocriziei și contradicțiilor societății islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

02
/10
/18

Weekend plin de reușite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

02
/10
/18

Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

01
/10
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va începe cu filmul care a deschis și festivalul de la Cannes anul acesta: Everybody Knows, cel mai recent film semnat Asghar Farhadi, marea vedetă a cinematografiei iraniene contemporane, singurul regizor cu două Oscaruri pentru film străin la activ (A Separation - 2012 și The Salesman - 2016).

29
/09
/18

„Să nu ucizi”, filmul de debut al regizorilor Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru,a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Varșovia. Aflat la cea de-a 34-a ediție, festivalul se desfăsoară în perioada 12-21 octombrie 2018 în capitala Poloniei, premiera mondială a filmului având loc pe 15 octombrie. 

28
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

28
/09
/18

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu, care va avea loc între 15 și 21 octombrie, a dezvăluit numele personalităților din lumea filmului care vor alcătui juriile celor 5 secțiuni competiționale: Internațional, Europa Centrală și de Est, România, Scurtmetraj și Student.

28
/09
/18

Brigitte Bardot și Alain Delon, doi actori legendari ai cinematografiei franceze și mondiale, fotografiați de Sam Levin, în anul 1957. Delon și Bardot au jucat împreună în două filme: "Les Amours Célèbres" (1961) și "Histoires Extraordinaires" (1968).

Page 10 of 226« First...89101112...203040...Last »