Andi Vasluianu, în „Breaking News”, noul film al Iuliei Rugină
https://www.ziarulmetropolis.ro/andi-vasluianu-in-breaking-news-noul-film-al-iuliei-rugina/

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, „Breaking News”, alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2015

Filmările pentru această producţie au început la jumătatea lunii decembrie, în Bucureşti, şi vor continua în ianuarie, atât în Capitală, cât şi pe litoral, finalizându-se în luna februarie, a mai precizat aceasta.

„Andi joacă rolul principal. Este un reporter de ştiri care, în timpul unui live, îşi pierde colegul operator şi trebuie apoi să facă un material in memoriam. Alături de Andi Vasluianu, un rol important este jucat de Voica Oltean, o adolescentă în vârstă de 15 ani, celelalte partituri fiind episodice „, a declarat regizoarea Iulia Rugină, care semnează, alături de Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, scenariul peliculei.

Andi Vasluianu, în vârstă de 41 de ani, a jucat peste o sută de roluri, în teatru şi film.

Printre cele mai cunoscute pelicule din a căror distribuţie face parte se numără „Acasă la tata” (2015), de Andrei Cohn, seria „Umbre”, de Igor Cobileanski şi Bogdan Mirică, „Despre oameni şi melci” (2012), de Tudor Giurgiu, „Periferic” (2010), de Bogdan George Apetri, şi „Hârtia va fi albastră” (2006), de Radu Muntean.

Foto: Andi Vasluianu – Petrică Tănase

Citiţi şi:
07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.