Andi Vasluianu: “Jurnalismul e adrenalină. E ca la actori, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andi-vasluianu-jurnalismul-e-adrenalina-e-ca-la-actori-nu-te-lasa-in-pace-altfel-nu-functionezi/

Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei. Unul dintre puţinele lucruri care s-au păstrat din varianta iniţială a poveştii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniştii filmului sunt Andi Vasluianu şi Voica Oltean, o actriţă care, la doar 15 ani, a impresionat juriul Festivalului de la Karlovy Vary.

Un articol de Petre Ivan|18 Septembrie 2017

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Actorul Andi Vasluianu, protagonistul poveștii, își amintește că a fost inițial chemat la casting pentru un rol de cameraman, „un cameraman care trăiește. Apoi au trecut anii și n-am mai știut nimic.” În cele din urmă, l-a sunat Iulia Rugină și i-a spus că povestea din Breaking News, în noul format, este acum scrisă pentru el.

Breaking News„De la un punct încolo, am scris cu Vasluianu în cap, ne-am dat seama că el este Alex Mazilu”, povestesc cele trei co-scenariste, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian. „Balaurul cu trei capete”, așa le numește Andi Vasluianu pe cele trei prietene și colege de lucru care, încă de pe băncile facultății, au colaborat la o lungă serie de scurt și lung metraje.

Faptul că se cunoșteau și colaboraseră foarte bine înainte a ajutat mult procesul de lucru. „Pentru mine, ca actor, e foarte important să am relaxarea că pot să vorbesc cinstit cu regizorul, să îi spun cinstit ce cred, ce simt. Iar Iulia e deschisă la prezent, la ce se întâmplă acum, aici. Face parte din familia căutătorilor”, spune Vasluianu.

Voica Oltean, tânăra parteneră de joc a lui Andi Vasluianu, îl numește mentorul ei. El recunoaște că a ajutat-o în timpul filmării, dar spune că asta face parte dintr-un proces natural al meseriei de actor. „Explicând cuiva, îmi explic mie, de fapt. E o căutare tot a mea, iar Voica este al dracului de inteligentă. Dacă nu era așa, nu ar fi putut să joace în filmul ăsta. A avut mare noroc că a întâlnit niște oameni extrem de deschiși și de generoși, e foarte important să ai prima experiență așa”, adaugă el.

Pentru personajul Alex Mazilu, actorul Andi Vasluianu s-a întâlnit cu jurnalistul Adelin Petrișor. A vrut să înțeleagă mai bine cum funcționează un jurnalist de TV, au vorbit despre delimitarea dintre viața profesională și cea personală.

„Și mai voiam să înțeleg modalitatea de a prezenta, cum vorbește la microfon, dacă are un text gata pregătit sau doar niște guideline-uri, apoi improvizează. M-am bucurat foarte mult că l-am văzut, eram atent și curios să văd cum e, care-i drive-ul lui, și mi-am dat seama că e o nebunie, e ca noi cu scena, ai nevoie de adrenalina asta, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi.”

Adrenalina din spatele meseriei de jurnalist de teren, povestea filmului și omul din centrul ei au generat o serie de întrebări la care echipa din spatele casei de distribuție Transilvania Film a căutat răspunsuri, generând o serie de interviuri cu operatori de imagine și jurnaliști TV, profesioniști care fac de zeci de ani aceeași meserie, o meserie care îi duce departe de casă și de familie și le testează limitele.

Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, în film joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

 

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Breaking News este distribuit în România de Transilvania Film, din 29 septembrie.

Foto: Breaking News – facebook

14
/12
/18

Singurul film românesc prezent anul acesta la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (echivalentul Oscarurilor pentru industria cinematografică europeană), TOUCH ME NOT a fost nominalizat la European Discovery – Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut în lung-metraj.

13
/12
/18

În 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) atinge, oficial, vârsta maturității. Cea de-a 18-a ediție va avea loc între 31 mai și 9 iunie, iar organizatorii au deja vești bune pentru cinefili: primele filme confirmate în program au fost lansate în cele mai importante festivaluri ale toamnei și vor avea premiera românească la Cluj-Napoca.

12
/12
/18

20 scurtmetraje din toată lumea și 10 scurtmetraje românești concurează anul acesta pentru trofeele NexT. Selecția filmelor pentru Competiția Internațională și Competiția Națională a fost realizată și în acest an de către Oana Ghera și Massimiliano Nardulli. Selecționerii au ales voci noi care onorează încă o dată misiunea festivalului la această ultimă ediție, aceea de a descoperi și aduce în prim-plan atât filmele scurte cu adevărat inovatoare, cât și pe cei care le creează.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

Page 1 of 22412345...102030...Last »