Andre Rieu anunţă al cincilea concert la București, pe 6 iunie 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/andre-rieu-anunta-al-cincilea-concert-la-bucuresti-pe-6-iunie-2015/

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susţine la Bucureşti este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în reţeaua Eventim şi prin partenerii autorizaţi.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2014

Datorită cererii extraordinare din partea publicului din România pentru primele concerte, Andre Rieu și municipalitatea au căutat împreună soluții pentru a veni în întâmpinarea fanilor.

Astfel, un nou concert a fost programat pentru ziua de sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției.

André Rieu și echipa sa mulțumesc pe această cale Primarului General al Municipiului București, dl. Sorin Oprescu, precum și municipalității pentru sprijinul acordat și pentru felul în care au colaborat pentru a extinde perioada în care pot fi organizate concerte, oferind astfel tuturor fanilor posibilitatea de a participa.

„Dragi români, doresc să vă urez Sărbători Fericite!”, transmite André Rieu care a pregătit un mesaj video de Crăciun special pentru fanii români.

Biletele pentru concertul din 6 iunie 2015 sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.

Foto: Andre Rieu – facebook

04
/12
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 4 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

03
/12
/19

Orchestra Română de Tineret va susţine un concert sub bagheta dirijorului Diego Dini Ciacci în seara de 5 decembrie 2019, ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif  din Bucureşti, solist fiind concertmaestrul orchestrei, Radu Dunca, concertul fiind organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

02
/12
/19

Vineri, 6 decembrie (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului american multipremiat internațional RYAN BANCROFT aduc în fața publicului bucureștean, la Sala Radio, muzica unuia dintre cei mai mari compozitori francezi de la finalul sec. XIX și începutul sec. XX: CLAUDE DEBUSSY.

01
/12
/19

Opera e muzică, teatru, scenografie, mișcare – totul live. E o reflecție a societății de demult și de acum. E pasiune, dramă, e toate sentimentele la superlativ. E muzică vie vocală, corală și instrumentală. Vă invităm în decembrie la Opera din București, să vă convingeți!

01
/12
/19

Pe 12 decembrie, de la orele 19:00, la Sala Radio Sergiu Cioiu va prezenta un recital extraordinar muzical, poetic, tandru și ironic, în care poezia și cântecul, împreună, fac un excelent divertisment, intitulat: „Sergiu Cioiu, one-man show, cântece ale prezentului continuu”.

01
/12
/19

Concerte extraordinare organizate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă sunt pregătite de către muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”.

25
/11
/19

În perioada 15-17 decembrie va avea loc o serie de trei concerte și serate culturale, în salonul Centrului Român de Muzică din strada Henri Coandă nr. 5, sector 1, București, în cadrul uni festval realizat de pianistul Florian Mitrea.

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.