Andre Rieu, vândut în 3 ore! Artistul a anunţat şi un al doilea concert la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/andre-rieu-vandut-in-3-ore-artistul-a-anuntat-si-un-al-doilea-concert-la-bucuresti/

Andre Rieu va susţine încă un concert în Bucureşti, pe 12 iunie 2015, de la ora 20.30, după ce un număr record de 12.500 de bilete la primul spectacol anunţat al celebrului violonist, programat pe 13 iunie, în Piaţa Constituţiei, s-au epuizat în numai trei ore de la punerea în vânzare.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2014

Biletele pentru primul concert anunţat în Bucureşti al celebrului violonist Andre Rieu, puse în vânzare miercuri, la ora 9.00, s-au epuizat în numai 180 de minute. André Rieu anunţă că noul concert are loc pe 12 iunie 2015, informează organizatorii evenimentului.

Vânzările pentru concertul live susţinut de celebrul violonist André Rieu în premieră în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, alături de orchestra sa, Johann Strauss Orchestra, şi anunţat într-o conferinţă presă care a avut loc marţi, la Ateneul Român, în prezenta artistului, au înregistrat un record, biletele epuizându-se în doar trei ore. Potrivit organizatorilor, aceasta este cea mai rapidă vânzare a unui concert susţinut de André Rieu înregistrată vreodată.

Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunţă programarea unui nou concert, pe 12 iunie 2015, care va avea loc tot în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Biletele s-au pus în vânzare deja prin reţeaua Eventim, preţurile acestora fiind mai mari decât ale celor pentru concertul din 13 iunie. Astfel, acestea costă între 172,80 de lei (categoria 7) şi 864 de lei (categoria VIP).

„Dragii fani din România, sunt copleşit de primirea călduroasă pe care mi-aţi făcut-o ieri, la sosirea mea la Bucureşti pentru a anunţa primul nostru concert în România. Ne-aţi întâmpinat cu sufletul deschis şi noi ne vom deschide inimile către voi. Aştept cu nerăbdare să ne revedem cu toţii în iunie, în Piaţa Constituţiei, pentru câteva seri magice, pline de muzică, dans şi romantism la lumina stelelor!”, le-a transmis André Rieu fanilor săi români.

Foto: Andre Rieu – facebook

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.

27
/04
/14

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.