Andrei Blaier – două filme la Duminica filmului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-blaier-doua-filme-la-duminica-filmului-romanesc/

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

Un articol de Andrada Văsii|8 decembrie 2013

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

Drama „Fapt divers“ (realizată în 1984) îi are în rolurile principale pe actorii Ilarion Ciobanu şi Răzvan Popa. Este povestea lui Ion Barbu, tipograf, care se transformă într-un jurnalist de investigaţie. Scopul lui este de a-l descoperi pe eroul care, după ce a salvat doi copii dintr-un incendiu, a ales să dispară înainte de a primi mulţumiri şi de a-i fi cunoscută identitatea.

Mai mult decât numele persoanei, pe Barbu îl interesează motivul pentru care cineva ar fugi de aprecieri, preferând anonimatul. Pornind de la incendiul prezentat în ziar ca un fapt divers, eroul nostru are ocazia nu doar de a descoperi adevărul din spatele unei afaceri destul de încâlcite, dar şi de a se implica în rezolvarea ei.

Andrei Blaier

Fapt divers – un film de Andrei Blaier

Cel de-al doilea film al zilei este „Ilustrate cu flori de câmp“ (din 1975), o dramă în care rolurile principale sunt interpretate de Carmen Galin şi Draga Olteanu Matei. Filmul lui Andrei Blaier porneşte de la problema unei tinere, Laura, care rămâne însărcinată cu iubitul ei -, căsătorit – şi care îi propune să avorteze.

Aşa ajunge Laura într-un orăşel de provincie, unde locuieşte o moaşă care face întreruperi de sarcină pe ascuns. Iniţial lucrurile par să meargă bine, dar tentativa de avort are consecinţe tragice, pentru toţi cei implicaţi.

Foto credit: Cinemagia, TVR 2 – foto cu Andrei Blaier

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.