Andrei Crăciun se întoarce la poezie
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-craciun-se-intoarce-la-poezie/

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2015

Este o plachetă care reunește poeme din tinerețea timpurie a ziaristului, ceea ce – conform declarațiilor acestuia – ”am mai putut salva, deloc hristic, de pe trei hard-uri ridicate prematur la ceruri; acolo se aflau nu mai puțin de trei albume de poezie atinse de aripa mediocră a muzelor din mahalaua Teilor; asta e – am pierdut multe în viață, sunt un risipitor.”

Andrei Crăciun a mai publicat în acest an – tot la Herg Benet – volumul de proză scurtă ”Pălăria albastră și alte povestiri”, pe care îl descrie ”un best-seller de Centrul Vechi”. În anul 2014, a debutat, în liga mare, cu un volum de publicistică – ”Baricadele” – la Editura Humanitas.

Gazetar de presă scrisă cu zece ani de experiență, Andrei Crăciun a fost pe rând ”talentul anului” (2005), ”cel mai bun tânăr ziarist de cultură din România” (2010), ”cel mai bun editorialist” (2011), ”cel mai bun reporter”(2012). Sunt distincții oferite de prestigioase instituții care se ocupă cu conferirea distincțiilor către ziariști din țara noastră.

Andrei Crăciun, însă, profund neserios în formalizare cum îl cunoașteți, preocupat în permanență de nuanțele autoironiei, nu pune preț pe acestea: ”Spre deosebire de alții, am fost premiant în toți anii mei de școală, și eu am multă școală, așa că nu am mania premierii, dimpotrivă, toate galele și mai ales toate găștile mă deprimă îngrozitor. În plus, sunt și mizantrop, dacă nu sociopat. Ca poet, chiar și minor și post-mizerabilist, sper să mi se îngăduie aceste obiceiuri. Premiile nu înseamnă nimic pentru mine, ele sunt menționate – ca o salbă de tinichele de coada numelui – fiindcă înseamnă totuși ceva pentru ceilalți, iar eu nu pot, din păcate, schimba regulile acestui joc în care contează ceea ce nu ar trebui să conteze”.

Coperta-poezii_pentru_acea_necunoscuta-Andrei_Craciun

Valoarea literară a lucrării? ”Nulă, tinzând spre infinit. Nu există ierarhii în poezii, scumpe coleg, poezia îți place sau nu îți place. Aceste poezii nu îmi plac, ceea ce nu înseamnă că ele nu pot însemna mult pentru un alt cititor. Cine spune că unui poet trebuie să îi placă propriile poezii exagerează. Nu-mi plac exagerările. Să zicem că e binișor pentru versuri scrise în anii 20 ai vieții mele de om. Am încercat chiar să introduc featuring-ul din muzică în poezie, am făcut un feat. cu un prieten. Era pe vremea yahoo messenger-ului și iubeam aceeași studentă. Acest experiment textual eșuat ne-a liniștit”.

Andrei Crăciun a mai publicat – ”în preistoria personală” – versuri și a fost, de aceea, supranumit în cercurile gazetărești frecventate ”Poetul”. Nu s-a ferit de această apreciere în care a văzut întotdeauna ”un mișto benign”.

Spune că e în căutarea marii frumuseți și că ”cea mai intimă dintre dorințele mele este să devin poet. Partea proastă a acestei fantasme este că poet nu poți deveni. Poet ești sau nu ești. Eu nu sunt, dar trăiesc poetic, iubesc poetic și neîndoielnic voi muri poetic, ceea ce – poate – veți admite că nu e mai puțin important.”

Andrei Crăciun are treizeci și doi de ani. Rugat să spună un vers din lirica personală mărturisește că nu știe niciunul pe de rost și că nu agreează să declame. ”Trebuie să consult hârtia”. Consultând hârtia ne spune, la întâmplare, aceste cuvinte:

”nu te speria ți-am spus
nu e prima oară când mor
mi-am pus apoi cămașa

pardesiul

pălăria

am strâns cordonul pardesiului

de la est către vest

și am plecat

 

am făcut toate acestea încet

ca în filmele mute

ca un actor

doar că era adevărat

 

încet

ca și când eram un soldat de plumb

ca și cum mâna ta era mâna unui

Dumnezeu ceva mai tânăr

 

nu m-ai oprit

 

prima oară am murit

împușcat

deși nu era niciun război

mi-am scos glonțul
din inimă și am continuat
să zâmbesc

apoi am fost înjunghiat
la o răscruce de tăceri
alătdată a fost chiar mai rău
nu e nevoie să amintesc

nu te speria ți-am spus
știu cum să mor
fără să te doară
când ploua
ieșeam în ploaie
și salvam împreună melci
am salvat mulți melci
și ei au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți
și nu ne-au mulțumit niciodată.”

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

24
/05
/17

400 de evenimente - lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte - vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, deschis, astăzi, la ora 12,00, la Romexpo.