Andrei Dăscălescu: „Cred că m-am deschis cel puțin la fel de mult ca cei aflați în fața camerei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-dascalescu-cred-ca-m-am-deschis-cel-putin-la-fel-de-mult-ca-cei-aflati-in-fata-camerei/

INTERVIU „Au fost momente în care, dacă nu aş fi avut răbdarea antrenată a unui regizor de documentar, emoţiile m-ar fi copleşit într-o măsură distructivă”, spune Andrei Dăscălescu despre noul său film, „Holy Father” (2020), disponibil pe HBO şi HBO GO.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2021

În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020, citiţi cronica aici), câştigător al Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Sarajevo, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

Andrei Dăscălescu a mai regizat documentarele „Constantin şi Elena” (2008) şi „Planeta Petrila” (2016).

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, regizorul vorbeşte despre ideea de pornire la „Holy Father”, despre dificultatea de a realiza un film atât de personal şi despre ce a învăţat devenind tată şi lucrând la documentar.

 

Ionuţ Mareş: Ai spus că ai decis să faci acest documentar după ce ai filmat o scenă care apare la început, cu testul de sarcină pozitiv al iubitei tale Paula. Dar cum ai hotărât să îmbini cele două ipostaze ale tale surprinse de film – de viitor tată și de fiu care încearcă să se reapropie de propriul tată?

Andrei Dăscălescu: Cochetam de mai multă vreme cu ideea de a explora documentar noua viață a tatălui meu, aceea de călugăr în Athos. Mă gândeam cel puțin la un fotoreportaj documentar, dacă nu chiar la un film. La câteva ore după testul de sarcină, m-am gândit că trebuie să-i dau vestea tatălui meu, singurul meu părinte în viață, și atunci mi-a venit ideea acestui film, care să îmbine ideea (mai veche) de a-l vizita pe tatăl meu în noua lui lume cu o documentare a pregătirilor noastre de a deveni părinți.

Este un film și despre tine, deși în fața camerei sunt în special cei apropiați ție. Pare că te-ai „ascuns” în spatele camerei, că ai folosit ca pretext filmul pentru a chestiona cele două relații – una cu Paula și alta cu tatăl tău absent -, dar și propriile temeri. În același timp, ca să folosesc un clișeu, este și un fel de declarație de dragoste pe care o faci cu mijloacele tale – filmul –  partenerei tale și tatălui tău. Cât de greu ți-a fost să realizezi un film atât de personal?

Exact, m-am ascuns în spatele camerei, deși cred că prin ceea ce am filmat, prin felul cum am montat, prin ceea ce am pus pe ecran, m-am deschis cel puțin la fel de mult ca cei aflați în fața camerei. Filmul a fost greu de făcut – și de filmat, și de montat -, din cauza încărcăturii emoționale din spatele conversațiilor sau încercărilor nereușite de conversație. Dacă acesta ar fi fost primul meu film, cred că ar fi fost un eșec atât ca film, ca demers profesional, cât și ca demers personal.

Oricum, după prima vizită la Athos m-am întors destul de dărâmat. Dar știind că trebuie să duc proiectul de film la capăt, m-am regrupat rapid și am plănuit a doua vizită. Dacă nu ar fi fost filmul, poate m-aș fi declarat învins și nu aș mai fi avut prea curând deschiderea de a încerca o nouă apropiere, ceea ce ar fi fost o mare pierdere. 

Cum ai gândit montajul, care pare să urmeze o desfășurare cronologică a „întâmplărilor” și alternează cele două planuri?

Montajul scenelor din Athos respectă cronologia, în mare parte. Mai mult am intervenit în secvențele cu mine și Paula și cele în care le dăm de veste apropiaţilor de naşterea copilului. Despre montaj, în general, pot să spun că am avut timpul și răbdarea să ducem filmul foarte aproape de cea mai bună formă posibilă a lui. Am luat notițe, am „montat” mult cu cartonașe pe perete, am luat pauze, am făcut vizionări de test cu cei apropiați, am avut un story consultant genial (Roberto Blatt), iar Ștefan Pârlog (monteur – n.r.) și cu mine am lucrat în tihnă, la Piatra Neamț, până am fost convinși că avem varianta cea mai bună. Cred că ăsta e un documentar care să merite premiul Gopo pentru montaj.

Photo: Răzvan Anton

Sunt câteva scene intime în film foarte puternice, încărcate emoțional. Cum le-ai gestionat la filmare, când trebuia în același timp să fii cât mai prezent, ca „personaj”, în acele momente, dar să și ai o anume detașare de regizor?

Cum am zis și mai sus, au fost momente în care, dacă aş fi fost fără cameră, dacă nu aş fi avut răbdarea antrenată a unui regizor de documentar, emoțiile m-ar fi copleșit într-o măsură distructivă. Fiul abandonat și regizorul de documentar au făcut echipă în momentele cele mai grele, iar în celelalte momente și-au lăsat loc unul altuia, în funcție de context.

În timp ce Paula e dezinvoltă în fața camerei, chiar și atunci când e în intimitate, tatăl tău pare uneori iritat sau intimidat. Cât de mult poți să forțezi în astfel de situații și cum reușești să faci astfel încât aparatul să devină „invizibil” și să nu mai fie perceput ca un intrus de cel pe care îl filmezi, pentru a ajunge la astfel de mărturii ca cele din film?

Aici nu cred că există un răspuns simplu, dar dacă ar fi să aleg un cuvânt, acela ar fi „răbdare”. La prima vizită am stat două săptămâni, timp în care am trecut de la a nu filma nimic într-o zi sau a filma slujbe și icoane la sugestia tatălui meu, la a filma acea conversație apăsătoare din finalul secvenței. Am făcut un fel de balet pe sârmă, știind când e cazul să mă retrag și când pot merge înainte. De altfel, mi-a și spus cineva care a văzut filmul că e aproape un thriller psihologic. 

În ce fel te-au transformat experiența de a deveni tată și lucrul la acest film?

Ce am învățat eu, și ce sper să transmit și spectatorilor, e că este mult mai important și mai sănătos să căutăm soluții decât să căutăm vinovați; să construim cu ce avem, în loc să plângem pentru ce ne lipsește; să încercăm să dăm ce putem noi mai bun, desprinzându-ne, pe cât posibil, de bagajul nostru emoțional și familial, de cercurile vicioase în care am fost prinși.

„Holy Father” are premiera la HBO și pe HBO GO pe 13 mai.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.