Andrei Marga a demisionat din funcţia de preşedinte al ICR. „Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-marga-a-demisionat-din-functia-de-presedintele-al-icr-este-lupta-ascunsa-a-unor-politicieni-dezorientati/

Andrei Marga şi-a prezentat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei Mediafax, de către Biroul de Presă al ICR.

Un articol de Corina Vladov|17 iunie 2013

Andrei Marga şi-a prezentat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei Mediafax, de către Biroul de Presă al ICR.

În comunicat, Andrei Marga spune că demisionează din funcţia de preşedinte al ICR, „cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat”.

Totuşi, până la ora difuzării acestei ştiri, demisia lui Andrei Marga – făcută publică prin intermediul acestui comunicat de presă – nu a fost înregistrată oficial la Comisia de Cultură a Senatului. Vicepreşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Emil Marius Paşcan, a declarat luni, pentru Mediafax, că nu a fost înregistrat niciun document referitor la demisia lui Andrei Marga la Comisie.

În comunicatul remis Mediafax, Andrei Marga spune că, de când a fost numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, în data de 11 septembrie 2012, a fost supus defăimărilor, „tipice înţelegerii primitive a politicii”.

„La data respectivă (11 septembrie 2012, n.r.) mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (…). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi «combătute».

S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergând până la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii. Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vârtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR – la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe – sunt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, până la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul «Alocuţiuni, reacţii, documente», 2013), în succesiunea celui evocat”, spune Andrei Marga.

Marga: „S-a restabilit primatul valorii autorului“

El precizează că, de când a fost numit preşedinte al ICR, Institutul „s-a schimbat în bine”. „S-au recompus forurile de conducere ale ICR. Am înlocuit desemnările discreţionare în funcţii cu concursuri. Între timp, directorii institutelor din New York, Paris, Chişinău, Lisabona, Budapesta şi directorii adjuncţi de la New York, Berlin, Viena, Roma, Veneţia, Lisabona sunt noi. Alţi directori şi directori adjuncţi noi se află în procedură de numire. S-a elaborat un nou program, axat pe acţiuni cu impact durabil.

A început reconstrucţia bibliotecilor româneşti şi a prezenţei româneşti în mari biblioteci. S-a restabilit primatul valorii autorului şi a operei în faţa oricăror altor considerente (vârstă, afinităţi etc.). S-a instalat o nouă înţelegere, lărgită a culturii (incluzând, de asemenea, ştiinţele şi reflecţiile instituţionale, filosofia şi teologia). Un nou sistem de burse s-a pus în aplicare, iar o nouă geografie a institutelor culturale române în străinătate se află în faza aprobărilor”, a spus Marga.

El a mai spus că, de când conduce ICR, „s-a intrat într-o nouă interacţiune cu mediul economic, cu personalităţile şi institutele din ţară” şi „s-a revenit la folosirea chibzuită a resurselor”.

„S-a participat la toate târgurile majore de carte şi a debutat revista românească de recenzii destinată străinătăţii. S-au făcut multe alte lucruri, în premieră. Un buletin informativ periodic a informat asupra lor. S-au lansat deja organizarea de librării româneşti în străinătate, crearea accesului online la fondul bibliotecilor autohtone, a platformei de comunicare globală a celor care folosesc limba română şi altele. Nici o altă instituţie publică a României nu s-a schimbat atât de mult, într-un timp atât de scurt”, spune Marga.

El precizează că nu a răspuns decât sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: „Eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor”. „«Argumentum ad hominem» sau «straw man fallacy» sunt sofismele pe care s-au bazat detractorii. A trebuit să le arăt unor inşi cu pretenţii culturale că nu au proprietatea cuvintelor.

De asemenea, câteva lucruri ce ţin de cultură au putut fi observate în legătură cu ICR-ul pe format vechi: cum s-a fraudat, cât de multe au fost «pilele» în reprezentarea externă, cum s-a încercat monopolizarea culturii, cum s-au etalat unii mituind în exterior, cât de profundă este degradarea unor pretinşi directori de conştiinţă. Asemenea situaţii nu se pot generaliza, oamenii fiind diferiţi, dar nu vor putea fi ocolite când se va discuta lucid şi serios realitatea anilor recenţi”, a spus Marga.

Marga: „Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi?“

Andrei Marga mai spune că nu este „interesat de evaluările celor amintiţi, chiar dacă ţinta lor vizibilă este macularea altora”. „Nu mă interesează nici părerea a tot felul de inşi suficienţi şi îmbufnaţi, lipsiţi de realizări, care, nimeriţi printre parlamentari demni de respect, recurg la orice delaţiune ca să iasă în faţă. Nu mă interesează negociatorii din culise. Nu mi se pare că prezintă interes nici opinia celor care una promit şi alta fac, accentuând încadrarea României pe o direcţie greşită. Nu am de dat vreo probă cu nici unul dintre aceştia”, spune el.

De asemenea, Andrei Marga spune că a fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. „Primul provine dintr-o legislaţie ce este atât de «originală» încât nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor.

Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nurnberg – Munchen, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe”, a spus Marga.

„Sunt multe întrebări deschise. Este de plătit acum costul unei amalgamări lipsite de legitimare, câtă vreme, şi în iunie şi în decembrie 2012, oamenii au votat altceva? Sunt de plătit eforturile de a schimba personal numit odinioară în exterior pe criterii obscure? Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi? Este în joc o chestiune de imaturitate? Sunt toate acestea laolaltă? În contextul evocat şi cu considerentele amintite, demisionez din funcţia de preşedinte al ICR, cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat”, mai spune Andrei Marga în comunicatul remis MEDIAFAX.

Foto: Digi 24

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]