Andrei Serban, 74
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-serban-74

“În teatru dacă nu eşti cercetător, căutător continuu, în clipa în care te-ai mulţumit, eşti ruinat.” – Andrei Șerban. Renumitul regizor împlineşte astăzi 74 de ani. Născut la 21 iunie 1943, în Bucureşti, Andrei Șerban a studiat regia la IATC, la clasa lui Radu Penciulescu.

Un articol de Petre Ivan|21 Iunie 2017

A impresionat prin montarea în scenă a unor capodopere printre care și tragedia shakespeariană “Iulius Cezar” la Teatrul Bulandra.

Teatrul este singurul loc în care nu putem să creăm singuri. Un pictor, un scriitor nu are nevoie de nimeni. Un pianist nu are nevoie de nimeni. Dar un actor are nevoie de ceilalţi. Nu poate crea singur. Şi atunci există ideea asta că, de fapt, pe scenă un actor, niciodată, dar niciodată nu se uită în ochii celuilalt. Se face că, pretinde că, se uită pe lângă, însă. Nu se uită în ochii colegului. Noi trebuie să fim numai împreună. – Andrei Șerban

În 1971 a plecat la new York, în urma invitației lui Ellen Stewart, directoarea companiei La MaMa şi a studiat în Franţa cu renumitul regizor Peter Brook.

“Când era foarte tânăr, tata visa să meargă la Paris, să studieze cu Rodin. Fratele său l-a sfătuit să facă avocatura în Germania, ceea ce a fost o decizie criminală: aproape toată viaţa a făcut ceva ce n-a vrut să facă!  Fotograf a devenit târziu, de nevoie, artistul din el s-a trezit. Ceva foarte frumos a izbucnit în acel moment, creativitatea lui era debordantă… Dacă am vreun talent vizual, de la tata îl am, nu eu l-am inventat!” – Andrei Șerban

În 1990, Şerban s-a întors în România, fiind până în 1993 director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Din 1992 este profesor de teatru la lnstitutul de Arte al Universităţii Columbia.

Andrei SerbanTrăim într-o epocă de declin major, comparabil cu declinul Babilonului. Traversăm vremuri întunecate. Cum poţi transmite în artă, într-o astfel de epocă, idei ezoterice? Andrei Tarkovski spunea: «Mi se pare că unul dintre cele mai triste lucruri care se întâmplă în zilele noastre este această distrugere definitivă în conştiinţa oamenilor a tot ce e legat de noţiunea de frumos.» – Andrei Șerban

A continuat să monteze numeroase spectacole în România, iar după anul 2000 a montat trei spectacole la Teatrul Naţional din Cluj, „Don Juan în Soho”, „Rock’n roll” şi „Purificare”, urmate de alte trei, „Unchiul Vanea”, „Strigăte şi şoapte”, respectiv „Hedda Gabler” la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. O parte dintre acestea au fost distinse cu numeroase premii la Gala Uniunii Teatrale din România (UNITER).

“Suntem pasivi la teatru şi la orice rahat de spectacol ne ridicăm în picioare şi aplaudăm. La orice mediocritate. De aceea la „Omul bun din Seciuan”, la final este o pancartă pe care actorii o au în mână şi pe care scrie „Vă rugăm, nu aplaudaţi în picioare!”, iar pe cealaltă parte „Vecinul din spate suferă!”. Scrie acest lucru împotriva mecanicităţii, a faptului că pentru orice spectacol mediocru ne ridicăm şi aplaudăm. Ne dăm culţi… „Da, domnule, eu te-am înţeles, apreciez!” Ce apreciezi? Despre asta este vorba. Despre golul imens care este golul conştiinţei, golul lipsei de educaţie spirituală. Pentru asta fac teatru.” – Andrei Șerban

Ca regizor, Andrei Şerban a pus în scena spectacole de teatru şi opera în 39 de ţări.

Foto: Andrei Serban – facebook, wikipedia

23
/09
/19

"Eu, George din Moreni, am trăit în România visul american!", spunea George Mihăiță, într-un interviu din 2018.  Actorul și directorul Teatrului de Comedie împlineşte astăzi 71 de ani.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

12
/08
/19

“Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă. Am învăţat de la viaţă că demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump.” – Tamara Buciuceanu-Botez. Doamna comediei româneşti a împlinit, zilele trecute, 90 de ani!

05
/08
/19

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” – Cezara Dafinescu, actrita care, ieri, şi-a serbat cea de-a 71 -a aniversare!

01
/08
/19

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Artistul (actor, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor) Horațiu Mălăele a împlinit, astăzi, 67 de ani. La mulți ani!

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

21
/12
/18

Undeva, cândva... Adela Marculescu și Victor Rebengiuc, cu mulți ani în urmă, pe vremea în care teatrul radiofonic reprezenta una dintre puținele bucurii ale românilor. Actrița Adela Marculescu (poate fi văzută în spectacolul "Idolul şi Ion Anapoda", la TNB) a împlinit, astăzi, 80 de ani

Page 1 of 1312345...10...Last »