„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).
Un articol de Ionuţ Mareş|30 iunie 2017
Noua ediţie, revizuită şi adăugită, a cărţii „Bricabrac. De la coşmarul real la realismul magic”, de Lucian Pintilie, apărută în Colecţia Yorick a Editurii Nemira, a fost lansată joi, la cinematograful Elvira Popescu, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.
În prezenţa lui Lucian Pintilie, la lansarea-eveniment au vorbit Andrei Şerban, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Mihai Chirilov, Corina Şuteu, Marie-France Ionesco şi Victor Rebengiuc, care au evocat momente din relaţia fiecăruia cu marele regizor de teatru şi film. Discuţia a fost moderată de Monica Andronescu, coordonarea colecţiei Yorick a Editurii Nemira.
În sala plină a cinematografului Elvira Popescu au mai fost prezente personalităţi precum Răzvan Vasilescu, Dan Nuţu, Stere Gulea, Ion Groşan, Eugenia Vodă, Mihai Şora, Mariana Mihuţ, Nae Caranfil, Ana Ciontea, Laurenţiu Damian.
Ziarul Metropolis reia integral scrisoarea deschisă pentru Lucian Pintilie pe care regizorul de teatru şi operă Andrei Şerban a citit-o la eveniment:
Dragă Lucian,
Am de ce să îţi mulţumesc. Prin exemplul tău, tu eşti primul care mi-ai dat curaj de la început. Curajul că în teatru poţi face orice.
Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare. Orice intervenţie împotriva artei, a artistului şi a libertăţii de expresie e odios de dezgustătoare.
De la tine am înţeles că, în teatru cel puţin, nu putem fi singuri, că avem într-adevăr nevoie unii de alţii. Ca să arătăm într-o oglindă o imagine vastă a lumii în care trăim şi să încercăm să spunem adevărul, trebuie să căutăm calitatea, să ne înconjurăm de talente, de actori mari, care să fie şi inteligenţi, şi sensibili, şi conştienţi de misiunea lor.
Nu cunosc pe nimeni ca tine care să fi folosit satira şi râsul în numele unei nevoi adânci de a revoluţiona arta, de a-i da un sens, de a o scoate din letargie, din pasivitate, şi a o energiza.
Şi ai demonstrat că într-o societate viciată, prin teatru se pot sparge tabuurile, se pot expune public minciunile inventate de politicieni.
Faţa satirei sale combină sarcasmul cu durerea adâncă, deriziunea cu grotescul, atacul violent contra artificialului şi pretenţiozităţii. Iată câteva din armele legitime în numele moralei, al decenţei şi al bunului-simţ.
Teatrul tău a provocat mereu multă pasiune. Ne-a deschis ochii ca să vedem situaţia reală, mai adânc decât credeam noi c-o ştim.
Oglinda pe care ne-ai pus-o în faţă ne arată că trebuie să fim vigilenţi. Tot ce e în jur e doar manipulare.
Cu toţii dorim schimbarea. Dar să schimbi ceva e îngrozitor de greu. Tu ştii asta mai bine şi ne spui, aparent glumeţ şi zeflemitor, dar în esenţă grav, că o adevărată schimbare în om sau în societate e foarte grea, mai grea decât să găseşti un milion de dolari pe stradă, cum spune un înţelept.
Absurdul situaţiei noastre e evident. Dar, dragă Pinţi, tu, la fel ca Eugène Ionesco, precursorul tău, pari să spui, fără să spui, că absurdul nu e un sfârşit în sine.
Poate vei nega, dar eu sunt convins că şi tu crezi că avem în noi şi soarele, şi luna, şi pe Dumnezeu. Dar pentru a-L descoperi, trebuie să trăim altfel. Dacă trăim fără ideal, viaţa chiar că nu are sens.
Dar ca să fii sută la sută uman, se cere să recunoşti şi acest aspect, că acel ideal poate fi atins, că deasupra norilor cerul e mereu albastru.
Nu ştiu care-i soluţia ta, dar a mea e că trebuie să merg spre interior, să încerc să mă cunosc pe mine însumi întâi de toate.
Tu spui în „Bricabrac”: „Am sentimentul că mă mut într-un alt spaţiu. O nouă locuinţă”. Eu vreau să cred că această locuinţă este în tine, în liniştea unei tăceri ce reverberează.
Te sărut.
Foto: Andrei Şerban, scrisoare către Lucian Pintilie – faceboojk
