Andrei și Andreea Grosu, unteatru: „În spațiile libere se întâmplă totul fără compromisuri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-si-andreea-grosu-unteatru-in-spatiile-libere-se-intampla-totul-fara-compromisuri/

La ceas de vară aproape toamnă, când încă tânjim după stagiunile teatrelor, am discutat cu regizorii Andrei şi Andreea Grosu, artizanii unteatru, despre zona independentă şi festivalul Undercloud, cu curajul, frumuseţea şi normalitatea evoluţiei lor.

Un articol de Cristina Enescu Aky|23 august 2019

Cum vedeți voi ca regizori și ca creatori ai manageri ai unui teatru privat starea de sănătate a teatrului independent, privat, experimental din România?

Se întâmplă lucruri bune zona independență, de experiment, socială. Tinerii au multe de spus și aleg teatrul ca limbaj prin care își declară sincer frustrările, iubirile, ideile. E un sector extrem de valoros și credem că orice stat sănătos ar trebui să susțină vocea nouă în artă, cultură, în arealul social. În spațiile libere se întâmplă totul fără compromisuri. Vă invităm să urmăriți mișcarea independentă în toate formele ei, ea poate stabili un dialog onest cu nouă generație.

Credeți că (mai) are publicul reticențe/ panici față de teatrul independent?

Oamenii încă mai cred că un spațiu neconvențional schimbă tot ce înseamnă teatru. Sau că o sală fără cortine nu poate surprinde cu un spectacol de calitatea unuia jucat într-un cadru instituționalizat. Dar din fericire încet-încet se dizolvă această percepție despre  teatrul independent. Au descoperit aici produse de calitate, uneori mai asumate și mai atent lucrate decât cele din instituțiile de teatru bine cunoscute.

La ceas de vară aproape indiană, când aerul miroase a vacanță pe sfârșite iar stagiunile teatrelor încă ne lasă să tânjim după ele, teatrul independent ne face oferte tentante. Și nu doar acum. Am discutat cu regizorii Andrei și Andreea Grosu, demiurgii teatrului unteatru, despre farmecul teatrului independent, festivalul Undercloud și, in extenso, calitatea teatrului.

Ce relație este între unteatru respectiv voi, Andreea și Andrei Grosu că regizori, și Festivalul de teatru independent Undercloud? Cum a fost experiența voastră la festival în anii anteriori?

Unteatru și Undercloud au o istorie împreună deja. Sunt mulți ani de când ne tot revedem la sfârșitul verii sub cerul liber. Ne bucurăm de invitație și ne bucurăm că există, e dovada faptului că lucrurile făcute cu credință rezistă. Întotdeauna ne-am simțit ca acasă la Undercloud, e o atmosfera relaxată, liberă și făcătoare de bine. Ne bucurăm și anul acesta de ea.

Ce relevanță are un astfel de festival independent în teatrul bucureștean și românesc? Reușește să miște ceva, să construiască ceva?

Avem toată speranța ca festivalurile de teatru să reușească să adune atenție asupra fenomenului de cultură, chiar dacă se întâmplă vara. Cultura nu are vacanță. E important ca oamenii să afle că există teatru și în afară instituțiilor de teatru, iar asta e normalitate.

Zgândăriți-ne curiozitatea față de spectacolele prezentate de voi, cuplul de regizori și voi, unteatru, la această a XII-a ediție a festivalului.

Badtalks – one man show, scris, jucat și regizat de același om. Una dintre cele mai personale propuneri. Cataclisma– Andrea Gavriliu prima dată la unteatru, o întâlnire minunată. Persona – un experiment curajos care combină două tipuri de limbaje, cel teatral și cel cinematografic. Proof – un proiect tare drag nouă, care a devenit foarte personal și sincer pentru fiecare dintre noi. O întâlnire minunată cu doi oameni cu care nu mai lucraserăm Dana Rogoz și Marian Ralea, de care ne-am îndrăgostit. La fel de minunată și cu prietenii mai vechi Florentina Țilea și Ionuț Vișan.

„Haideți la Festivalul Undercloud și apoi la spectacole de teatru independent pentru că….” (câteva posibile descoperiri foarte faine pe care oamenii le pot face văzând mai mult teatru independent)

Aici puteți să cunoașteți trupe de teatru independent sau chiar teatre independente pe care le puteți urmări ulterior dacă v-au convins cu un conținut de calitate. E momentul în care sărbătorim mișcarea independența în teatrul din România. Credem că e minunat cum, de la an la an, teatrul independent e din ce în ce mai mult și mai consistent.

Fotoc cover credit: www.fnt.ro

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

24
/11
/23

Teatrul Metropolis prezintă vineri și sâmbătă, 24, respectiv 25 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul Corespondențe, după texte de Yann Verburgh, regia Eugen Jebeleanu, scenografia Velica Panduru.

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.