Andrei Vieru, „Ecleziastul vesel”, la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-vieru-ecleziastul-vesel-la-garantat-100/

Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu pianistul, scriitorul, pictorul şi matematicianul Andrei Vieru duminică, 5 aprilie, de la 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2015

Andrei Vieru, la Garantat 100% / Pentru ediţia din 5 aprilie, Cătălin Ştefănescu anunţă publicului său „o emisiune-eveniment, pe care am avut o mare şansă să o putem realiza. Apariţiile sale televizate sunt rarisime, iar filmarea momentului muzical din emisiune, făcută la teatrul ACT, este o premieră absolută în România.

Prezenţa sa în emisiunea noastră este un privilegiu, dar şi ocazia de a prezenta publicului de la noi o mare personalitate culturală, foarte puţin cunoscută, din nefericire, în ţara de unde a plecat”, dezvăluie Cătălin Ştefănescu.

Invitatul Garantat 100% de duminică s-a născut în 1958, la Bucureşti. Este fiul compozitorului Anatol Vieru şi al Ninei Vieru, muzicolog. Este pianist, scriitor, pictor şi matematician. Din 1988 trăieşte în Franţa.

Este o personalitate care se bucură de apreciere, fiind comparat deseori cu românii iluştri care şi-au găsit locul în cultura franceză. Andrei Vieru este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Ediţia poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

Discuţiile, garantat 100% interesante, sunt despre volumul lui Andrei Vieru, Ecleziastul vesel, tradus din limba franceză şi publicat anul trecut în România.

Cartea este o colecţie de eseuri nonconformiste, de meditaţii asupra artei şi a artiştilor, analizând viaţa şi opera unor mari muzicieni şi scriitori, la care se adaugă analize politice despre dramele din estul Europei. Ecleziastul vesel este extrem de bine primită şi apreciată în Franţa.

În exclusivitate pentru Garantat 100% şi TVR, Andrei Vieru a acceptat să înregistreze câteva piese muzicale clasice, la pian, pe care telespectatorii le vor putea asculta duminică, 5 aprilie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Foto: Andrei Vieru, Garantat 100% – tvr.ro

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

Pagina 10 din 55« Prima...89101112...203040...Ultima »