Andrew Solomon, finalist al Premiului Pulitzer, la Bucureşti pe 13 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrew-solomon-finalist-al-premiului-pulitzer-la-bucuresti-pe-13-iunie/

Scriitorul Andrew Solomon, care, în 2002, s-a numărat printre finaliştii pentru premiul Pulitzer, cu “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, se va întâlni cu publicul român, pe 13 iunie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas din Cişmigiu, pentru o dezbatere pe marginea cărţii.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2014

Alături de Andrew Solomon se vor afla Mircea Cărtărescu, Leslie Hawke, Corina Şuteu şi Vlad Mixich.

Volumul “The Noonday Demon: An Anatomy of Depression”, apărut la editura Humanitas sub titlul “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, a câştigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.

Andrew Solomon, născut în 1963, şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge şi trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Printre cărţile scrise de Andrew Solomon se numără “The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost”, “A Stone Boat” şi “Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity”.

Foto cu Andrew Solomon şi “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei” – Humanitas

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

Page 4 of 102« First...23456...102030...Last »