Ane Brun concertează pentru prima oară în România, pe 10 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/ane-brun-concerteaza-pentru-prima-oara-in-romania-pe-10-mai/

Ane Brun va concerta în premieră în România într-un concert solo însoţit de visuals, cu un playlist eclectic în care pot apărea cover-uri neaşteptate. Pe 10 mai, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|30 aprilie 2015

Nordica Ane Brun e ca un cameleon. A studiat dreptul, a făcut gimnastică ritmică și la 26 ani și-a dat seama, instinctiv, că vrea să împartă versuri și melodii cu lumea întreagă, proces intim pentru ea, o persoană cu nevoie de spațiu și singurătate ca să poată compune.

Acum lucrează la ultimul album, din care putem asculta momentan single-ul „Directions” și ne putem bucura s-o vedem îmbinându-și stilul muzical cu dansul, o pasiune pe care o redescoperă treptat.

Este de 10 ani în topurile din Scandinavia și este o compozitoare și cântăreață remarcabilă, cu 3 prestigioase trofee Spellemannprisen – echivalentul norvegian al premiilor Grammy. A urcat pe scene celebre și a fost invitată în turneu de Peter Gabriel, alături de care a cântat în duet. Ane compune mereu pentru chitară și pian, iar în afara turneelor, artista se ocupă de propria-i casa de discuri, Baloon Ranger.

Ane Brun ne-a făcut surpriza să ne invite personal s-o ascultăm, prin mesajul video transmis, în care rostește primele ei cuvinte în limba română.

INFO

Un eveniment Twin Arts organizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Norvegiei în România.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) iar mai multe detalii puteti găsi pe www.twinarts.ro si pe pagina de facebook Twin Arts.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.