Angela Gheorghiu, concert extraordinar, în sprijinul victimelor de la Colectiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-concert-extraordinar-in-sprijinul-victimelor-de-la-colectiv/

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de îndrăgita soprană pe scenă se vor afla Corul şi Orchestra Filarmonică „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|19 noiembrie 2015

„Tragedia de la club Colectiv a afectat viețile atâtor tineri pe care îi unise, de fapt, dragostea pentru muzică. În fața unei asemenea suferințe, m-am simțit într-o primă instanță neputincioasă, pentru că nu sunt medic și nu am putut să ajut direct și imediat, așa cum mi-aș fi dorit. Însă cred în puterea muzicii de a aduce alinare și speranță, de a vindeca suflete și a întări încrederea în umanitate și de aceea am inițiat acest concert. Sper ca toți cei care vor fi alături de mine pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, să fie animați de aceleași sentimente de solidaritate, generozitate și dragoste față de cei care înfruntă acum durerea”, spune Angela Gheorghiu.

Victimele de la Colectiv au nevoie de acum încolo de susținerea întregii societăți românești, de promisiunea că asemenea dezastre nu se vor mai repeta. Este timpul să trecem la fapte nobile, e timpul să fim solidari, e timpul să fim mai buni, mai implicați, mai omenoși. (Angela Gheorghiu)

Biletele pentru concertul din 29 noiembrie, cu prețul unic de 315 lei, pot fi achiziționate online din rețelele biletoo.ro și bilet.ro, dar și din librăriile Librarium și Eminescu, magazinele Flanco, Palatul Național al Copiilor și magazinul BiletFan — Stația de metrou Unirii 1.

Foto: Angela Gheorghiu – facebook

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

04
/03
/15

Duminică, 29 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu vor cânta la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Suflet în culori” – concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Pagina 100 din 148« Prima...102030...9899100101102...110120130...Ultima »