Angela Gheorghiu debutează în ”Werther”, la Opera din Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-debuteaza-in-werther-la-opera-din-viena/

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare şi mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentaţii – toate vândute deja integral.

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2015

”Am înregistrat în trecut în studio rolul Charlottei, însă este pentru prima dată când îl interpretez pe scenă, într-un spectacol de operă. Mă bucur că debutul meu are loc chiar în orașul în care opera lui Massenet s-a auzit pentru prima dată” a spus Angela Gheorghiu.

Producția din Viena are, pentru prima dată, în fruntea distribuției o soprană de un asemenea calibru, rolul Charlottei fiind de obicei rezervat mezzo-sopranelor.

Orchestra Operei de Stat este dirijată de Frederic Chaslin, iar parternerul de scenă al celebrei soprane este tânărul tenor francez, Jean-Francois Borras.

În distribuția condusă de Angela Gheorghiu, cele trei spectacole sunt sold-out, așa cum s-a întâmplat, anii trecuți și în cazul reprezentațiilor pe care soprana le-a susținut în Viena cu ”Tosca” și ”Adriana Lecouvreur”.

Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. Soprana şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile scene din lume.

Pentru cariera sa strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor și Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

Foto: Angela Gheorghiu – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.