Angela Gheorghiu debutează în ”Werther”, la Opera din Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-debuteaza-in-werther-la-opera-din-viena/

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare şi mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentaţii – toate vândute deja integral.

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2015

”Am înregistrat în trecut în studio rolul Charlottei, însă este pentru prima dată când îl interpretez pe scenă, într-un spectacol de operă. Mă bucur că debutul meu are loc chiar în orașul în care opera lui Massenet s-a auzit pentru prima dată” a spus Angela Gheorghiu.

Producția din Viena are, pentru prima dată, în fruntea distribuției o soprană de un asemenea calibru, rolul Charlottei fiind de obicei rezervat mezzo-sopranelor.

Orchestra Operei de Stat este dirijată de Frederic Chaslin, iar parternerul de scenă al celebrei soprane este tânărul tenor francez, Jean-Francois Borras.

În distribuția condusă de Angela Gheorghiu, cele trei spectacole sunt sold-out, așa cum s-a întâmplat, anii trecuți și în cazul reprezentațiilor pe care soprana le-a susținut în Viena cu ”Tosca” și ”Adriana Lecouvreur”.

Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. Soprana şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile scene din lume.

Pentru cariera sa strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor și Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

Foto: Angela Gheorghiu – facebook

09
/08
/14

Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se va desfășura în perioada 12 – 16 august la Săpânţa. Ediţia de anul acesta include concerte de muzică tradiţională şi simfonică, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Ţara Maramureşului.

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.

04
/08
/14

Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio propune, pe 21 şi 26 septembrie, două întâlniri de înaltă clasă cu Orchestra Naţională Radio, gazda celei de a doua ediţii a singurului festival al ansamblurilor simfonice radio din Europa. Orchestra Radiodifuziunii Române va concerta acasă, pe scena Sălii Radio, în compania unor dirijori şi solişti de cel mai înalt nivel artistic.