Angela Gheorghiu, în costum popular românesc, la Scala din Milano
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-in-costum-popular-romanesc-la-scala-din-milano/

Angela Gheorghiu a purtat un costum popular românesc într-un recital susţinut, vineri, cu casa închisă, la Teatro alla Scala din Milano, unde soprana română a fost acompaniată la pian de Jeff Cohen.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2014

Programul recitalului a inclus atât creaţii ale unor compozitori străini, precum Jean-Philippe Rameau, Georges Bizet, Gabriel Fauré, Jules Massenet, Claude Debussy, Serghei Rachmaninov, cât şi compoziţii româneşti, de inspiraţie folclorică, create de George Enescu, Sabin Drăgoi, Gheorghe Dima, Marţian Negrea, Tiberiu Brediceanu, George Ştefănescu şi Eduard Caudella.

Angela Gheorghiu şi Jeff Cohen au colaborat de mai multe ori, unul dintre recitaluri desfăşurându-se chiar pe scena teatrului milanez, în 2007. Cea mai recentă colaborare a fost în martie 2013, într-un recital susţinut la Broad Stage, în Los Angeles.

Angela Gheorghiu

Soprana Angela Gheorghiu, alături de pianistul Jeff Cohen

Succesul repurtat vineri seară la Scala din Milano a fost unul deosebit, Angela Gheorghiu acordând, la cererea publicului, nu mai puţin de şapte bisuri şi fiind aplaudată în picioare de publicul prezent.

Următoarele apariţii ale sopranei vor avea loc pe scena Teatrului Regal de Operă Covent Garden din Londra, respectiv Metropolitan Opera din New York, ambele cu opera „La Boheme”, de Giacomo Puccini.

Angela Gheorghiu a revenit la Teatro alla Scala din Milano după ce soprana a fost nevoită să îşi amâne, din cauza unei răceli severe, recitalul sold out la Scala din Milano din 6 octombrie 2013.

Atunci, soprana a anunţat că şi-a amânat pentru data de 16 mai 2014 recitalul la Teatro alla Scala din Milano.

Angela Gheorghiu, superstar al operei internaţionale

S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica.

A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” şi „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra.

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi.

În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.