Angela Gheorghiu, recital la Festivalul Internaţional Baalbeck, Liban
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-recital-la-festivalul-international-baalbeck-liban/

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un recital la Casino du Liban Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional Baalbeck, cel mai vechi şi prestigios eveniment cultural din Orientul Mijlociu.

Un articol de Liliana Matei|3 August 2014

În 1956, Camille Chamoun, pe atunci preşedintele Libanului, a anunţat oficial crearea festivalului, care a devenit o instituţie guvernamentală oficială, cu misiunea de a promova viaţa culturală şi turistică din această ţară şi de a cultiva un mediu artistic ademenitor, precum şi de a oferi opere inovatoare ale artiştilor locali şi regionali, dar şi ale interpreţilor internaţionali.

Festivalul Internaţional Baalbeck a produs, în ruinele templelor lui Bacchus şi Jupiter, mai multe piese de teatru de clasă mondială, nopţi libaneze, operă, muzică clasică, concerte pop şi jazz, dans modern şi clasic, precum şi cântece lirice. De asemenea, aici au fost prezentate premiere mondiale şi performanţe excepţionale, de artişti şi grupuri, de la Orchestra Filarmonicii din New York la Orchestra Filarmonicii din Berlin, de la Brothers Rahbani cu Fairouz la Caracalla Dance Theater, de la Elizabeth Schwarzkopf până la June Anderson, de la Ella Fitzgerald la Joan Baez şi Nina Simone, de la Rudolf Nureyev şi Royal Ballet până la The Paul Taylor Dance Company şi Merce Cunningham Company, de la Charles Aznavour la Gilberto Gil şi Sting, precum şi mulţi alţi artişti care şi-au lăsat amprenta asupra peisajului cultural.

Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata “La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. “S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care “La Traviata” şi “Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, “L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, “La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum “Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, “Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano “Giuseppe Verdi”, “My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul “Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în “Romeo et Juliette” pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

 

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

16
/08
/19

Pe 16 august în 1977, Elvis Presley murea în camera sa de hotel, în urma unui infarct. Avea 42 de ani. Au trecut de atunci (exact)... 42 de ani.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

12
/08
/19

Începuturile formatiei Queen sunt localizate in Anglia anului 1968, când Brian May si Roger Taylor au pus bazele trio-ului SMILE. După ce Tim Staffell, basist si solist, iese din trupă, în primăvara anului 1970, locul său este luat de colegul său de cameră Freddie Mercury, care se alătura celor doi, May și Taylor, pentru a forma QUEEN.

09
/08
/19

Pe 14 și 15 septembrie, vinul, muzica și cultura moldovenească se reîntâlnesc în spațiul natural oferit de Lagoo-Snagov, la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului Moldovei, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), care reunește toate cramele din Republica Moldova sub brandul de țară Vinul Moldovei. O legendă vie.

08
/08
/19

Cel mai mare Festival de Blues din România, Focșani Blues Festival, aduce în acest an în România cei mai buni artiști internaționali ai momentului, în perioada 29-31 august. Ajuns la a 4-a ediție, festivalul care a pus Focșaniul pe harta orașelor blues îl aduce pe scenă pe celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume.

07
/08
/19

Săptămâna în care Brăila a fost o adevărată capitală lirică a lumii s-a încheiat cu Gala Master Class, în care Mariana Nicolesco, într-un adevărat maraton liric de şase ore, a oferit pe scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881 un spectacol emoţionant, exaltant, alături de zmeii săi care au strălucit interpretând pagini celebre din marele repertoriu liric.

06
/08
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” continuă să vină cu oferte foarte interesante pentru bucureșteni, atrăgându-i la concerte pe 7 și 8 august cu Croitoru String Virtuosi Orchestra într-un program de o mare diversitate și Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal cu un interesant program exclusiv simfonic, care va fi prezentat ulterior în celebra sală ElbPhilharmonie din Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Duminică, 4 august şi 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.

31
/07
/19

Noul ciclu de simfonii de Ceaikovski dirijat de Yuri Botnari la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Moscova se deschide cu prima apariție, Simfonia  nr.1. Aspectul special al acestei apariții ține de faptul că, în prezent, albumul poate fi descărcat sau vizualizat prin flux continuu. 

Page 4 of 138« First...23456...102030...Last »