Angela Gheorghiu si-a întrerupt un concert pe scena Operei din San Francisco
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-si-a-intrerupt-un-concert-pe-scena-operei-din-san-francisco/

Angela Gheorghiu a fost nevoită să îşi întrerupă brusc o reprezentaţie pe care o susţinea la San Francisco Opera, vineri seară, după ce i s-a făcut rău, ea fiind transportată la spital pentru investigaţii, iar în prezent starea ei de sănătate este bună. Potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a San Francisco Opera, […]

Un articol de Andrada Văsii|20 noiembrie 2012

Angela Gheorghiu a fost nevoită să îşi întrerupă brusc o reprezentaţie pe care o susţinea la San Francisco Opera, vineri seară, după ce i s-a făcut rău, ea fiind transportată la spital pentru investigaţii, iar în prezent starea ei de sănătate este bună.

Potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a San Francisco Opera, Angelei Gheorghiu i s-a făcut rău brusc, vineri seară, în timpul reprezentaţiei cu opera „Tosca” de Giacomo Puccini.

Angela Gheorghiu a reuşit să finalizeze primul act din spectacolul „Tosca”, însă apoi a început să aibă stări de greaţă şi o gastroenterită a forţat-o să îşi anuleze restul reprezentaţiei. La recomandarea medicului Operei din San Francisco, Angela Gheorghiu a fost transportată la un spital din apropierea instituţiei de spectacole pentru investigaţii suplimentare, care au dovedit că soprana era foarte deshidratată.

 Artista română a fost înlocuită în spectacolul de vineri seară de la Opera din San Francisco de soprana americană Melody Moore, care a fost nevoită să se costumeze rapid şi să intre pe scenă pentru continuarea reprezentaţiei „Tosca”.

„Doamna Gheorghiu a transmis scuzele sale profunde publicului Operei din San Francisco şi i-a rugat pe spectatori să o înţeleagă”, se mai spune în anunţul instituţiei.

În prezent, Angela Gheorghiu se simte bine, a declarat pentru MEDIAFAX biroul de presă al artistei. De altfel, soprana română a revenit pe scena Operei din San Francisco duminică seară, într-o nouă reprezentaţie cu „Tosca”.

Angela Gheorghiu a mai apărut pe scena Operei din San Francisco în „La Rondine” şi „La Bohème”, prestaţia sa fiind extrem de apreciată de public şi critica de specialitate.

Recent, Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, la Opera Regală din Londra, la gala umanitară concepută de directorul celebrei instituţii de spectacole.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un superstar al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

În octombrie, Angela Gheorghiu a fost decorată de Regele Mihai I al României cu Medalia „Nihil Sine Deo”, „pentru că reprezintă un simbol al valorilor culturale perene ale operei mondiale, al devenirii prin educaţie şi cultură şi al României peste hotare”, „pentru cariera sa bogată, pentru talentul său exemplar şi pentru măreţia reprezentaţiilor sale scenice”, „pentru bogăţia rolurilor interpretate”, dar şi „pentru că prin activitatea sa publică promovează profesionalismul şi demnitatea omului de cultură”. Totodată, soprana a primit medalia „Nihil Sine Deo” pentru susţinerea publică a Familiei Regale a României şi „pentru întărirea legăturii dintre România şi familiile regale ale lumii, prin reprezentaţiile sale internaţionale”.

 

 

Sursa: Mediafax

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).