Angela Gheorghiu va primi European Cultural Award 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-primi-european-cultural-award-2015/

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câştigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără şi tenorul german Jonas Kaufmann şi Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

European Cultural Awards sunt acordate de Fundația Europeană pentru Cultură Pro Europe, în cooperare cu Fundația Frauenkirche, Dresda. Ceremonia de gală va fi organizată pe 2 octombrie, la Dresda, în Frauenkirche.

Soprana Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud și a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu.

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

De atunci, soprana româncă a cântat pe toate marile scene ale lumii, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Shanghai şi multe altele.

În 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

17
/02
/20

Sâmbătă, 28 martie 2020, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 3), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Tarom, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cu ocazia celei de-a VII-a ediții a proiectului “SUFLET ÎN CULORI”, concertul extraordinar EMOCIÓN!.

15
/02
/20

Joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Luiza Zan – una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – propune publicului un concert în ritm de swing, sub titlul „Dragobete’s Wings”, alături de Big Band-ul Radio și Jazzpar Trio (Gaspar Almos, Gaspar Csaba, Vitalyos Lehel).

10
/02
/20

Vineri, 14 februarie, ora 19.00, Sala Radio este gazda unui concert cu doi invitați speciali aplaudați pe scenele internaționale: tânărul dirijor Kahchun Wong (33 de ani), primul muzician asiatic care a câștigat prestigioasa competiție internațională de dirijat „Gustav Mahler” (Germania, 2016) și violonistul român Valentin Șerban, membru al orchestrei Les Dissonances din Paris.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

Pagina 10 din 152« Prima...89101112...203040...Ultima »