Angela Gheorghiu va primi European Cultural Award 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-primi-european-cultural-award-2015/

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câştigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără şi tenorul german Jonas Kaufmann şi Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

European Cultural Awards sunt acordate de Fundația Europeană pentru Cultură Pro Europe, în cooperare cu Fundația Frauenkirche, Dresda. Ceremonia de gală va fi organizată pe 2 octombrie, la Dresda, în Frauenkirche.

Soprana Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud și a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu.

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

De atunci, soprana româncă a cântat pe toate marile scene ale lumii, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Shanghai şi multe altele.

În 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

13
/05
/13

Miercuri, 22 mai, de la ora 19.00, Orchestrele și Corurile Radio te invită la o seară de Haydn, Mozart, Schubert și Sibelius. Participând la concurs, poți câştiga o invitație de două locuri!

07
/05
/13

„Silvia“ este cea mai recentă operetă a Operei Brașov, pusă în scenă în iunie 2012 de regizorul Anda Tăbăcaru Hogea. Spectacolul va avea loc sâmbătă 11 mai, începând cu ora 18.30, la Sala Operei.

Pagina 148 din 152« Prima...102030...146147148149150...Ultima »