„Animale fantastice şi unde le poţi găsi”, din 18 noiembrie pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/animale-fantastice-si-unde-le-poti-gasi-din-18-noiembrie-pe-marile-ecrane/

Acum, la aproape 20 de ani după lansarea primei cărţi a lui J.K. Rowling care a făcut istorie, publicul va fi teleportat din nou în lumea vrăjitorilor într-o nouă eră de magie, în filmul ,,Animale fantastice şi unde le poţi găsi”, care va avea premiera în cinematografe pe 18 noiembrie 2016.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2016

Având acțiunea plasată în anul 1926, povestea filmului îl are în centru pe magizoologul auto-proclamat Newt Salamandă, înainte ca acesta să fi scris manualul care avea să ajungă într-o bună zi lectură obligatorie la Școala Hogwarts. Ajungând la sfârșitul călătoriei sale care l-a purtat în tărâmuri îndepărtate în căutarea unor creaturi fantastice, Newt sosește la New York unde pierderea prețioaselor sale animale îl aruncă într-un val imprevizibil de întâmplări, care amenință să dea în vileag comunitatea vrăjitorilor, inteligent camuflată printre Nu-Magi.

Din talentata distribuție care i s-a alăturat lui Redmayne în fața camerelor de filmat fac parte și Katherine Waterston, Dan Fogler, Alison Sudol, Ezra Miller, Samantha Morton, Jon Voight, Carmen Ejogo și Colin Farrell.

În spatele camerelor de filmat s-a reunit o serie de „absolvenți” ai francizei Harry Potter, inclusiv scenograful Stuart Craig. Pe parcursul celor opt filme din franciză, Craig a reușit să dea viață viziunii lui Rowling referitoare la lumea vrăjitorilor, cel mai notabil element fiind probabil Castelul Hogwarts, a cărui siluetă a devenit la fel de ușor de recunoscut precum cele ale personajelor care locuiau acolo. Pentru acest film, Craig a creat o altă instituție din lumea vrăjitorilor – cartierul general al MACUSA (Congresul Vrăjitorilor din Statele Unite ale Americii). Cu toate acestea, majoritatea conceptelor sale și-au avut rădăcina în mediul Nu-Magilor din New York-ul anului 1926, care a fost efectiv construit de la zero la studiourile Leavesden ale Warner Bros. din Anglia. Unele scene au fost de asemenea filmate in locaţii din Liverpool.

O producţie Warner Bros. Pictures, aventura magică ,,Animale Fantastice şi unde le poţi găsi” are premiera pe marile ecrane din 18 noiembrie, în format 3D şi IMAX 3D.

02
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat, în premieră în România, în cadrul TIFF, „Sub nori electrici”, noul film al rusului Aleksey German Jr., recent premiat la Berlinale, se înscrie în marea tradiție a unui cinema de stări și de idei, un cinema cum nu prea se mai practică.

02
/06
/15

Sub titlul „The Morometes 60: The Jubilee of a Masterpiece”/ „Moromeții 60. Jubileul unei capodopere”, Institutul Cultural Român din Londra va derula, între 10 iunie și 9 iulie, o serie de evenimente dedicate uneia dintre cărțile esențiale ale literaturii române, Moromeții, la 60 de ani de la publicarea acesteia.

01
/06
/15

S-a născut în Gorj (Peştişani), unde a copilărit şi şi-a cunoscut soţia, artista Cuzina. A fost miner, dansator, agent imobiliar şi bucătar. Ca actor a a captat atenţia, anul acesta, în două dintre cele mai apreciate şi mediatizate film româneşti, Aferim (Ursul de Argint, la Berlin) şi Comoara (Un Certain Talent, la Cannes). Actorul Cuzin Toma împlineşte, astăzi, 38 de ani.

01
/06
/15

Documentarul “Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va fi proiectat pe 4 iunie, de “Ziua HBO”, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului dar și a echipei de producție a filmului.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

30
/05
/15

Starul american Dustin Hoffman, recompensat cu două premii Oscar, va oferi lecţii de actorie pe o platformă de cursuri online, fiecare masterclass costând 90 de dolari, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

29
/05
/15

Astăzi este ziua zero la Cluj, oraşul în care până pe 7 iunie se desfăşoară TIFF 2015, cel mai important festival de film din România. Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar.

29
/05
/15

Actor, scenarist, producător și regizor. Și cu un farmec foarte special, George Clooney vine pe micile ecrane din România mâine, 29 mai, de la ora 21:00. Paramount Channel va difuza două titluri din cariera celebrului actor: Up in the Air și From Dusk Till Dawn.

28
/05
/15

Asociația Docuart inițiază luni, 1 iunie, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, un nou proiect - "Proiecțiile Docuart". Filmele documentare, exclusiv românești, vor fi difuzate la Cinema Muzeul Țăranului, accesul la proiecții fiind liber. În cadrul evenimentelor vor fi susținute sesiuni de întrebări și răspunsuri între public și realizatorii documentarelor.