Anim’est 2013 aduce 1040 de animații și 2 animatori români
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-2013-aduce-1040-de-animatii-si-2-animatori-romani/

Anim’est 2013 prezintă un număr de 1040 de animaţii din 65 de ţări.

Un articol de Andrada Văsii|6 septembrie 2013

Anim’est 2013 prezintă un număr de 1040 de animații din 65 de ţări.

Producțiile au fost înscrise anul acesta în competiţiile internaţionale de lungmetraj, scurtmetraj și studențesc și, pentru prima oară în istoria festivalului, doi animatori români se vor afla în cursa pentru Premiul acordat celui mai bun film studenţesc.

Anim’est crește, și, o dată cu el, animația românească începe să devină o prezență din ce în ce mai vizibilă.

Competiția Anim’est  2013 aduce toamna aceasta în premieră la Bucureşti cinci titluri proaspete de lungmetraj din crema cremei animației. Nici scurtmetrajele nu sunt mai prejos, cu cele mai noi filme de la studenţi români din străinătate sau foști membri ai juriului. Competiția de anul acesta include și două premiere mondiale.

Din Brazilia vine  ,,Uma história de amor e fúria/Rio 2096: A Story of Love and Fury’’, câștigător al marelui premiu pentru lungmetraj la Annecy 2013, o poveste de dragoste cu accente SF.

Un erou nemuritor e îndrăgostit de Janaína de 600 de ani, iar povestea lor trece prin patru faze ale istoriei Braziliei, ultima parte fiind setată într-un viitor distopic, sumbru, într-o lume răvășită de războaie pentru apă. Regizorul Luiz Bolognesi, cunoscut mai ales ca scenarist al Brainstorm (2001), Ballroom (2007), Birdwatchers (2009) și The Best Things in the World (2010), a trecut la regie cu seria de documentare Lutas.doc (2011).

Anim’est  2013 – un festival cu producții de pe mapamond

Producția franceză ,,Le jour des corneilles/The Day of the Crows’’ (foto sus), premiată la Namur și selectată la Annecy 2012, este al treilea lungmetraj animat al lui Jean-Christophe Dessaint, fost student la celebra școală de animație Gobelins, după Tous à l’Ouest și Le chat du rabbin. Filmul pornește de la povestea lui Courge, crescut în pădure de un tată gigant, care nu îi permite niciodată să iasă în lumea din afara pădurii, poveste care prinde viață cu voci celebre ca Jean Reno, Isabelle Carré sau Claude Chabrol.

Anim’est 2013 aduce la București prima animație stop-motion 3D din Europa – ,,O Apóstolo/The Apostle’’, în regia lui Fernando Cortizo. După Premiul publicului la Annecy 2013, filmul a fost nominalizat la Premiile Goya. Perfect realizat din punct de vedere tehnic, cu un vizual superb, filmul urmărește un evadat de la închisoare care pornește spre Santiago de Compostela în căutarea unei comori ascunse – povestea cu nuanțe horror, plină de ironie, va fi cu siguranță un deliciu pentru fanii lui Tim Burton.

,,Pinocchio’’ este o reinterpretare italiană a poveștii clasice, în regia lui Enzo D’Alo, cunoscut pentru ,La gabbianella e il gatto’’ (premiat la Festivalul de film de la Montreal), ,,Momo alla conquista del tempo, Opopomoz’’. Cu desene pline de culoare, ,,Pinocchio’’ a făcut parte din competiția Annecy și îi va încânta atât pe copii, cât și pe dependenții de animație mai mari.

Japonia în direct pe marele ecran

Și pentru că Anim’est 2013 fără animație japoneză nu se poate, competiția este completată de ,,Ōkami Kodomo no Ame to Yuki/Wolf Children’’, al doilea film al lui Mamoru Hosoda.

Premiat la Sitges, Oslo și proiectat la Animafest Zagreb 2013, ,Wolf Children’’ combină animația 2D cu cea 3D într-un fantasy despre o tânără care se îndrăgostește de omul-lup Ookami, iar apoi luptă să-și apere copiii hibrizi. Numit de Le Monde „noul maestru al anime-ului”, Mamoru Hosoda a mai participat în competiția Anim’est și în 2012, cu ,,Summer Wars’’, film proiectat și la Festivalul de film de la Berlin.

Premieră mondială la București

În competiția de scurtmetraj, Anim’est aduce 44 de filme din 20 de țări. Animația spaniolă ,,Canis’’, o poveste sumbră într-un alb-negru cu accente expresioniste, în regia lui Marc Riba și Anna Solanas, va avea premiera mondială la București. Faimosul regizor italian Simone Massi, fost membru al juriului la Anim’est, se întoarce la București cu ,,Animo resistente’’, o animație 2D cu desene în creion extrem de expresive şi o problematică profundă.

Frații Frédéric și Samuel Guillaume, prezenți la București cu Max & Co ca parte a programului „Elveţia animată” dedicat animației elvețiene, concurează și în competiția de scurtmetraj cu ,La nuit de l’ours’’, documentar animat despre animalele fără stăpân, selectat la Clermont-Ferrand 2013, Solothurner Filmtage 2013 (Premiul publicului), Aspen Shortsfest 2013 (Animated Eye Award), Genève, Bundesamt für Kultur 2013 (Swiss Film Award, Best Animation Film), Solothurner Filmtage 2013 (Premiul publicului), Fantoche Baden 2012 (Cel mai bun film elvețian & Premiul publicului) și nominalizat la Swiss Film Awards.

Celebrul animator american Bill Plympton, nominalizat de două ori la Oscar și premiat la Cannes în cadrul Semaine de la Critique, are în competiția Anim’est cel mai recent scurtmetraj al său, ,,Drunker Than a Skunk’’, inspirat de poemul lui Walt Curtis „The Time The Drunk Came To Town And Got Drunker Than A Skunk, or So He Thought”.

Animații de neratat

Alte titluri de neratat sunt ,,The People who Never Stop’’ (r. Florian Piento, Japonia-Franța, 2012), pornit de la ideea unui fluviu nesfârșit de pietoni care nu se opresc nici în fața tragediei, un alt favorit de la Annecy – ,,Lettres de femmes’’ (r. Augusto Zanovello), premiat cu premiul publicului, ,Le livre des morts’’ (r. Alain Escalle, Franța, 2013), proiectat în competiția națională de la Clermont-Ferrand și distins cu Premiul pentru Cel mai bun film experimental la Rhode Island 2013 sau ,,Junkyard ‚’(r. Hisko Hulsing), produs de olandezii de la il.Luster, film care a câştigat marele premiu SICAF, Cel mai bun scurtmetraj la Anifest Cehia, Marele premiu la Ottawa şi continuă să călătorească prin lume, pe ecranele unor festivaluri cu greutate precum  Annecy, Fantoche, Melbourne, Anima Bruxelles.

Nu rataţi nici scurtmetrajul argentinianului care a câştigat Trofeul Anim’est în 2008 cu El empleo! ,,Padre’’ (r. Santiago Bou Grasso), care va avea premiera mondială tot la Bucureşti în octombrie, este povestea spusă în stop-motion a unui fost militar care, după sfârşitul dictaturii din Argentina, îşi dedică timpul îngrijirii tatălui său izolat de lume.

Anim'est 2013 Pinocchio

Pinocchio – animație înscrisă la festivalul Anim’est

38 de filme concurează în competiția de film studențesc. Doi animatori români studenți în Marea Britanie, Elena Ciolacu și Alexandru Nechifor, își prezintă filmele în premieră în țară – ,,Amintiţi-vă de mine/Remember Me’’ și ,,In Sight’’. În selecție se află și ,,Natalis’’, un 3D spectaculos semnat de Daniel Brkovic & Jan Marcel Kühn de la celebra Filmakademie Baden-Wuerttemberg, premiat cu prestigiosul VES Award for Outstanding Visual Effects in a Student Project, Ab Ovo (r. Anita Kwiatkowska-Naqvi, Polonia, 2012) și ,,Maze King’’ (r. Hakhyun Kim, Japonia, 2013), ambele din competiția studențească de la Annecy.

Info:

Cea de-a opta ediție Anim’est va avea loc în perioada 4-13 octombrie, la cinematografele Patria, Studio și Elvira Popescu și în Club Control.

Foto credit: Anim’est  2013

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.