Animest 2013 continuă regalul de animaţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-2013-continua-regalul-de-animatii/

După un week-end plin, în care Ernest et Célestine a încălzit toate inimile din sală iar selecţia lui Michael Helmerhorst a pus la încercare limitele spectatorilor la The Night of the Trashbin Treasures, Animest 2013 continuă.

Un articol de Andrada Văsii|7 octombrie 2013

După un week-end plin, în care filmul „Ernest et Célestine“ a încălzit  toate inimile din sală  iar  selecţia lui Michael Helmerhorst a pus la încercare limitele spectatorilor la „The Night of the Trashbin Treasures“, Animest 2013 continuă.

Urmează un număr impresionant de animaţii delicioase, workshop-uri pentru cei mici şi cei mari,  întâlniri cu invitaţi speciali ca Ron Diamond, frații Frédéric și Samuel Guillaume sau Michel Ocelot.

De luni până vineri, între 9.00-15.00, la Control N, Animest dă startul la Animation Worksheep Session. Nouă  dintre cei treizeci şi şase de worksheeperi care au participat la cele trei sesiuni de până acum vor lucra timp de cinci zile la un nou produs animat, împreună cu trainerii Dan Panaitescu, Sergiu Negulici și Dragoș Ștefan.

Astăzi, ziua Animest începe la Cinema Patria cu două porții de scurt-metraje din Animash, de la ora 14.30 și de la ora 16.30. Competiţia Animest continuă la Patria: de la ora 18.30 puteţi vedea Rio 2096, povestea unei iubiri de 600 de ani în regia brazilianului Luiz Bolognesi, urmat de partea a doua a competiţiei pentru cel mai bun scurt-metraj de la ora 20.30 și de la ora 22.30, de Wolf Children, fantasy-ul lui Mamoru Hosoda în care o tânără se îndrăgostește de omul-lup și apoi luptă să își apere copiii hibrizi.

Filmele de Oscar vin la Animest

La Cinema Studio continuă de la ora 16.00 programul Think Oscar! din grila Animest, cu proiecția de filme neselectate, iar la ora 18.00 urmează Anja /vs/ Joni, o colecţie de scurtmetraje de Anja Struck (Germania) şi Joni Männistö (Finlanda), din programul Meet the Jury. Competiţia studenţească începe de la ora 20.00, cu primul calup de scurtmetraje.

Citiți și: Anim’est organizează workshop-uri de animație

Miercuri, 9 octombrie, competiţia internaţională din cadrul Animest pune din nou stăpânire pe ecran la Cinema Patria, cu partea a doua de la 14.30 şi partea a treia de la 18.30. De la ora 16.30, la acelaşi Cinema Patria publicul îl poate cunoaște pe Theodore Ushev, animator bulgar stabilit la Montreal, premiat cu premiul Fipresci la Annecy 2013 și membru al juriului, care va prezenta o parte din animaţiile sale şi apoi va sta de vorbă cu spectatorii.

La ora 20,30 este programată și Competiţia românească.

Animest 2013

Spectatorii Animest sunt plini de viață

Şi la Cinema Studio se anunţă o zi plină cu Animest, cu ultima parte din Think Oscar!, cea dedicată filmelor nevizionate de selecţioneri, de la ora 16.00, urmată de programul şcolii invitate, HSLU Lucerne, de la ora 18.30. Animaţia spaniolă Apostolul / The Apostle, premiată la Annecy 2013 și nominalizată la Premiile Goya, acum în competiţia de lungmetraj a Anim’est, poate fi văzută de la ora 20.00, iar seara se încheie cu proiecţia de la ora 22.00 a scurtmetrajelor nominalizate la Oscar în 2013, program oferit de ShortsTV.

Joi, 10 octombrie, la Cinema Patria au loc proiecțiile din cadrul competiţiei de Balkanimation de la ora 16.30, urmate de două calupuri de scurtmetraje din selecţia competiţiei studenţeşti, de la ora 18.30 şi ora 20.30. De la ora 20.00, la Cinema Studio este proiectat un alt titlu din competiția de lungmetraj, Ziua ciorilor / Le jour des corneilles, în regia lui Jean-Christophe Dessaint, în care un copil trăieşte izolat alături de tatăl său, dar viaţa lui se schimbă când o cunoaşte pe Manon.

Info:

Competiţia de videoclip & advertising se dezlănţuie în Club Control începând cu ora 21.00, la Animusic Night, iar distracţia continuă după proiecţie cu un concert Toulouse Lautrec.

Cea de-a opta ediție Animest va avea loc în perioada 4-13 octombrie, la cinematografele Patria, Studio și Elvira Popescu și în Club Control.

Foto credit: Animest

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.