Anim’est 2014 – 18 scurtmetraje în competiţia românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-2014-18-scurtmetraje-in-competitia-romaneasca/

Anul acesta, la cea de-a noua ediţie a festivalului, 18 scurtmetraje vin să demonstreze revigorarea filmului românesc de animaţie. Foşti absolvenţi ai Animation Worksheep se întorc la Anim’est cu cele mai noi proiecte din portofoliu.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2014

Ana Maria Lemnaru înscrie animaţia stop motion Bread, după participarea din 2012 cu A fost odată un copil, Valeriu Căliman revine, după Legacy (2010), cu scurtmetrajul 2D digital Cum s-a inventat…, Corin Iftodi participă cu 3D Robot Love, după Mobilfonul din 2012, iar Laurenţiu Popa revine, după prezenţa din 2013 cu Priveghiul, cu o nouă animaţie, Viu, o frumoasă interpretare a poeziei Tangentă, scrisă de Eugène Guillevic.

Şi alte prezenţe în competiţia românească de anul acesta le vor fi familiare publicului. Andrei Sopon înscria, anul trecut, Becoming, singurul film ce concura atât în competiţia naţională, cât şi în Balkanimation, iar la ediţia din 2012 participă cu CHI-KEN, o animaţie 2D cadru cu cadru despre un erou atipic ce pătrunde într-un templu magic pentru a recupera un obiect misterios.

Klára Balázs înscrie anul acesta Corpo, o animaţie despre descoperirea trupului și convenţiile sociale presante, după participarea din 2011 cu Dansul.

Andreia Dobrotă are deja o istorie bogată de participări la ediţii anterioare ale festivalului: după Moits, selectat în competiţia de Videoclip & Advertising în 2009, şi scurtmetrajele Mad World (2010) şi Unarte (2012), anul acesta revine cu Get Happy or Get Out, o poveste animată despre D, unul dintre ultimii oameni triști dintr-o lume de oameni fericiţi.Anim’est 2014

După Uşor poate oricine, povestea animată a Tăşuleasa Social, proiectată în premieră în cadrul competiţiei naţionale la Anim’est în 2012, Paul Mureşan înscrie Pui de somn, o animaţie 2D ce invită publicul la o călătorie spre locul de joacă ascuns al minții.

Seria producţiilor româneşti e completată de o proiecţie specială în afara competiţiei: Obeliscul, în regia lui Ion Truică, un senior al animaţiei româneşti, cu scenariul semnat împreună cu Laurenţiu Damian, regizor şi scenarist român şi de asemenea, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România.

Competiţia românească va fi proiectată miercuri, 8 octombrie, de la ora 20.30, şi în reluare joi, 9 octombrie, de la ora 14.30, la Cinema Elvira Popescu. Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi la Re:Animation Hub.

Foto: Anim’est 2014 – animest.ro

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.