Anita Ekberg, una dintre muzele lui Federico Fellini, a murit la vârsta de 83 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/anita-ekberg-una-dintre-muzele-lui-federico-fellini-a-murit-la-varsta-de-83-de-ani/

Actriţa suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini, a murit duminică, la vârsta de 83 de ani, a anunţat presa italiană.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2015

Potrivit site-ului La Repubblica, Anita Ekberg a murit în clinica San Raffaele din Rocca di Papa, o localitate aflată în apropiere de Roma.

Actriţa rămasă în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita” (1960) de Federico Fellini, în care a jucat alături de Marcello Mastroianni, a locuit în ultima parte a vieţii într-un azil pentru bătrâni din apropiere de Roma.

Kerstin Anita Marianne Ekberg a fost model şi o actriţă suedeză, născută pe 29 septembrie 1931 în oraşul Malmö. Aleasă Miss Suedia în 1950, Anita Ekberg nu a câştigat concursul Miss Universe, însă s-a aflat printre cele şase finaliste, iar această performanţă i-a adus un contract de manechin în Statele Unite ale Americii. A debutat pentru studiourile Universal în câteva roluri secundare.

În 1955, actriţa suedeză a jucat în „Calea sângelui/ Blood Alley”, în care a interpretat rolul unei femei chineze, un rol care i-a adus Globul de Aur.

Cu un fizic considerat „spectaculos” în epocă (Bob Hope spunea că părinţii ei ar merita premiul Nobel pentru „arhitectură”), vedeta suedeză avea un temperament glacial şi a fost supranumită „aisbergul”. Anita Ekberg a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita”, de Federico Fellini, sau pentru rolul modelului care laudă virtuţile laptelui pe un panou publicitar în episodul „Le tentazioni del dottor Antonio” din lungmetrajul „Boccaccio ’70” (1962).

În 1987, Anita Ekberg a jucat propriul rol în „Interviu/ Intervista”, un film regizat de Federico Fellini, confirmând astfel spusele celebrului critic de film Roger Ebert, care obişnuia adeseori să declare că Anita Ekberg „este singura persoană din lume capabilă să îşi joace propriul personaj”.

Anita Ekberg a fost căsătorită de două ori – cu actorul britanic Anthony Steel în perioada 1956-1959 şi cu actorul american Rik Van Nutter în perioada 1963-1975.

Foto: Anita Ekberg – cinemagia

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.