Anita Ekberg, una dintre muzele lui Federico Fellini, a murit la vârsta de 83 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/anita-ekberg-una-dintre-muzele-lui-federico-fellini-a-murit-la-varsta-de-83-de-ani/

Actriţa suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini, a murit duminică, la vârsta de 83 de ani, a anunţat presa italiană.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2015

Potrivit site-ului La Repubblica, Anita Ekberg a murit în clinica San Raffaele din Rocca di Papa, o localitate aflată în apropiere de Roma.

Actriţa rămasă în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita” (1960) de Federico Fellini, în care a jucat alături de Marcello Mastroianni, a locuit în ultima parte a vieţii într-un azil pentru bătrâni din apropiere de Roma.

Kerstin Anita Marianne Ekberg a fost model şi o actriţă suedeză, născută pe 29 septembrie 1931 în oraşul Malmö. Aleasă Miss Suedia în 1950, Anita Ekberg nu a câştigat concursul Miss Universe, însă s-a aflat printre cele şase finaliste, iar această performanţă i-a adus un contract de manechin în Statele Unite ale Americii. A debutat pentru studiourile Universal în câteva roluri secundare.

În 1955, actriţa suedeză a jucat în „Calea sângelui/ Blood Alley”, în care a interpretat rolul unei femei chineze, un rol care i-a adus Globul de Aur.

Cu un fizic considerat „spectaculos” în epocă (Bob Hope spunea că părinţii ei ar merita premiul Nobel pentru „arhitectură”), vedeta suedeză avea un temperament glacial şi a fost supranumită „aisbergul”. Anita Ekberg a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita”, de Federico Fellini, sau pentru rolul modelului care laudă virtuţile laptelui pe un panou publicitar în episodul „Le tentazioni del dottor Antonio” din lungmetrajul „Boccaccio ’70” (1962).

În 1987, Anita Ekberg a jucat propriul rol în „Interviu/ Intervista”, un film regizat de Federico Fellini, confirmând astfel spusele celebrului critic de film Roger Ebert, care obişnuia adeseori să declare că Anita Ekberg „este singura persoană din lume capabilă să îşi joace propriul personaj”.

Anita Ekberg a fost căsătorită de două ori – cu actorul britanic Anthony Steel în perioada 1956-1959 şi cu actorul american Rik Van Nutter în perioada 1963-1975.

Foto: Anita Ekberg – cinemagia

12
/08
/22

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se apropie de final.

12
/08
/22

Festivalul Cinemascop din Eforie Sud, ajuns la a cincea ediție anul acesta, s-a încheiat pe 7 august.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Serile de duminică din luna august la Warner TV sunt dedicate fanilor filmelor horror, iar producții de gen devenite cult vor fi difuzate de la ora 22:00.

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.

04
/08
/22

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum "Pentru mine tu eşti Ceauşescu" (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

02
/08
/22

Festivalul Cinemascop a început luni, 1 august, și vă așteaptă până pe 7 august cu filme europene, expoziții, ateliere de creație pentru copii, un spectacol de teatru și o atmosferă de vacanță la mare aparte.

02
/08
/22

Programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8-14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2022.