Aniversare Cehov, luni, la TVR 2: „Unchiul Vanea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-cehov-luni-la-tvr-2-unchiul-vanea/

Se împlinesc 155 de ani de la naşterea dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov şi Casa de producţie TVR propune spre difuzare una dintre cele mai reuşite montări ale piesei sale „Unchiul Vanea”, în regia lui Yuri Kordonski. Luni, 16 martie, de la ora 20:10, la TVR 2.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2015

Pentru actorii din distribuție, acest spectacol pus în scenă în 2001 la Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a însemnat un moment important al carierei lor, indiferent de generație, după cum mărturiseau, anul trecut, chiar de pe platourile de filmare ale producției:

Andreea Bibiri: „Este un spectacol care acum 13 ani a reușit să reunească o trupă. Foarte, foarte puține spectacole reușesc să adune oamenii, să închege un nucleu în cadrul unui teatru. Cu acest spectacol s-a întâmplat lucrul asta. S-au unit, s-au creat punți peste generații și, efectiv a fost un fel de preluare, de dat mai departe între actori. A fost un miracol. L-am simțit toți. Suntem recunoscători pentru că s-a întâmplat așa și acesta este și motivul pentru care dorim să îl dăruim publicului spectator.”

Mariana Mihuț: „În acest spectacol, este cel mai mic rol, ca întindere, pe care l-am jucat vreodată, dar mi-am dorit atât de mult să lucrez cu Iura Kordonsky încât, când mi s-a explicat pe vremea aceea de la direcție că nu am ce juca, am exclamat: „Dar sunt doua babe acolo, cum n-am ce juca!”. Și aceasta a însemnat o întâlnire fericită cu un om extraordinar cu care, iată, colaborez de atâția ani.

,,Atmosfera acestui spectacol este credincioasă lui Cehov și îl slujește foarte bine pe Cehov, pe care cu toți îl iubim. Iar colaborarea cu acești foarte mari actori și cu acest extraodinar regizor, la Televiziunea Română, este un prilej, mai mult decât fericit pentru noi toți.”Casa de Productie TVR va invită să urmăriti acest spectacol-eveniment: „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, in regia artistică a lui Yuri Kordonsky, luni, 16 martie, de la ora 20.10 (partea I) si de la ora 23.10 (partea a II-a), la TVR 2 și online, pe TVRplus.ro.

Unchiul Vanea, de A. P. Cehov

Traducerea: Moni Ghelerter şi Radu Teculescu

Regia artistică: Yuri Kordonsky

DSC_6618Distribuţia: Victor Rebengiuc, Ana Ioana Macaria, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Horaţiu Mălăele, Andreea Bibiri, Cornel Scripcaru, Ionel Mihăilescu, Demeter András.
Scenografia: Elena Dmitrakova.

Echipa tv: organizator producţie: Sorin Cristea; ilustraţie muzicală: Mihaela Constantinescu; regia de sunet: Gabi Scîrlet; editor imagine: Marius Rusitoru; scenografie tv: Bogdan Brolla, Nicoleta Petrovici; director de imagine: Vlad Tănase; redactor: Sînziana Miloşoiu; producător Diana Dumitru; producător delegat: Dana Andriescu; regia TV: Gini Ignat.

„Unchiul Vanea”, de A. P Cehov, este o coproducţie a Casei de Producție TVR și a Teatrului Bulandra, în cadrul programului tele-spect-actor, un program al diversităţii de genuri teatrale pentru televiziune, care încurajează abordarea, în teatrul de televiziune, a literaturii clasice. Casa de Producție pregătește încă două montări dedicate marelui scriitor, în acest an aniversar, „Salonul 6” (în regia lui Vitalie Lupașcu) și „Trei surori” (în regia lui Dominic Dembinski).

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.