Aniversare la TVR: 200 de ani de la prima reprezentație teatrală în limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-la-tvr-200-de-ani-de-la-prima-reprezentatie-teatrala-in-limba-romana/

Luni, 4 mai, la ora 19:50, TVR2 aniversează 200 de ani de când, la Braşov, pe 5 mai 1815, se desfăşura prima reprezentare teatrală în limba română. Va fi difuzat spectacolul „Birlic”, al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov.

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2015

„Birlic” de Arnold și Bach, adaptată de Tudor Mușatescu și Sică Alexandrescu, este o preluare de pe scena Teatrului din Brașov a spectacolului regizat de Eugen Mercus, cu Mircea Andreescu, Costache Babii și Virginia Itta Marcu.

Punct de întâlnire a culturilor, Brașovul este locul unde, la 5 mai 1815, trupa ambulantă germano-maghiară a lui Johann Gerger, joacă în limba română, în sala Reduta, piesa „Vecinătatea periculoasă” de August von Kotzebue. Aceasta este considerată a fi prima reprezentație teatrală, clar documentată, în limba română din Transilvania. Un an mai târziu, la 27 decembrie 1816, Gh. Asachi traduce şi regizează „Mirtil şi Hloe”, după Gessner şi Florian, într-o sală adaptată pentru spectacole în casa lui C. Ghica din Iaşi, iar „Hecuba” de Euripide se joacă în limba greacă la Teatrul „Cişmeaua roşie” din Bucureşti abia în 1819.

Casa de producție a TVR propune aniversarea acestui eveniment prin difuzarea spectacolului „Birlic”, al trupei Teatrului dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov, pus în scenă de regizorul Eugen Mercus în 1988 și preluat de TVR în urmă cu 25 de ani. „Birlic”, povestea unui mic burghez din Fălticeni, prins în vârtejul intrigilor amoroase ale Capitalei, este o adaptare după Arnold și Bach, făcută de Tudor Mușatescu și regizorul Sică ALexandrescu. Plin de vrevă și replici scânteietoare, „mușatisme”, textul l-a definit până la identificare pe actorul cernăuțean Grigore Vasiliu devenit, datorită succesului personajului, prea-cunoscutul Grigore Vasiliu-Birlic.

Birlic_Costache Babii 2Despre „Birlic”-ul pus în scenă în 1988 la Brașov, cronicarul Constantin Radu-Maria scria în 1989: „În ce privește simțul măsurii (atât de greu de păstrat în comedie), verva, non-șalanța cu care fiecare își abordează rolul, ar fi de citat întreaga trupă.

Se cuvine totuși să remarcăm capacittaea de a caricaturiza tipică a unora dintre actori precum Dan Săndulescu în Iancu Iabrașu, director de bancă, graseind moldovenește și prelungindu-și prestanța de om al zilei de la bărbia ridicată trufaș peste plastronul alb, până la pântecul proeminent, sau Mircea Andreescu în rentierul Mișu Trestioreanu, lucind cinic monoclul de curtezan bătrân.

Precum și pe Nina Zăinescu, în rolul vedetei de teatru lipsite de scripule în amor, cu mers provocator, insinuând voluptăți promise tuturor și nimănui. /…/ Iată-l pătrunzând în scenă, îmbrăcat într-un tartan cadrilat, colorat țipător, purtând o geantă de voiaj dintr-un secol revolut și împingând agresiv cu vârful umbrelei negre /../. În întâlnirea sa cu personajul, Costache Babii nu ne trimite prin nimic la marele său înaintaș, ci construiește minuțios, pe datele psihofizice, un personaj nou. Un bonom care se desprinde de ilarul unui comportament social, luând cunoștință de sine tocmai prin ridicolul situațiilor pe care caracterul lui contrafăcut le reclamă.” (Revista „Teatrul” nr 1/1989)

BIRLIC

Distribuţie: Mircea Andreescu, Costache Babii, Luminița Blănaru, Viorica Geantă-Chelba, Claudia Roxana Comșa, Virginia Itta Marcu, Flavius Constantinescu Nina Zăinescu, Andrei Ralea, Dan Săndulescu, Gabriel Săndulescu, Adrian Rățoi, Liviu Crăciun, Radu Negoescu, Daniela Trifan.
Scenografia și costulmele: Marfa Axenti, Ilustrația muzicală Romeo Chelaru, lumini Dan Petrovici, regia Eugen Mercus

Regia TV Eugen Todoran
Redactor Ioana Prodan

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.