Aniversare Richard Strauss, la Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-richard-strauss-la-opera-nationala-bucuresti/

Anul acesta lumea muzicală îl sărbătoreşte pe compozitorul german Richard Strauss (1864-1949) la împlinirea a 150 de ani de la naştere.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

După ce, nu demult, Opera Națională a oferit publicului, în premieră pe scena noastră, Poemul simfonic Don Quijote al celebrului compozitor, acum, în săptămâna în care se sărbătorește ziua de naștere a lui Strauss, Opera Naţională Bucureşti vă invită în Foaierul Galben al teatrului sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19.00 la un concert aniversar alcătuit din lucrări camerale.

Călătoria muzicală prin creaţia lui Richard Strauss va fi asigurată de mezzosoprana Mihaela Işpan şi bas-baritonul Răzvan Georgescu (invitat), alături de violoniştii Liviu Ailincăi (invitat) şi Cristian Balaş (membru al Orchestrei ONB) şi de pianistele Luminiţa Berariu şi Mădălina Florescu.

La eveniment participă şi tenorul Andrei Lazăr, de data aceasta în calitate de actor, care, împreună cu pianista Mădălina Florescu, va prezenta o lucrare inedită a compozitorului, pentru narator şi pian, „Das Schloss am Meere” („Castelul de la mare”).

Prezentator va fi muzicologul Cătălin Sava. Programul conţine lieduri din creaţia lui Richard Strauss, lucrări pentru pian şi pentru vioară şi pian.

Compozitor inovator şi provocator pentru vremea sa, Richard Strauss este unul dintre părinţii muzicii moderne, autor a numeroase partituri adesea dezbătute şi studiate, mai ales în genul operei. A colaborat de-a lungul timpului cu mari scriitori precum Hugo von Hoffmannstahl şi Stefan Zweig. Şi la Opera Naţională Bucureşti au fost puse în scenă lucrări de-ale sale precum operele “Salomeea” (în 1926), “Cavalerul rozelor” (1929, 1962), “Ariadna la Naxos” (1942, 1994).

Foto Richard Strauss: wikipedia

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.