Cehov – „Unchiul Vanea”, la TVR 2. 165 de ani de la înființarea teatrului național craiovean
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-a-165-de-ani-de-la-infiintarea-teatrului-national-craiovean-luni-la-tvr-2/

În anul în care sărbătorim 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov, Casa de producţie TVR vă propune încă o vizune premiată a „Unchiului Vanea”, cea a lui Mircea Cornişteanu (premiera februarie 1989) cu Valer Dellakeza, Tudor Gheorghe, Nataşa Raab şi Diana Gheorghian. Spectacolul a fost distins cu premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol în 1990 şi va fi difuzat luni, 20 iulie, ora 19:10, la TVR 2.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2015

La data premierei, criticul de teatru Alice Georgescu considera spectacolul unul „exemplar” și, pornind de la ideea de canon muzical, unde vocile se succed repetând aceeași melodie, descria „Unchiul Vanea”, de Cehov, al Teatrului național din Craiova, astfel: „Întocmai ca într-un canon, o voce începe discursul pe când cea dinainte încă nu l-a încheiat, fiecare glas îngână, împreună cu altele și iremediabil singur, aceeași melodie. În spectacol, sentimentul lipsei de comunicare dintre eroi are ceva definitiv și covârșește cu atât mai mult cu cât există clipe în care s-ar părea că limitele propriei nefericiri pot fi depășite, iar sufletele pot să se contopească.”

Ca și în alte scrieri ale dramaturgului rus, personajele din „Unchiul Vanea” sunt oameni imperfecți, incompleți. Despre idealul uman al lui Cehov, tot Alice Georgescu citează o scrisoare către fratele scriitorului, Nikolai, din 1886: „Ei nu sunt flecari și nu ți se vâră în suflet cu destănuirile lor, când nu-i întreabă nimeni… Nu se depreciază ca să provoace compătimirea altora… Nu spun «Nimeni nu mă înțelege» sau «Mă irosesc pe fleacuri», pentru că asta înseamnă a căuta efecte ieftine, pentru că e banal, învechit și fals… ”

„Acești «ei» sînt”, continuă Alice Georgescu, „oameni adevărați, demni, pe care dramaturgul, cu oroarea sa funciară de gesturi și vorbe mari, îi numește, simplu, «oameni binecrescuți». Or, în «Unchiul Vanea» eroii nu fac altceva decât să se plângă, să se destăinuie, să se deprecieze necontenit, pe scurt, să flecărească.”

În această lume a imperfecțiunii, actorii au partituri nuanțate – Diana Gheorghian (Sonia) debutează „cu autoritate în acest rol dificil”, ca și Natașa Raab (Elena Andreevna), care „întruchipează frumusețea, mai mult, arta, care într-o asemenea lume nu poate aduce decât dezechilibrul”, iar Valer Dellakeza (Unchiul Vanea) „este capabil de o nebănuită combustie inetrioară, în succesiunea firească a accentelor comice și tragice, transfigurând cu strălucire scenică mai ales acele dificile momente în care personajul realizează ridicolul tuturor încercărilor sale de a ieși din ridicol, culminând cu ratarea împușcării lui Serebriakov.”

Lui îi dă replica viguroasă Tudor Gheorghe (Doctorul Astrov) al cărui joc „dezinvolt și nuanțat”, „sugerează cu precizie preistoria eroului și e un bon-viveur care nu cade în vulgaritate; derizoriul se conturează treptat”.

În acest an aniversar cehovian, Casa de producție a propus până acum, spre difuzare la TVR 2, reluarea „Unchiului Vanea”, în regia lui Yuri Kordonsky, spectacol pus în scenă de trupa Teatrului Bulandra; „Salonul nr. 6”, dramatizarea a nuvelei cu același nume de Vitalie Lupașcu; minunata „Livadă cu vișini” a lui Harag György la Teatrul Național din Târgu Mureș și pregătește pentru luna august o întâlnire specială cu două piese cehoviene într-un act: „Ursul”, o montare clasică tot a lui Harag cu Anna Szeles în rolul principal (în limba maghiară, cu subtitrare), și „Cântecul lebedei”, cu Gheorghe Leahu, iar în toamnă, o nouă montare, chiar din platourile TVR, a „Livezii cu vișini”, în viziunea actualizantă a lui Dominic Dembinski.

Aşadar, în această seară, de la ora 19:10, la TVR 2, iubitoruii tetrului sunt invitaţi la un spectacol important din istoria montărilor cehoviene pe scenele românești, „Unchiul Vanea” al Teatrului Național din Craiova, preluat de TVR în 1990. Transmisiunea are două părți.

Spectacolul poate fi vizionat şi în reluare , vineri 24 iulie, 00:50, la TVR 2.

Unchiul Vanea 1 Valer Dellakeza

Valer Dellakeza

 

UNCHIUL VANEA
de A.P.Cehov

Preluare de la Teatrul Naţional din Craiova
Traducerea Moni Ghelerter, Radu Teculescu

Interpretează : Valer Dellakeza, Tudor Gheorghe, Diana Gheorghian, Nataşa Raab, Constantin Sassu, Iosefina Stoia, Lucian Albanezul, Viorica Popescu Mihail.
Scenografia și costumele : Ştefania Cenan
Regia artistică : Mircea Cornişteanu

Echipa TV
Imaginea : Bogdan Cojar
Regia de montaj : Emilia Andreescu
Regia artistică TV : Constantin Dicu

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.