Aniversarea se va juca la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-se-va-juca-la-festivalul-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila/

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

În toamna lui 2011, Aniversarea a avut succes la Londra, la Barbican Centre. Atunci, s-au jucat, la Sala Pit, zece reprezentaţii cu casa închisă. Anul acesta spectacolul a fost invitat să participe la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”.

Din distribuţie fac parte actori ai Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti, dar şi colaboratori: Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, George Alexandru, Ion Grosu, Ada Navrot, Dan Bordeianu, Camelia Zorlescu, Corneliu Dan Borcia, Gabriel Răuţă, Raluca Gheorghiu, Lucian Ghimişi, Diana Roman, Mihaela Subţirică.

Alături de ei vor mai juca Daniel Popescu, Raluca Jugănaru, Ionuţ Angel, Corina Dragomir, Ciprian Duică, Eduard Epure. Atât regia, cât şi traducerea textului îi aparţin lui Vlad Massaci, mişcarea scenică Mălinei Andrei, iar scenografia, decorul şi costumele lui Ştefan Caragiu. Cristi Juncu semnează ilustraţia muzicală.

Aniversarea e plină de surprize

Spectacolul anunţă, încă din titlu, un eveniment grandios. Aniversările ar trebui să fie momentul bunei dispoziţii şi al toast-urilor entuziaste. Uneori, însă, ele sunt şi prilejul unei eliberări. Al unei confruntări. Prilejul ca adevărul să fie rostit, profitând de faptul că toată lumea este de faţă.

În cazul acestei familii, adevărul ţine de un fapt din trecut, care le-a schimbat tuturor viaţa. Aniversarea ne învaţă o lecţie: câtă vreme nu te confrunţi cu trecutul şi nu cureţi rana lăsată de el, ea nu se va cicatriza.

Aniversarea

Dan Bordeianu joacă în spectacolul Aniversarea

Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2013, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local ale Municipiului Brăila.

Tema acestei ediţii este „Mari autori, mari regizori”, prin care teatrul brăilean îşi propune să aducă în prim-plan excelenţa în teatru, găzduind pe scenă spectacole din întreaga ţară.

Foto credit: Ciprian Duică, spectacolul Aniversarea

 

14
/10
/20

„Spectacolul acesta se constituie ca o declarație urbană de dragoste adusă Sibiului, marcând cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi, Piața Mare, Brukenthal sau desenele lui Dan Perjovschi. Sărbătorind patrimoniul cultural local, producția imaginată de tânăra visătoare Eliza Păuna reușește să încânte publicul de orice vârste prin puterea creatoare a dialogului dintre generații”, a […]

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

Pagina 20 din 941« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »