Aniversarea se va juca la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-se-va-juca-la-festivalul-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila/

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

În toamna lui 2011, Aniversarea a avut succes la Londra, la Barbican Centre. Atunci, s-au jucat, la Sala Pit, zece reprezentaţii cu casa închisă. Anul acesta spectacolul a fost invitat să participe la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”.

Din distribuţie fac parte actori ai Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti, dar şi colaboratori: Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, George Alexandru, Ion Grosu, Ada Navrot, Dan Bordeianu, Camelia Zorlescu, Corneliu Dan Borcia, Gabriel Răuţă, Raluca Gheorghiu, Lucian Ghimişi, Diana Roman, Mihaela Subţirică.

Alături de ei vor mai juca Daniel Popescu, Raluca Jugănaru, Ionuţ Angel, Corina Dragomir, Ciprian Duică, Eduard Epure. Atât regia, cât şi traducerea textului îi aparţin lui Vlad Massaci, mişcarea scenică Mălinei Andrei, iar scenografia, decorul şi costumele lui Ştefan Caragiu. Cristi Juncu semnează ilustraţia muzicală.

Aniversarea e plină de surprize

Spectacolul anunţă, încă din titlu, un eveniment grandios. Aniversările ar trebui să fie momentul bunei dispoziţii şi al toast-urilor entuziaste. Uneori, însă, ele sunt şi prilejul unei eliberări. Al unei confruntări. Prilejul ca adevărul să fie rostit, profitând de faptul că toată lumea este de faţă.

În cazul acestei familii, adevărul ţine de un fapt din trecut, care le-a schimbat tuturor viaţa. Aniversarea ne învaţă o lecţie: câtă vreme nu te confrunţi cu trecutul şi nu cureţi rana lăsată de el, ea nu se va cicatriza.

Aniversarea

Dan Bordeianu joacă în spectacolul Aniversarea

Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2013, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local ale Municipiului Brăila.

Tema acestei ediţii este „Mari autori, mari regizori”, prin care teatrul brăilean îşi propune să aducă în prim-plan excelenţa în teatru, găzduind pe scenă spectacole din întreaga ţară.

Foto credit: Ciprian Duică, spectacolul Aniversarea

 

26
/05
/23

În cea de-a patra zi a Festivalului „Buzău Iubește Teatru”, ni se propune o comedie situațională intitulată Cancún, scrisă în catalană de Jordi Calcerán, tradusă de Luminița Voina Răuț și regizată de Felix Alexa care asigură și ilustrația muzicală.

25
/05
/23

„Săptămâna Comediei”, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale tradiționale ale Brașovului, aniversează 10 ani. Ediția aniversară a festivalului va avea loc în perioada 3-9 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu, la Cinema Astra și în Parcul Central Nicolae Titulescu, fiind alcătuită din trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte și spectacole în aer liber pentru toată familia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.

25
/05
/23

În cea de-a treia zi a Festivalului „Buzău Iubește Teatru” ni se propune o călătorie în timp pentru a explora „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” , după tragedia lui Publius Ovidius Naso, într-un spectacol-autor aparent clasic și plin de efervescență care poartă semnătura lui Andrei Măjeri prin traducere, adaptare scenică, costume și muzică.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.