Aniversarea se va juca la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-se-va-juca-la-festivalul-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila/

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

În toamna lui 2011, Aniversarea a avut succes la Londra, la Barbican Centre. Atunci, s-au jucat, la Sala Pit, zece reprezentaţii cu casa închisă. Anul acesta spectacolul a fost invitat să participe la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”.

Din distribuţie fac parte actori ai Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti, dar şi colaboratori: Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, George Alexandru, Ion Grosu, Ada Navrot, Dan Bordeianu, Camelia Zorlescu, Corneliu Dan Borcia, Gabriel Răuţă, Raluca Gheorghiu, Lucian Ghimişi, Diana Roman, Mihaela Subţirică.

Alături de ei vor mai juca Daniel Popescu, Raluca Jugănaru, Ionuţ Angel, Corina Dragomir, Ciprian Duică, Eduard Epure. Atât regia, cât şi traducerea textului îi aparţin lui Vlad Massaci, mişcarea scenică Mălinei Andrei, iar scenografia, decorul şi costumele lui Ştefan Caragiu. Cristi Juncu semnează ilustraţia muzicală.

Aniversarea e plină de surprize

Spectacolul anunţă, încă din titlu, un eveniment grandios. Aniversările ar trebui să fie momentul bunei dispoziţii şi al toast-urilor entuziaste. Uneori, însă, ele sunt şi prilejul unei eliberări. Al unei confruntări. Prilejul ca adevărul să fie rostit, profitând de faptul că toată lumea este de faţă.

În cazul acestei familii, adevărul ţine de un fapt din trecut, care le-a schimbat tuturor viaţa. Aniversarea ne învaţă o lecţie: câtă vreme nu te confrunţi cu trecutul şi nu cureţi rana lăsată de el, ea nu se va cicatriza.

Aniversarea

Dan Bordeianu joacă în spectacolul Aniversarea

Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2013, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local ale Municipiului Brăila.

Tema acestei ediţii este „Mari autori, mari regizori”, prin care teatrul brăilean îşi propune să aducă în prim-plan excelenţa în teatru, găzduind pe scenă spectacole din întreaga ţară.

Foto credit: Ciprian Duică, spectacolul Aniversarea

 

01
/12
/14

Starea de sănătate a actorului Mircea Albulescu este din ce în ce mai bună, la patru zile de la operaţia pe cord pe care a suferit-o la Timişoara, informează site-ul Digi 24, care postează şi o fotografie cu actorul în vârstă de 80 de ani alături de... "salvatorii" săi în halate albe (şi albastre).

30
/11
/14

După jurizarea celor 68 de înscrieri primite, concursul pentru tineri actori Audiție Națională 2014, organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematogarfică I.L.Caragiale, cu sprijinul ARCUB, a ajuns la etapa finală. Aceasta se va desfășura în perioada 3-4 decembrie, la sala Ileana Berlogea.

30
/11
/14

Capitala a deschis, oficial, sezonul sărbatorilor de iarnă. În acordul colindelor, bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi la kilometrul 0, la un pahar de vin fiert, până la finalul lunii decembrie

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

Dragoş Huluba, unul dintre cei mai importanţi actori ai Teatrului de Comedie din Bucureşti, îşi conturează traseul profesional, pornind de la întâlnirea cu Dem Rădulescu, mentorul lui, trecând prin aplauzele publicului din Singapore, România sau China şi ajungând la înţelegerea pe care i-o arată pe scenă soţia lui, actriţa Violeta Huluba.