Anna McNay: Arta trebuie să afecteze visceral privitorul
https://www.ziarulmetropolis.ro/anna-mcnay-arta-trebuie-sa-afecteze-visceral-privitorul/

Un interviu despre artă cu Anna McNay, scriitoare şi curator din Marea Britanie, cu vaste cunoştine despre artă, filtrate prin spiritul personal.

Un articol de Felicia Acsinte|15 aprilie 2020

O întâlnire neprevăzută ce ne-a unit pentru câteva clipe drumul, a creat mediul perfect pentru a cunoaște un om deosebit și deschis comunicării. Cred că oamenii ce sunt în rezonanță, empatici și cu sufletul deschis către cei din jurul lor, au sentimentul cunoașterii celuilalt. Deși s-a demonstrat științific că limba pe care o vorbești îți înfluențează modul de a gândi, se pare că sufletul vorbește aceeași limbă.

Felicia Acsinte: Poți să-mi spui mai multe despre tine? Despre pasiunea ta pentru istoria artei?

Anna McNay: Am început să scriu, să fiu redactor și curator pur întâmplător. Primul meu job a fost în mediul academic, în calitate de cercetător și profesor de lingvistică, mai întâi la Universitatea din Oxford și apoi la Universitatea Humboldt din Berlin. M-am specializat în sintaxa și structura informațională – deci ordinea și semnificație a cuvintelor – totul a fost extrem de teoretic sau, așa cum l-a descris un coleg, „jocuri ale creierului”. Începând cu vârsta de 13 ani, am avut  numeroase boli cronice, inclusiv limfomul Hodgkin și nenumărate boli secundare și efecte tardive în urma tratamentelor primite. M-am îmbolnăvit în timp ce eram la Berlin și mi-a luat  șase ani  pentru a mă recupera. Știam că nu mă pot întoarce la cariera mea academică și nu știam cu adevărat unde să mă îndrept. În copilărie, primul job pe care mi l-am dorit a fost cel de artist.  Există o fotografie fabuloasă cu mine, aveam aproximativ cinci ani, într-o bluza cu Mickey Mouse, cu șevaletul și pensonul, ce erau ale mele.

Am crescut cu artă, într-o o casă plină de cărți de artă, deoarece este și pasiunea tatălui meu. De-a lungul acestor șase ani de „recuperare”, am luat numeroase cursuri de istoria artei și am vizitat și o mulțime de expoziții. Eram – și sunt – un fan imens al lui Tracey Emin. Am și o amintire fericită din copilărie, asociată cu Margate, pe coasta de sud a Angliei, de unde era ea. Așadar, când am văzut  anuțul pentru un stagiu de cercetare, pentru o expoziție la Turner Contemporary, o galerie nouă care se construia în Margate, am aplicat – până la urmă, cercetarea reprezenta background- ul meu. În mod surprinzător, am fost acceptată și acesta a fost începutul unui nou capitol din viața mea! Îmi amintesc că în momentul în care mi-am văzut părinții , le-am spus: „Credeți că ar putea exista locuri de muncă acolo în domeniul artei?” Am fost dezamăgită de mediul academic înainte de asta. Echipa de la Turner Contemporary m-a susținut cu adevărat și mi-a sugerat să fac un master în istoria artei, dacă îmi doresc serios să lucrez în acest domeniu, așa că am aplicat la Colegiul Birkbeck de la Universitatea din Londra, unde ai posibilitatea să studiezi part-time, după-amiaza.

Pentru că rolul meu era de lector pentru masteranzi, nu am vrut să mă întorc la viața de student.  În cei doi ani de studii, am făcut numeroase alte lucruri: m-am mutat în Londra, am urmat un curs de curatoriat, am început să particip serios la expoziții și să lucrez în rețea cu artiști și galeriști.  De asemenea, am început să  scriu recenzii. Am fost foarte norocosă prin faptul că l-am întâlnit pe directorul creativ de la Studio International la un eveniment, iar el mi-a cerut să scriu ceva pentru ei. Le-a plăcut și m-au ținut ca și colaborator. Întâlnind  oameni, am avut mai multe oportunități și am început să scriu eseuri pentru galerii și artiști, să realizez interviuri… Am primit numeroase colaborări la reviste de artă și fotografie. Și când Studio International a decis să încerce să facă interviuri filmate, am fost intervievatorul „cobai”. Din fericire nu a mai avut loc! Am devenit redactor artistic pentru revista DIVA și editor la Deputy pentru State / F22,  dar am colaborat și în alte părți. De asemenea, am început să jurizez competiții, să realizez platforme de aplicații pentru artiști și să fiu în conversații cu artiștii.

Când am terminat studiile, eram foarte ocupată. În martie 2017, am ocupat un post cu ​​normă întreagă în calitate de asistent redactor la Art Quarterly, revista de membru al unei organizații de caritate naționale de strângere de fonduri, Art Fund. Am învățat multe, întrucât a trebuit să administrez partea de cercetare a producției și a imaginilor și licențiere a lucrurilor, precum și punerea în funcțiune, scrierea și editarea. În ianuarie, din nou din motive de sănătate, am revenit la freelancing-uri cu normă întreagă. Din fericire, am continuat această lucrare de-a lungul timpului, așa că am reușit să o refac destul de ușor – fără să țin cont de efectele secundare ale coronavirusului … Îmi place ceea ce fac, deoarece, practic, văd arta, vorbesc cu artiști și scriu despre toate. Când sunt responsabilă pentru o cercetare sau un eseu, ajung să cercetez și să învăț multe, ceea ce este  adevărata mea pasiune – asta și editare (amicul meu pe gramatică îmi inserează multe virgule!). Oamenii mă întreabă întotdeauna care sunt artiștii mei preferați sau perioadele mele preferate. De obicei spun că depinde de zi! Dar, cum am menționat, Tracey Emin mă emoționează, dar la fel  și expresioniștii germani, artiștii fin-de-siècle francezi, artiștii austrieci de secesiune, expresioniști abstracti precum Jackson Pollock și artiști mai recente, precum Howard Hodgkin și Albert Irvin. Dar aceasta este departe de a fi o listă exhaustivă.

Faci parte dintr-o societate contectată mult mai profund și deschis la discursul artistic occidental. În contextul global mai larg, ce mai înseamnă astăzi arta?

Pentru mine, arta trebuie să funcționeze în primul rând pe pe plan estetic. Ar trebui să afecteze visceral privitorul. În ciuda faptului că traiesc din a scrie despre artă, cred că orice artă care necesită cuvinte pentru a putea fi explicată sau ca cineva să poată răspundă la ea a eșuat ca artă. Din păcate, moștenirea și dragostea pentru arta conceptuală continuă și mulți studenți încă mai răspund „ideilor” și nu „artei”. Ideile, în sine și pentru sine, ar putea fi destul de strălucitoare, dar dacă nu pot fi traduse în ceva, așa cum spun eu, estetic și cu un impact vizibil, atunci, pentru mine, sunt doar jocurile creierului.

Ai fost de curând în România, mai precis în Iași, unde ai curatoriat expoziția  Dincolo de alte orizonturi, o expoziție melaj între 40 artiști români și 40 artiști britanici. Cum ai descrie expoziția și evenimentul creat? 

Am fost unul dine cei trei curatori ai expoziției, alături de Peter Harrap, care trăiește tot în Marea Britanie și Florin Ungureanu care lucrează la Palatul Culturii din Iași, locul unde expoziția a avut loc. Inițial, ideea a apărut pornind de la o altă expoziție pe care am coordonat-o anul trecut în Gdansk, Polonia, cu lucrările unui grup de artiști numit Contemporary British Painting. Grupul a fost fondat în 2013 de Simon Carter și Robert Priseman, ambii pictori ce sunt extrem de pasionați de pictură și care au vrut să creeze oportunități pentru pictori de a expune într-o lume a artei dominată de mass-media.

Peter ne-a contactat, pe mine și pe Robert, dar în timp ce lucrurile  au avansat, Robert  a făcut un pas înapoi, Peter a introdus ideea de a prezenta expoziția în jurul ideii poetului român Paul Celan, și, mai precis, a poeziei lui Mapesbury Road, scrisă de acesta în Londra. Am invitat noi artiști ,care nu aparțin grupului CBP, să participe și ei. Florin a sugerat să participe și artiști români. Datorită problemelor de finantare și a transportului, am decis în cele din urmă să facem expoziția cu lucrări realizate pe hârtie.

Expoziția s-a deschis cu un privat view, și, în aceeași zi, cu un simpozion la British Council, cu discuții privind lucrările artiștilor și cele trei teme cheie ce au stat la baza expoziției, desene din poeziile lui Celan, limba, mersul și diferențe/suprarealist. Aproximativ jumatate din artiștii briatanici au venit să vadă expozitia, și din fericire, am plecat acasă, chiar înainte ca muzeul să se închidă din cauza coronavirusului.

Care este atmosfera cultural artistică din Londra, comparativ cu ceea ce ai văzut în Iași, atât la nivel instituțional, cât și artistic?

Chiar nu am avut șansa să văd foarte multe din scena artistică din Iași, așa că este greu să spun.  Deși, ceea ce artiștii ce au venit cu mine și au văzut, și cu ceea ce eu însămi am reușit să văd, nu părea să existe multe galerii de artă contemporană în Iași – cel puțin, niciuna care ar fi fost evident ușor de găsit. Pe de altă parte, cred că Londra are atât de multe încât este greu să parcurgi câteva străzi fără să vezi artă contemporană într-o formă sau alta. Ofertele culturale din Iași păreau a se baza pe artefacte istorice muzeale. Bineînțeles, ar putea să nu fie cazul – posibil doar să nu fi avut timp suficient să descoperim. De asemenea, nu am avut șansa să discutăm cu nici un artist român.

Dacă ar fi să faci o recomandare artiștilor și curatorilor din România, care ar fi aceasta?

Din nou, nevăzând expoziții de artă contemporană, este greu să compari și să oferi sfaturi, dar aș spune să fie deschiși la ceea ce se întâmplă pe plan internațional; să încurajeze studenții de la arte și să le ofere oportunități de a expune și de a vinde; dar să discearnă ceea ce fac – nu puneți totul pe afiș: selectați, găsiți modalități de a expune tema într-un mod sintetizat pe afiș, de a aduce cele mai bune lucrări în expoziții și de a atrage publicul interesat. Nu trebuie să fie academic, nu trebuie să fie anevoios/greoi, ci doar să se găsească modalități de implicare. Nu știu ce vrei să spui prin „nivel superior”, dar, pentru mine, nu ar fi vorba despre numele celor mai cunoscuți sau despre cea mai academică teză; ar fi vorba de atragerea publicului, de a face arta accesibilă, de a face ceva cu care oamenii se se poată angaja în dialog,  să meargă să vadă, să vorbească, să revizuiască și să lase arta să facă parte din viața lor.

Nu știu cât de mult ai reușit să vizitezi și să descoperi Iașiul, însă atunci când vizităm un loc, îl putem simți sau nu.  Anna, cum ai descrie Iașiul, aerul românesc și felul în care te-ai simțit la Iași?

Am mai fost în Iași acum 16 ani în urmă, în cadrul unui program de schimb de experiență (BREDEX), pentru a preda engleză pe timpul verii.  A fost o pură coincidență să revin, dar o bucurie să mă reîntâlnesc cu unul din studenții mei de atunci, cu care am ținut legătura prin scrisori și cărți poștale, care pe atunci era un copil de 12 ani , iar acum este medic. A fost atât de minunat să ne întâlnim din nou și m-am simtit atât de mândră de realizările ei.  Întâlnirea, ce mi-o amintesc de atunci a fost călduroasă, cu toți cei pe care i-am cunoscut. Am fost primită cu ospitalitate, mi s-au prezentat locurile înconjurătoare și nu am simțit lipsa unui lucru anume.…Atunci, în 2004, România nu făcea parte din Uniunea Europeană, iar acum suntem în mijlocul Brexitului și Marea Britanie este în proces de a o părăsi, așa că a fost un sentiment ciudat să mă reîntorc în acest punct din istorie.

S-au schimbat multe în Iași. Chiar nu am recunoscut orașul, cu toate noile sale mall-uri, magazine și frumoasele biserici restaurate. Dar am știut exact locul în care am fost bine primită și cu ospitalitate.

Spune-mi mai multe despre expoziția ce a avut loc la Palatul Culturii, cum vezi această asociere artistică și dacă crezi, că în viitor pot fi realizate conexiuni artistice calitative între artiști români și artiști britanici?

Pentru început,  deoarece această expoziție a trebuit să fie închisă pentru cea mai mare parte a derulării sale din cauza coronavirusului, sperăm că, dacă nu poate fi prelungită în Iași (ceea ce, desigur, ne-ar plăcea), vom putea să putem sa o introducem în alte locuri – atât în ​​România, cât și în Marea Britanie. Sperăm, de asemenea, să obținem toate lucrările online și să realizăm un catalog – din nou, în așteptarea finanțării. Dacă expoziția se extinde și în altă parte, cu siguranță ne dorim să încurajăm mai mulți artiști români să participe, am organiza un alt simpozion și am încerca să facilităm prezentările și să intrăm mai mult în interacțiune cu artiștii români. Aceasta a fost poate cea mai mare omisiune din Iași și, în calitate de unul dintre curatori, îmi asum partea mea de vină – artiștii britanici nu au avut prea multe ocazii de a-i cunoaște pe cei români și asta, desigur, este ceva ce trebuie încurajat, să hrănească ideile și schimbul artistic. Orice s-ar întâmpla ulterior, odată ce există un website care să prezinte lucrările de artă, sperăm că vor exista și link-uri către site-urile web ale artiștilor, iar artiștii înșiși ar putea lua inițiativa de a ajunge la alte persoane a căror lucrări le consideră interesante. Dar, dincolo de această expoziție, cred că este important să organizăm în continuare astfel de schimburi – în special acum pentru Marea Britanie în afara UE – să ducă artiștii și lucrările lor în diferite țări, să experimenteze diferite culturi și să îi facă să vadă și să experimenteze în primul rând, cum stau lucrurile pentru artiști acolo. Aș dori cu siguranță să lucrez la viitoarele proiecte interculturale cu România și cu alte țări.

Poți să-mi spui mai multe despre scena artistică din Londra? Ce înseamnă astăzi să fii artist, care sunt calitățile care îți pot asigura succesul și ce anume reprezintă de fapt, un artist de succes?

Scena artistică din Londra este densă. Există mai mulți artiști decât poate susține piața. De asemenea, galeriile se luptă cu chiriile mari, acestea fiind obligate să se mute din centrul orașului. Artiștii înșiși, desigur, au fost întotdeauna în fruntea acestor mișcări gen fără spațiu de prezentare și apoi acele locuri sunt valorificate și renovate. Mulți artiști au fost nevoiți să plece din Londra întrucât pur și simplu nu își pot permite să locuiască acolo sau să închirieze o garsonieră. Modelul galeriei se schimbă astfel încât mulți nu mai au prezență fizică, ci sunt online, poate doar cu o sală de spectacole deschisă doar cu programare și, desigur, participând la târguri internaționale de artă. Este totul destul de sumbru, dacă mă întrebi! Artiștii trebuie să fie antreprenori pentru a supraviețui.

Atât de multe scheme și cursuri sunt oferite, îndrumându-i în abilități de marketing și să-i învețe cum să scrie proiecte de finanțare, oferind implicare comunității aproape ca aspect principal, abilitatea artistică fiind secundară. Majoritatea artiștilor care au succes, fie au sprijin financiar din partea familiei sau a unui partener, fie muncesc din greu, avâd un al doilea loc de muncă – adesea predând – pentru a se susține. Cei care au norocul să fie preluați de o galerie ar putea sfârși prin a nu se simți atât de norocoși, deoarece sunt împinși să producă mai mult din ceea ce vinde galeria cu succes și să înceteze să experimenteze și să se dezvolte ca independenți, plecând de la propriile premize.

Nu vreau să sune totul trist și sumbru, dar cred că este o perioadă grea pentru artiști. Și vor reuși să se descurce mult mai greu dupa actuala pandemie globală, din moment ce atât de mulți artiști își pierd tot venitul, și cine, după acest și inevitabilul accident economic, își va mai permite luxul să cumpere artă? Acestea fiind spuse, în perioadele de criză, artiștii se reunesc, își construiesc comunități, se susțin unii pe alții, devin creativi, iar noi valuri de ingeniozitate și succes iau amploare. #ArtistSupportPledge este un exemplu simplu, dar eficient, în acest sens – artiștii care își vând lucrările prin intermediul rețelelor de socializare pentru cel mult 200 de lire sterline fiecare, cu promisiunea că de fiecare dată când au vândut la valoarea de 1.000 de lire sterline, vor cumpăra o lucrare a unui alt artist. Acest proiect a luat startul pe Instagram la initiațiva artistului britanic Matthew Burrows, dar a devenit curând viral, iar acum participă artiști din întreaga lume, adaptându-l, iar mulți bani au fost readuși în comunitate (chiar de unde provine din comunitatea pentru a începe, este în circulație și motivează artiștii să lucreze și să creeze). Deci există speranță!

Din perspectiva teoreticianului, cât de important este conceptul artistic în detrimentul picturii tradiționale?

Cred că am răspuns deja în mare măsură. Nu sunt un fan al artei conceptuale! Cel puțin, nu atunci când conceptul devine prioritar, iar arta în sine este secundară. Un concept care trebuie explicat într-o declarație lungă sau într-un comunicat de presă detaliat, nu este artă, este, în cel mai bun caz, ceva poetic; în cel mai rău caz, un eșec. Nu este întotdeauna vina artiștilor – deseori răspund la presiune, deoarece, așa cum spuneam, aceasta este atât de mult în tendința  zilelor noastre. Studenții la artă își petrec mai mult timp citind Deleuze decât învățând tehnici sau realizând picturi din pigmenți auto-provenienți. Pictura figurativă – sau pictura de orice fel – a fost, pentru mult timp, învechită. Nu a „murit” niciodată, după cum susțin unii critici, sau a avut o renaștere sau a fost redescoperită – a fost întotdeauna acolo. Un pictor adevărat este un pictor în tot și va rămâne mereu pictor, indiferent de situație. De aceea au fost fondate grupuri precum Pictura britanică contemporană.

Așadar, deși cred că este important pentru un artist să aibă o tematică clară, cred că este mai important pentru ei să aibă o pictură bună care să vorbească de la sine. Și, dacă doresc o observație aprofundată, nu cred că ar trebui neapărat să o scrie singuri – de aceea sunt artiști, pentru că fac artă. Dacă ar putea să exprime ceea ce și-au imaginat în cuvinte, ar fi scriitori. La fel, scriu, pentru că sunt scriitoare; dacă aș putea să-mi pun gândurile în poze, poate aș fi artist. Acolo cred că artiștii și criticii – sau scriitorii – trebuie să lucreze împreună. La fel cum schimbul artistic între artiști este esențial, la fel este și schimbul artistic între artiști și critici, care pot contesta cu întrebări și se pot alimenta cu idei și sugestii și interpretări noi – care pot fi sau nu ceea ce intenționează artistul să transmită operei, dar , dacă privitorul îl vede, este acolo, nu? Așadar, sfatul meu pentru artiști este de a-l determina pe un scriitor – orice scriitor, nu neapărat un critic de artă – să facă observația  pentru ei. Apoi, de asemenea, acest lucru oferă mai multă seriozitate/ sobrietate, deoarece include „aprecierea valorii externe”, care, pentru cumpărători și galerii pare să conteze.

Anna, ce anume te provoacă atunci când scrii despre un artist sau despre o expoziție? Care sunt exigențele tale?

Dumnezeule, de unde să încep ?! În mod clar, pentru a scrie despre o expoziție, trebuie să o fi văzut. Nu pentru o previzualizare, ci pentru orice fel de recenzie critică. Imaginile – chiar și fotografii  – nu vor fi suficiente, deoarece pur și simplu nu vei obține sentimentul de flux al show-ului; interacțiunile și conversațiile ce se realizează în cadrul lucrărilor. La fel, pentru a scrie despre opera unui artist, cer de obicei să-i văd creația în persoană. Chiar și fișierele .tiff de cea mai bună calitate nu îmi oferă claritatea dimensiunii, dincolo de textură. Și numai prin faptul că ești prezent cu lucrarea, ajungi să o contempli pe deplin, să construiești o relație cu ea, să o interoghezi și, la rândul tău, să îți interoghezi propriul răspuns la ea. Evident, au existat ocazii în care a trebuit să scriu despre lucrări pe care nu le-am văzut în realitate – și devine din ce în ce mai obișnuit să mi se ceară acest lucru – dar sunt cea mai fericită când pot avea întâlnirea respectivă, acea experiență. Așa cum am spus: pentru mine, arta este despre un răspuns visceral și nu este un lucru pe care îl voi avea în fața unui laptop.

Iubesc să scriu despre artiști – fie că sunt în viața sau nu! Dacă sunt în viață, evident, îmi place să îi intervievez când e posibil, din nou, de preferat în persoană, sau prin skype sau telefon. Email-ul este în regulă, dar nu este o interacțiune. Poate că răspunsul artistului este departe de gândurile, reacțiile și interpretările mele.  Sunt o cercetătoare a inimii, așa că îmi place să fiu provocată, să caut în arhive, la bibliotecă sau online și să citesc despre un artist sau un subiect. Imi place să învăț, să gândesc și să mă conectez cu idei.

Recenziile pot fi complicate, în special dacă cunoaști vreunul dintre artiștii implicați sau dacă este o expoziție personală a unui prieten. Adesea, pot iubi o persoană, fără să îmi placă ceea ce face. În astfel de cazuri, aș putea încerca să manevrez spre un interviu, permițându-le astfel să critice și să vorbească despre propria lor lucrare. Acestea fiind spuse, prefer adesea să revedem lucrările, care nu îmi plac atât de mult, încercând întotdeauna să  văd  lucrarea obiectiv și să caut acel ceva care ar putea bucura pe alții în ea sau să descopăr ceea ce intenționa să transmită artistul. Deci, în ciuda obiecțiilor mele față de arta excesiv conceptuală, aceasta poate fi adesea una dintre cele mai interesante despre care am scris. Dacă iubesc cu adevărat, în mod nebunesc, un tablou, pentru că m-a impresionat mult, eu însumi nu pot exprima acest sentiment și experiența în cuvinte. Apoi, aș putea încerca să explorez despre ce este vorba despre mine însumi, ceea ce a însemnat că am reacționat în acest fel. În astfel de ocazii rare, îmi permit ca vocea să treacă și să domine, iar recenzia devine ceva mai personal. În mod clar, nu aș putea face asta tot timpul. Am avut discuții cu colegii critici cu privire la cât de critici ar trebui să fim. Părerea mea este că ar trebui să încercăm să rămânem obiectivi. Este vorba despre opera de artă, nu despre critic. De aceea am tendința să merg și mai des prin eticheta „scriitor” și nu „critic”.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).