aNORMAL la Muzeul Național de Artă Contemporană
https://www.ziarulmetropolis.ro/anormal-la-muzeul-national-de-arta-contemporana/

Joi, 1 februarie 2018, începând cu ora 19:00, va avea loc o primul eveniment din cadrul expoziţiei aNORMAL a artistului Gheorghe Rasovszky, deschisă la etajul al treilea al Muzeului Naţional de Artă Contemporană Bucureşti în perioada 23 noiembrie 2017 – 1 aprilie 2018.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2018

Artist-talk Gheorghe Rasovszky îl are ca invitat pe criticul și istoricul de artă Adrian Guță, care va purta un dialog cu artistul. În partea a doua a serii va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care publicul este invitat să participe.

Cu această ocazie va fi prezentat și albumul monografic Gheorghe Rasovszky, editat de Asociația Ephemair în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, într-un proiect editorial co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Editorii albumului monografic sunt Gheorghe Rasovszky și Simona Vilău, curatoarea expoziției.

Gheorghe Rasovszky (n. 1952) este autor de desen, colaj, lucrări în tehnică mixtă, pictură, fotografie, lucrări video şi instalaţie. Parte a Generației anilor ’80, inclus în articolele şi studiile despre perioadă de către criticii de artă Mihai Ispir, Adrian Guță sau Magda Cârneci, promovat în decadele ‘90 și 2000 de curatoarea Ruxandra Balaci, Gheorghe Rasovszky are o personalitate singulară, care și-a săpat propriul tunel într-un munte greu de spart, cu spiritul său acid și sensibil, dificil de situat din punct de vedere geografic și geopolitic.

Expoziția aNORMAL este construită ca un caleidoscop de imagini vechi și noi, cele vechi fiind în marea lor majoritate imprimate pe hârtie fotografică sau pe poliplan de dimensiuni foarte mari. În această expoziție, axa temporală se transformă, din linie dreaptă ea devine buclă sau spirală, trecutul se amestecă în prezent, ambele influențând în mod recurent viitorul, care nu își mai are locul său bine știut. Jocul demiurgic cu elementele, în care macrocosmosul devine microcosmos, în cheia modernă a suprarealismului și a permutărilor alchimice, este activitatea preferată a artistului, care migrează de la un domeniu la altul cu lejeritatea unui magician. Muzica este poezie, poezia este imagine, imaginea este text, iar textul este sunet.

 

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.