Anotimpurile de Vivaldi și Piazzolla, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/anotimpurile-de-vivaldi-si-piazzolla-la-sala-radio/

Miercuri, 12 aprilie 2017, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio propune un rafinat dialog muzical între Vivaldi şi Piazzolla, sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, cu participarea violoniştilor Gabriel şi Simina Croitoru. În partea a doua a programului, orchestra va interpreta Simfonia nr. 1 în re major de C. P. E. Bach.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2017

Două secole și jumătate îi despart pe Antonio Vivaldi, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori ai secolului 18, și pe Astor Piazzolla, creatorul unui nou gen muzical în America Latină, tango nuevo, o muzică la granița între folclorul argentinian, muzica clasică și jazz.

Ceea ce îi unește sunt Anotimpurile, compoziția originală scrisă de Vivaldi în 1721, un grup de patru concerte pentru vioară, orchestră de coarde și continuo, și revizitată de Piazzolla în 1970, în Estaciones Porteñas Anotimpurile din Buneos Aires.piazzolla

Discipol al lui Franco Ferrara, dirijorul italian Gian Luigi Zampieri s-a dedicat, încă din anii  ’80, prezentării operei lui Astor Piazzolla şi este considerat de critică drept unul dintre experţii de seamă pe scenele internaționale: a realizat transcripții și orchestrații interpretate în toată lumea (Vladimir Spivakov, Lalo Schifrin, Jorge Calandrelli, Ettore Stratta).

Cu peste 1.000 de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală. Din 2008, Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument care i-a aparţinut lui George Enescu.

Deţinătoare a 23 de premii obţinute la competiţii naţionale şi internaţionale, Simina Croitoru este o tânără interpretă cu o puternică personalitate, formată în buna tradiţie a şcolii violonistice româneşti.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Foto: Anotimpurile de Vivaldi și Piazzolla – orchestreradio.com

 

09
/08
/14

Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se va desfășura în perioada 12 – 16 august la Săpânţa. Ediţia de anul acesta include concerte de muzică tradiţională şi simfonică, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Ţara Maramureşului.

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.

04
/08
/14

Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio propune, pe 21 şi 26 septembrie, două întâlniri de înaltă clasă cu Orchestra Naţională Radio, gazda celei de a doua ediţii a singurului festival al ansamblurilor simfonice radio din Europa. Orchestra Radiodifuziunii Române va concerta acasă, pe scena Sălii Radio, în compania unor dirijori şi solişti de cel mai înalt nivel artistic.