S-a născut în Chihuahua în timpul Revoluţiei Mexicane, dintr-un tată irlandez imigrant şi o mamă mexicană, şi-a petrecut copilăria în Texas, a cântat în corul unei biserici penticostale, a fost boxeur şi a luptat pentru bani, apoi destinul l-a purtat spre scenă… Anthony Quinn a fost eroul propriei vieţi.
Un articol de Monica Andronescu|6 februarie 2018
„De-asta am scris o carte”, povestea Anthony Quinn. „Ca să le spun oamenilor că trebuie să învețe să accepte viața și iubirea. Să iubească necondiționat – ACESTA e cel mai important lucru din lume! N-am mers niciodată la școală. Nici nu știu să citesc prea bine pe litere. N-am scris-o nici ca să fac bani, dacă voiam bani mă făceam contrabandist. Am scris-o ca să le aduc oamenilor marea veste: După toți acești ani, cred că am învățat în sfârșit să iubesc necondiționat.”
Acestea sunt cuvintele cu care Anthony Quinn și-a lansat cartea autobiografică „The Original Sin”, în care se conturează extraordinara poveste a vieții lui. El, actorul mexicano-irlandezo-indiano-american, care n-a mai prins decât o jumătate de an din acest mileniu. A murit în iunie 2001, după ce a trăit din plin un foarte neliniștit secol XX.
Pentru majoritatea cinefililor, el rămâne, evident, sinonim cu Zorba Grecul, țăranul acela din Grecia dionisiacă, însorită, sălbatică și înțeleaptă în hedonismul ei, grecul acela care trăiește clipa ca și cum ar fi ultima. Personajul din romanul lui Nikos Kazantzakis s-a lipit atât de tare de actorul care l-a jucat, că ficțiunea a devenit inseparabilă de o realitate care, oricum, nu prea mai interesează. Zâmbetul ironic, privirea directă, bonomia omniprezentă – toate rămân în istoria postumă a unui artist căruia, așa cum nu i-a plăcut să ia lecții, nu i-a plăcut nici să dea lecții. De niciun fel.
„M-am născut în deșert, unde nu erau decât șerpi și șopârle care s-o ajute pe mama să nască”
Crescut în America, Anthony Quinn este, și el, o întruchipare a mitului self-made man din timpurile moderne. Sângele mexicano-indiano-irlandez, de care n-a făcut caz niciodată, pare să-l fi tras spre frumusețea realului, ținându-l departe de abstracțiune și seducția ei. Anthony Quinn n-a emis „teorii” despre actorie sau artă, despre pictură și sculptură, de care n-a fost deloc străin, cum o arată tablourile care îi poartă numele și care se află acum în colecții particulare respectabile, după ce au fost văzute, în diferite momente, în expoziții personale sau de grup. N-a emis judecăți, n-a formulat întrebări și răspunsuri sofisticate, n-a predat niciodată nimic. Doar a… exprimat păreri. Doar… a căutat un drum personal: „Eu sunt de toate. Și catolic, și evreu. Am jucat personaje de toate naționalitățile și studiez fiecare naționalitate pe care o joc. A trebuit să-mi fac propriile mele legi. M-am născut în deșert, unde nu erau decât șerpi și șopârle care s-o ajute pe mama să nască. Nu aveam nimic de mâncare”.
Sub ce auspicii și-a așezat el însuși această viață? Confesiunile sunt puține, dar se pare că viața i-a fost condusă de o frică secretă… „Frica mea secretă a fost anonimatul. Mi-a fost frică să nu cumva să fiu nimeni. Să nu cumva să nu am nimic care să-mi justifice viața.”
Justificările le-a căutat de mic, încercându-și norocul de cum a venit din Mexic în America, împreună cu familia. A cântat muzică religioasă cu Aimee Semple McPherson și a predicat pe stradă cu penticostalii. A fost boxer. A vrut să se facă preot, drept care o vreme a și învățat pentru asta. După aceea și-a zis că mai bine să fii arhitect, iar apoi s-a gândit să lucreze puțin la vorbire și la dicție, dacă tot vrea să aibă o profesie în care e importantă comunicarea. Și, tot căutând, s-a apucat și de lecții de actorie.
La 20 de ani a făcut figurație într-un film, iar un an mai târziu a prins în rol într-un spectacol, „Clear Beds” de Mae West, după ce s-a alăturat unei mici trupe de teatru. Se zice că John Barrymore, titularul rolului, l-a văzut jucând respectivul rol și a fost atât de impresionat, că s-au împrietenit imediat și așa se face că foarte tânărul Quinn a început să cunoască actori și scriitori.
„M-am născut cu foarte puțin talent, dar cu o mare dorință”
„Eu cred că sunt norocos”, comenta peste zeci de ani actorul devenit celebru: „M-am născut cu foarte puțin talent, dar cu o mare dorință.” Și dorința l-a dus departe, direct la țintă. După câteva roluri minore pe scenă, au urmat o mulțime de roluri în filme, la vremea începutului, printre care „Milky Way”. În 1947 jucase deja în peste cincizeci de filme indieni, mafioți, luptători filipinezi, șeici arabi, luptători de gherilă din China. Și atunci s-a întors la teatru, s-a mai bine zis, a trăit un moment de succes pe scenă.
La New York și-a făcut debutul pe Brodway în 1947 în „A Gentleman from Athens” și așa a fost distribuit într-un spectacol de zile mari, „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, unde îl juca pe Stanley Kowalski după… Marlon Brando. Peste ani, în 1960, când era deja star, avea să se întoarcă pe Broadway pentru încă un rol notabil: Henric al II-lea din „Becket”, jucând cu Laurence Olivier. Iar peste câțiva ani povestea cu teatrul avea să se sfârșească, după un deceniu de succes ca actor de cinema, un deceniu în care jucase și în producții hollywoodiene de serie B, și în capodopere ca „Viva Zapata!” din 1952 (cu Marlon Brando), care l-a propulsat în top și i-a adus un Oscar, „La Strada” lui Fellini sau „Lust for Life” regizat de Vincente Minnelli. Rolul Paul Gauguin din acesta din urmă avea să-i aducă, și el, un Oscar, tot pentru cel mai bun actor în rol secundar. Și, de altfel, o vreme nominalizările nici nu se vor opri.
În culmea gloriei, actorul în plină maturitate, răsfățat al cineaștilor și al publicului, îl descoperă, îl joacă și îl iubește pe Zorba Grecul. An de neuitat, an după care nimic n-a mai fost la fel, 1964, anul în care a rulat prima dată pe ecrane filmul lui Michael Cacoyannis, care i-a adus lui Anthony Quinn încă o nominalizare la Oscar, i-a consolidat puterea și, odată cu ea, și frica nemărturisită decât la sfârșitul vieții: „N-aș fi putut să-l joc pe Zorba, dacă n-aș fi făcut psihanaliză înainte. Zorba are un mesaj pentru noi. Ne spune: Nu vă fie frică de eșec! Or, pe mine eșecul mă îngrozea.” Dansul hipnotic al lui Zorba, grecul care-l inițiază pe tânărul rezervat în arta bucuriei, va rămâne în patrimoniul marilor creații cinematografice și în selecția personală a milioane de spectatori și telespectatori. Iar Anthony Quinn va rămâne el însuși Zorba Grecul.
