„Antipa”- primul muzeu din România care poate fi „citit” şi cu mobilul
https://www.ziarulmetropolis.ro/antipa-primul-muzeu-din-romania-care-poate-fi-citit-si-cu-mobilul/

Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ din Bucureşti vor putea accesa, începând de joi, informaţiile ataşate pieselor din expunerea permanentă şi cu ajutorul telefoanelor mobile de tip Smartphone.  „Proiectul MuseoTag Antipa a demarat la jumătatea anului şi a fost realizat şi finanţat de către NFCExpert.ro. Prin acest program, informaţiile ştiinţifice asociate pieselor expuse […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ din Bucureşti vor putea accesa, începând de joi, informaţiile ataşate pieselor din expunerea permanentă şi cu ajutorul telefoanelor mobile de tip Smartphone.

 „Proiectul MuseoTag Antipa a demarat la jumătatea anului şi a fost realizat şi finanţat de către NFCExpert.ro. Prin acest program, informaţiile ştiinţifice asociate pieselor expuse pot fi citite cu ajutorul telefonului mobil datorită utilizării Quick Respond Code-urilor şi a sistemelor NFC (Near Field Communication)”, precizează un comunicat al instituţiei.

Muzeul şi-a propus prin acest proiect accesibilizarea informaţiilor ştiinţifice care, până acum, puteau fi citite doar pe infotouch-urile din faţa vitrinelor, dar şi atragerea adolescenţilor şi a tinerilor pasionaţi de telefonia mobilă şi tehnologiile din acest domeniu.

Din noiembrie, informaţiile legate de exponate vor putea fi citite simultan, de mai multe persoane, prin afişarea lor pe telefonul mobil într-un timp foarte scurt. Informaţiile se accesează cu uşurinţă, fiind necesară doar apropierea telefonului de codul de pe eticheta exponatului iar informaţia scanată şi afişată pe telefon reprezintă şi o rezumare a explicaţiilor detaliate din textele conexe ale pieselor din expunerea permanentă.

Sursa: Agerpres

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.