Antoaneta Cojocaru, actriţă: „Nu stai şi aştepţi un mare regizor să te facă om“
https://www.ziarulmetropolis.ro/antoaneta-cojocaru-actrita-nu-stai-si-astepti-un-mare-regizor-sa-te-faca-om/

Ce faci, ca actor tânăr, când îţi dai seama că regizorii mari sunt puţini, iar şansele de a fi angajat într-un teatru extrem de reduse? Poţi să te plângi de ghinionul noilor generaţii sau, ca Antoaneta Cojocaru, să începi să construieşti chiar tu spectacole.

Un articol de Judy Florescu|4 februarie 2014

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Antoaneta Cojocaru are 35 de ani, a jucat în mai toate teatrele din Bucureşti şi crede că actorii (mulți) nu trebuie să-i aștepte pe regizorii mari (și puțini) care să-i pună în valoare.

I se pare mult mai eficient ca actorul să se apuce să construiască el însuși ceva. Primul spectacol condus de Antoaneta (rezultat al unui laborator de arta actorului) se numește „Arlechino moare?” și se joacă pe 14 februarie, la Teatrul Bulandra. Cel de-al doilea spectacol, care a avut premiera în decembrie anul trecut, este ,,Pescărușul” (următoarea reprezentație este pe 6 februarie, tot la Teatrul Bulandra).

Judy Florescu: Prima mea întâlnire cu tine a fost la vizionarea spectacolului Oscar și Tanti Roz, pe care l-am văzut de patru ori și la care mi-am adus prieteni din Statele Unite. Care este relația ta cu spectacolul acesta?

Antoaneta Cojocaru: E un spectacol foarte special pentru mine, în primul rând pentru că joc alături de niște oameni dragi. E o echipă frumoasă. Ne simțim bine împreună și acest lucru e foarte important. Apoi a fost intâlnirea cu doamna Oana Pellea, care este minunată. E ca un far. Întâlnirea cu dumneaei cred că ar înseamnă foarte mult pentru orice artist tânăr. Doamna Oana Pellea are un soi de verticalitate rar întâlnită, în același timp rămânând deschisă. Mă simt foarte legată de ea.

Care ar fi o amintire prețioasă de la spectacole?

Sunt multe… dar ce m-a impresionat cel mai recent a fost momentul când, la unul dintre spectacole, la aplauze, doamna Oana Pellea s-a retras câțiva pași în spate și ne-a arătat pe noi publicului. Generozitatea aceasta a ei mă impresionează foarte tare și-mi dă încredere.

Antoaneta Cojocaru Marius Manole Oscar si Tanti Roz

Antoaneta Cojocaru, alături de Marius Manole, în spectacolul Oscar și Tanti Roz

Ai creat două spectacole la Teatrul Bulandra: Arlechino moare? și Pescărușul. Cum a luat ființă Laboratorul de noapte?

A luat ființă din nevoia noastră de a crește și dintr-o întâmplare care inițial poate că a fost mai puțin fericită, dar care pe parcurs s-a dezvoltat altfel. Printr-un concurs de evenimente, am rămas cu textul și cu o echipă de actori deja formată și am decis să construim singuri acest spectacol.

Care a fost punctul de plecare al Laboratorului de noapte?

Laboratorul de noapte este mai ales un laborator de arta actorului care a plecat de la metoda profesorului meu Ion Cojar, căruia nu voi sfârși niciodată să-i mulțumesc pentru lucrurile învățate, cel mai important fiind faptul de a discerne și a construi în adevăr. Aceasta e o direcție! Plecând de la metoda domnului profesor Ion Cojar, am încercat să găsim un limbaj nou, post-commedia dell’ arte. Am încercat să împletim măștile din commedia dell ‘arte cu simbolismul și cu teatrul realist-psihologic. După ce am terminat de construit spectacolul, l-am chemat să-l vadă pe domnul Alexandru Darie, directorul teatrului, care a fost atât de generos încât să simtă spectacolul și să aibă nevoie de ceea ce construisem noi. Apoi el a transformat sala de repetiții intr-o sală de spectacol, care se numește acum Liviu Ciulei-Laborator și care este destinată căutărilor teatrale.

Cred că ești singurul artist tânăr care a inaugurat o sală de teatru și cred că acest lucru e o încurajare și pentru cei mici, care nu au foarte mult acces în teatrul de stat.

Mă bucur că am avut energia să fac lucrul acesta. Laboratorul de noapte are acum un repertoriu format din cinci spectacole care se joacă regulat, iar într-unul dintre spectacole sunt actori foarte tineri, proaspăt absolvenți de facultate. Actorii tineri trebuie să știe că este un spațiu deschis, atâta timp cât există o propunere serioasă și performantă.

Tu cum ai ajuns să joci la Bulandra?

Prima oară am jucat Penelopa, la Bulandra, în piesa Cătălinei Buzoianu Odiseea 2001; eram la în anul IV de facultate. Apoi am facut o buclă și am lucrat la Teatrul Act, la TNB, la ArCuB, Teatrul de Comedie, Green Hours, Operetă, La Scena, Teatrul Foarte Mic, Nottara, Lăptaria lui Enache…. Am jucat cam peste tot. Într-o zi m-am întâlnit cu Alexandru Darie, care mi-a propus să lucrez cu el într-un spectacol, Orfeu și Euridice, care era o operă de fapt, în care urma să folosească și actori. Iar mie mi s-a părut o provocare extraordinară să pot crea un personaj folosind alte mijloace decât cuvântul.

Antoaneta Cojocaru Orfeu si Euridice

Cum ți-a venit ideea să montezi Pescărușul cu incantațiile acelea la început?

Eu am crescut cu muzică – tatal meu a fost tenor și mă simt foarte legată de muzică. Și de mișcare. Îmi place fotografia, îmi place imaginea, mă interesează intersecția aceasta dintre arte. E o parte din limbajul spectacolului, care vine „de pe malul celălalt”. Apoi povestea e foarte potrivită cu ziua de azi, e extrem de actuală. Și, pentru că actorii care joacă în Pescărușul au această imensă calitate de a fi vii, deci și de a-și dori să caute, lucrurile s-au împletit fericit.

Ai organizat un casting pentru rolurile din Pescărușul?

Nu. Eu nu prea cred în castinguri de teatru. Partea bună cu mine și cu Laboratorul este că, trecând eu însămi prin foarte multe etape, știu ce nu funcționează. 5 minute de casting, sau mai puține uneori, n-au cum să vorbescă real despre un actor.

Nu mergi la castinguri?

Ba da, am mers la castinguri și merg. Dar le gândesc ca pe un prilej de a întâlni un regizor anume sau de a mă verifica pe mine în niște condiții improprii. Atât. Un casting real cred că ar trebui să fie un fel de atelier care să se desfășoare în mai multe zile pentru ca tu, producător sau regizor, să vezi realitatea dincolo de staniol.

Care este viitorul unui tânăr actor în ziua de azi?

Flexibilitatea și performanța . La un moment dat, după un spectacol din Godot, am fost foarte impresionată de niște tineri care au venit să-mi spună că ei nu au loc niciunde. Eu i-am sfătuit atunci și îi sfătuiesc și acum să nu stea să aștepte marea șansă sau pe marele regizor să vină și să îi facă mari actori. Am o repulsie față de acest tip de atitudine. Să stai și să aștepți ca un mare regizor să te facă om. Eu nu cred că mai sunt vremurile acelea. Marii regizori sunt foarte puțini la număr și noi suntem foarte mulți. În plus, și dacă îl întâlnești, tu trebuie să fii pregătit să-l înțelegi. Mai bine te apuci să construiești tu ceva. Da, este dramatic ce se întâmplă cu generații întregi de actori tineri, dar poate că realitatea aceasta, pe care trebuie să o învingi, e o parte din drum.

Ai întâmpinat oarece dificultăți în meseria ta de actriță din cauza faptului că ești femeie?

Cred că unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit a fost ,,Uite, spectacolul ăsta zici că e făcut de un bărbat.” Noi suntem foarte mult conduse de sensibilitate și când ai de-a face cu o echipă de oameni care iau bucăți din tine trebuie să fii foarte, foarte puternic. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi să fiu regizoare. Sensibilitatea asta a noastră are și dus, și întors. Iar un bărbat e mai obiectiv și mai realist decât noi.

Nu ți pare că există un soi de discriminare în breasla ta?

Nu m-am gândit niciodată așa…. Există mai multe roluri pentru bărbați, asta e sigur. Dar sunt lucruri la care prefer să nu mă gândesc, pentru că nu mă ajuta la nimic.

Ce părere ai de cum este portretizată ideea de actor la televizor?

Ideea de actor nu prea e portretizată la televizor, ci la teatru sau la film. Și la televizor nu prea mă uit. Mi se pare că nu are absolut nicio legătură cu viața mea, cu viața reală în general. Eu cred că suntem mult mai mulți oameni frumoși, actori frumoși, decât ar părea atunci când ne uităm la niște emisiuni mizerabile. Ce se întâmplă la televizor nu are nicio legătură cu mine. Dar uite, voi, cei de la Ziarul Metropolis puneți o cărămidă la recuperarea imaginii culturale, la o scară de valori justă. Și asta e extraordinar.

Antoaneta Cojocaru

Cât de diferită era ascensiunea unui actor pe vremuri față de ascensiunea sa de acum?

Pe vremuri, pe lângă importanța pe care o aveau oamenii de cultură, actorii erau crescuți cumva. Aveau o partitură de comedie, apoi una de dramă, un rol mai mic, un rol mai mare, apoi unul de compoziție etc. Și întâlneau tot felul de regizori. Ei sunt foarte mari acum și pentru că au trecut prin foarte multe etape și a fost posibil să aibă foarte multe întâlniri. Acum, în confuzia asta interminabilă, dată de sărăcie în primul rând, scapă cine poate și nimeni nu se mai îngrijește de nimeni. Laboratorul de noapte este locul unde sunt condiții să ne creștem noi pe noi. Uneori se spune că actorii mai tineri nu se ridică la un anumit nivel sau că nu știu să vorbească, că nu știu să se miște, că nu știu să stea pe scenă. Păi, de fapt, unde se formează ei, cui îi pasă de ei?

Poate că școala nu se mai ridică la nivelul ăla.

Cred că e un moment foarte instabil și foarte delicat, pe care nu și-l asumă nimeni. Dar e un moment prost și pentru învățământ, și pentru medicină, pentru valoare în general. Aici, în Laboratorul de noapte, avem prilejul de a ne lupta cu niște roluri care pot să ne învingă sau nu, dar nu asta e important, pentru că plusurile sunt mult mai multe: faptul că lucrezi la niște partituri serioase, o perioadă serioasă de timp, în toate condițiile. Asta nu are cum să nu te ducă înainte. Faptul că te întâlnești cu niște oameni care vor să fie acolo, care nu vin ca la serviciu și nu-i obligă nimic să fie acolo. Se creează niște legături foarte puternice, se dezvoltă și se îmbunătățesc mijloace de creație.

Practic acest Laborator înseamnă că fiecare vă construiți rolurile?

Înseamnă că fiecare ne construim rolurile, eu sprijinind din afară cât pot lucrurile, adică propun o direcție, sunt atentă și-mi pasă de colegii mei. De obicei rolurile mele se fac ultimele. Dar nu am vrut să renunț la a mai juca și eu pentru că de aici am plecat, de la arta actorului, și mi se pare important să trec și eu printr-un proces atunci când îl cer.

Ai o sensibilitate copilărească și vreau să te întreb cum îți menții acest spirit tânăr în aceste vremuri care te îmbătrânesc pur și simplu?

Da, știu ce zici. În amândouă spectacolele regăsești ideea de bătrânețe la oameni tineri…. Mie îmi place să construiesc lucruri. Trebuie să construim. Altfel ce ne-am face? Eu cred că un om care muncește e plin. Viața mea de până acum mi-a demonstrat că, dacă te dedici, drumurile se deschid.

E adevărat că de multe ori mi-am forțat limitele destul de tare… Un volum de energie în trecut acum are nevoie de mult mai multă energie ca să fie dus până la capăt; sau de mult mai multă implicare. Trebuie să te zbați mult mai mult. Și de multe ori spui ,,Doamne, dar eu nici măcar nu ar trebui să mă ocup de asta, de ce trebuie să fac eu și asta, eu trebuie doar să joc!”

Nu mai sunt vremurile acelea și atunci trebuie să te înhami cu foarte multă energie și foarte multă credință, până una alta. Dar când privesc ochii spectatorilor la final, care cresc odată cu noi, sau primesc mesajele lor de mulțumire, atunci știu sigur că merită.

Care ar fi elementul care s-a pierdut la actorii tineri din cauza timpurilor în care trăim?

Seriozitatea. Actorii tineri sunt mai superficiali și iau meseria mai în ușor. Asta nu înseamnă că nu sunt talentați. Depinde din ce unghi privești. Nu știu dacă e de judecat. Cred că ar trebui să-și îndrepte atenția către niște modele reale. Unele modele din păcate nu mai sunt, și nu-ți rămâne decât să citești interviuri sau să asculţi povești despre ei, dar chiar și numai din poveștile acelea, înțelegi că ei au existat dincolo de un sistem.

Greu a fost în toate vremurile. Acum noi ne luptăm cu un monstru pe care nu-l cunoaștem, pe când atunci monstrul era vizibil. Și mi se pare că nimic nu e mai trist decât un actor plin de frustrări. Iar asta se transmite și pe scenă. Dacă tu înțelegi care sunt datele problemei, atunci caută să le rezolvi cumva.

Cum a fost prima zi de curs la clasa domnului Cojar?

Nu o s-o uit niciodată. Ne-a spus ,,Bravo, ați intrat, dar să știți că timpul trece foarte repede”. Și de atunci eu am fost tot timpul conștientă că trebuie să fac lucruri. Ăsta a fost un motor pentru mine, să am timp să spun lucrurile pe care vreau să le spun, să fac lucrurile pe care vreau să le fac. De fapt Ion Cojar m-a făcut să mă îndrăgostesc de meserie, prin celebra lui metodă de a face meseria asta ,,întru adevăr” . El susținea că arta actorului nu are nicio legătură cu arta spectacolului. Și așa e.

E mare lucru că ai prins un mentor.

Din păcate, acum nu prea își mai asumă nimeni rolul de mentor, de exemplu. În momentul acesta, e o nevoie capitală de exemple. Și, din păcate, sunt foarte puțini actori care să aibă generozitatea să-și asume rolul ăsta. Aici din nou lucrurile sunt fracturate. Ei sunt ei și noi suntem noi.

Atâta timp cât teatrele de stat nu dau drumul la posturile de angajare, nu se va produce niciun schimb. Și e nevoie de injecția asta cu energie peste tot, în toate teatrele. Anul trecut, cineva mi-a spus o vorbă extraordinară. M-a întrebat dacă nu am fost tristă când am constatat, după terminarea facultății, că teatrul acela pentru care am fost pregătită în realitate nu mai există. I-am răspuns că da, așa am simțit. Știi ce mi-a zis? ,,Ba da, teatrul acela există. Prin tine.”

Foto Antoaneta Cojocaru: arhiva proprie, Alex Iatan

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

06
/04
/16

Continuăm campania „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“ cu un nou interviu-portret. Ilona Brezoianu, douăzeci şi şase de ani. Actriţă în mare vogă la Bucureşti. Face furori, la Godot, cu spectacolul “Fata din Curcubeu”, de Lia Bugnar. În curând, o veţi vedea şi pe marile ecrane, în noul lungmetraj al lui Cristi Puiu. Ilona, aşadar.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

31
/08
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Lia Sinchevici (25 spre 26 de ani). Actriţă. Basarabeancă. Finalistă în acest an la Gala  HOP, care urmează să aibă loc la Costineşti. A jucat deja în filme de serie B. A jucat şi cu Jean-Claude Van Damme, şi cu Shia LaBeouf. Acum îşi construieşte un nume în teatrul românesc. Cum? Lia Sinchevici e – toată – o poveste.

30
/08
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Astăzi vi-l prezentăm pe Andrei Huțuleac (douăzeci și patru de ani), actor, pe la Metropolis, pe la Godot, pe la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”. Un actor, dar și un personaj, căci Huțuleac este, dacă nu știați, și puțin cam poet.

02
/08
/15

Mădălina Craiu (douăzeci și patru de ani), actriță. Joacă în “Paravan. Două telefoane”, la Godot, și în “Steaua fără nume”, la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Și în filme. Am prins-o, greu, între filmări la două scurt-metraje. A fost, anul trecut, una dintre vedetele serialului de televiziune “Umbre” (produs și difuzat de HBO).

07
/06
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiția Vlădescu (27 de ani). O știți din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiția provine dintr-o familie de muzicieni și până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiția o mai puteți vedea și la Teatrul Mignon, dar și la Operetă.

27
/05
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Alexandru Unguru a fost cercetător universitar, are un doctorat în arta actorului și joacă la Teatrul Odeon din Bucureşti.  În ultimul an, a scris nouă piese pe care le-a montat în teatrul independent. “De veghe în lanul de ocară”,  „Akasă”, “Declick”,  „Köln”, „Ka-chiiing!”, “Doi și un Tulnik” sunt câteva dintre ele.