Antonio Pappano, dirijor: „Enescu e ca vinul roșu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-pappano-dirijor-veniti-sa-l-ascultati-pe-verdi/

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbeşte la radio şi la televiziune despre Verdi, dar şi despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la Bucureşti, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

Un articol de Adina Scorţescu|14 Septembrie 2013

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „George Enescu”.

Cum arată un mare dirijor?

Un bărbat îmbrăcat în blugi și adidași, care nu depășește cu mult 1,60 m, cu părul gri, ce îi acoperă fruntea când dă energic din cap, și cu brațe pe care le-am văzut stând în repaus doar câteva secunde. Antonio Pappano a venit săptămâna asta la București ca să dirijeze în Festivalul „Enescu” orchestra pe care o conduce din 2005: Orchestra dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, din Roma.

Cu trei ani înainte, în 2005, devenea director muzical al Royal Opera House din Londra, poziție pe care o deține și acum. Muncește 16 ore pe zi; câteodată repetă seara la Londra și, a doua zi dimineață, la Roma. Iar, când nu face muzică, vorbește despre ea – în interviuri, la radio, în programe ale BBC.

Așa că, atunci când îl aștepți să vină la interviu, în ziua dinaintea primului concert la București, ai în minte imaginea unui bărbat impozant, cu niscaiva cearcăne, care te va expedia eficient în 15 minute (timpul alocat întrevederii).

Antonio Pappano 2

E ora 15.40. În holul de la etajul doi al Sălii Palatului, mobilat cu scaune și canapele îmbrăcate într-un material galben-muștar, care-ți aduc aminte de restaurantele comuniste, un bărbat în costum bleumarin, cu aer atotcunoscător (probabil unul dintre paznici) se îndreaptă înspre noi, cu pas hotărât. „Pe cine așteptați aici?!”

Ducem automat degetul la buze: „Ssst. E un interviu, în camera de alături; suntem jurnaliști, și noi am venit tot pentru interviu.” „Aa, de ce n-ați spus așa!” vorbește parcă și mai tare, apoi pășește prin coloanele de marmură, în fața cărora sunt panouri cu fotografii alb-negru de la edițiile anterioare ale Festivalului.

Apoi, dintr-o dată: „Și floarea unde-ați pus-o?!” Strigă din capătul sălii, fără întoarcă privirea înspre noi. Îi răspundem că nu știm de nicio floare, că poate au luat-o cei dinainte, ca să dea bine în cadru. „Era o floare frumoasă.” Vorbește fără intonație, așa că nu-ți dai seama dacă e supărat că a pierdut floarea, dacă are de gând s-o caute, dacă se așteaptă ca noi să-i răspundem ceva. Deci ne așezăm pe canapea și ne facem că n-am auzit.

La 4 fără șase minute, Cristina – însoțitoarea dirijorului pe perioada Festivalului, în deux-pieces negru și cu o mapă în mână – vine să ne zică ceva. În spatele ei e un bărbat mic de statură, în adidași și blugi, cu o jachetă bleumarin aruncată pe braț. În spatele lui – nimeni.

Primul gând care-mi trece prin cap: „Probabil că Pappano vrea și el o pauză, că doar nu poate să dea interviu după interviu, ca pe bandă; poate ăsta e asistentul.” Când mă uit mai bine la figura zâmbitoare, îmi dau seama că e cea pe care am văzut-o pe Internet. Numai că, în poze, fața părea să vină în continuarea unui corp mai impunător. „Maestre, vă rog așezați-vă aici”, îi spune Cristina în engleză, apoi ne anunță în română că va veni peste fix 15 minute, să ne facă semn că interviul s-a terminat.

Enescu e ca vinul roșu

Așa că începem brusc. Aflasem din interviurile precedente că e pasionat de mâncare și de vinuri; poate să facă o paralelă între vinuri și bucățile muzicale pe care le va dirija la festival? Se lasă pe spate și izbucnește în râs. „Ravel sigur e vin alb, iar Enescu roșu – adânc, închis la culoare”. „I don’t know much about Enescu, but he must’ve been psychologically…” („nu știu multe despre Enescu, dar, psihologic, trebuie să fi fost…”) Lasă fraza în aer, după care continuă, regulamentar „Muzica lui e densă, cu multe straturi de înțeles. E foarte greu de studiat, dar îți și oferă o satisfacție mare.”

A doua zi va dirija „O barcă pe ocean” (partea a treia dintr-o suită de Ravel) și apoi „Vox Maris”, de Enescu. Ambele despre mare – prima descriptivă, parfumată, cea de-a doua – intensă, chiar tragică pe alocuri. „Cred că merg foarte bine împreună”, spune cu aerul unui copil care a descoperit un joc nou. Când vorbește de sonoritatea lui Ravel, își freacă degetele de la mâini, ca și când ar pipăi o bucată de catifea.

Citiţi şi: George Enescu, în interviuri publicate în presa românească

La 53 de ani, pare să le fi făcut pe toate. La 21 de ani era pianist-acompaniator la Opera din New York, la 26 era asistentul lui Daniel Barenboim (și el prezent la Enescu), la Bayreuth. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani. Ce-a rămas nefăcut?

„O, Doamne, o grămadă!” Nu atât în operă, cât în domeniul simfonic. Vrea să cânte mai mult Bruckner și Bach. Când a dirijat prima oară „Matthäus Passion”, în stagiunea trecută, și-a spus „Aș vrea să fac asta toată viața!”. Vorbește engleză cu accent intalienesc și gesticulează larg, ca atunci când dirijează. Apoi adaugă „Bineînțeles că nu pot și n-o să fac asta, dar pot măcar plănui, poco a poco.”

Dirijorul nu trebuie să cânte notele

Se simte norocos că are două familii muzicale: una la Roma, alta la Londra. Spune că îi reprezintă originile (născut în Anglia, din părinți italieni). „Muzicienii trebuie să fie cameleonici, să se reinventeze tot timpul.”

Ce aduce dirijatul în plus față de cântatul la pian? „Nu trebuie să cânt notele!” răspunde dintr-o suflare și izbucnește în râs. „Dirijatul mă aduce aproape de un repertoriu atât de bogat… numai anul ăsta am cântat Wagner, Britten, Enescu, Ravel, Rachmaninov, Mozart, Verdi.”

Te poate copleși emoțional, așa că e imporant să fii dur. Și „full of loooove for the music” („plin de dragoste pentru muzică”). Lungește vocalele exact ca-n filmele americane în care apar italieni. O mai fi spus asta într-o sută de interviuri până acum, dar nu pare să-și fi pierdut emoția și bucuria adolescentină, care te molipsesc.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În a doua zi de concert va dirija „Recviemul” de Verdi. De ce ar veni lumea să asculte muzică religioasă, când poate să vadă „Traviata”? Pentru că seamănă mult cu muzica de operă, pentru că există ceva teatral în religia italiană.

Cristina vine și ne face semn, arătând spre ceasul de la mână – cele 15 minute au expirat. Antonio enumeră, sobru, cuvintele violente din Recviem („judecată”, „sfârșitul lumii”), apoi revine la expresia de copil bucuros, pus pe șotii: „Anul ăsta celebrăm 200 de ani de la nașterea tipului (n. red. – Verdi s-a născut în 1813). Veniți să ascultați una dintre cele mai bune lucrări pe care le-a scris!”

Se ridică, îmi strânge mâna, se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește. Cristina îl conduce la următorul interviul, nu înainte de a-l întreba: „Maestro, jacheta și telefonul de acolo nu sunt ale dumneavoastră?”. Râde, se întoarce să le ia, iar noi rămânem în sala aia mare și ne gândim că o să-l vedem din nou pe bărbatul ăsta mic, pe podiumul de dirijat, vorbind doar din ochi și din brațe. Și, musai, o să mergem să ascultăm Verdi.

antonio pappano 1

Antonio Pappano, dirijând Recviemul de Verdi 

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto: Andrei Gîndac, Musacchio & Ianniello



16
/10
/17

Un studiu realizat în Marea Britanie, cu ajutorul a 3 milioane de participanți, a relevat faptul că oamenii care aveau tendințe de a fi psihopați preferă muzica rap sau heavy metal. Potrivit studiului, melodiile cel mai puțin psihopatice aparțin genului clasic și jazz-ului...

12
/10
/17

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniatăde poezie, video art, fashion design și un quest labirintic princare festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele FestivaluluiSoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

28
/09
/17

Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la București, sâmbătă 30 septembrie va avea loc la ora 19:00, la Biserica Sf Tereza din București (Șos. Olteniței 3-5), al doilea din cele cinci concerte de muzică sacră și poezie belgiană din cadrul Festivalului de Muzică Sacră Belgiană, organizat de Asociația Culturală de Prietenie România-Belgia. La concertul de sâmbăta aceasta, în prezența Ambasadorului Regatului Belgiei la București, publicul va putea audia lucrări semnate de Jacques-Nicolas Lemmens și Cesar Franck (compozitori celebri în secolul IX) și doi compozitori contemporani (Jan Van Landeghem și Raoul de Smet, care au scris două lucrări special pentru această serie de concerte).

28
/09
/17

O prețioasă reverență adusă Mariei Tănase, refrene ale ei, redefinite contemporan într-un excelent experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin, vor răsuna pe scena Teatrului Național din București, Sala Studio, luni, 16 octombrie, de la ora 20.00.

23
/09
/17

De-a lungul timpului, Festival Internațional George Enescu și-a consolidat notorietatea, şi iată-l ajuns astăzi la ediţia cu numărul XXIII, când se bucură de menţionări distinse din partea unor personalităţi; festivalul se află pe locul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!

Page 1 of 10812345...102030...Last »