Antonio Pappano, dirijor: „Enescu e ca vinul roșu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-pappano-dirijor-veniti-sa-l-ascultati-pe-verdi/

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbeşte la radio şi la televiziune despre Verdi, dar şi despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la Bucureşti, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

Un articol de Adina Scorţescu|14 septembrie 2013

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „George Enescu”.

Cum arată un mare dirijor?

Un bărbat îmbrăcat în blugi și adidași, care nu depășește cu mult 1,60 m, cu părul gri, ce îi acoperă fruntea când dă energic din cap, și cu brațe pe care le-am văzut stând în repaus doar câteva secunde. Antonio Pappano a venit săptămâna asta la București ca să dirijeze în Festivalul „Enescu” orchestra pe care o conduce din 2005: Orchestra dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, din Roma.

Cu trei ani înainte, în 2005, devenea director muzical al Royal Opera House din Londra, poziție pe care o deține și acum. Muncește 16 ore pe zi; câteodată repetă seara la Londra și, a doua zi dimineață, la Roma. Iar, când nu face muzică, vorbește despre ea – în interviuri, la radio, în programe ale BBC.

Așa că, atunci când îl aștepți să vină la interviu, în ziua dinaintea primului concert la București, ai în minte imaginea unui bărbat impozant, cu niscaiva cearcăne, care te va expedia eficient în 15 minute (timpul alocat întrevederii).

Antonio Pappano 2

E ora 15.40. În holul de la etajul doi al Sălii Palatului, mobilat cu scaune și canapele îmbrăcate într-un material galben-muștar, care-ți aduc aminte de restaurantele comuniste, un bărbat în costum bleumarin, cu aer atotcunoscător (probabil unul dintre paznici) se îndreaptă înspre noi, cu pas hotărât. „Pe cine așteptați aici?!”

Ducem automat degetul la buze: „Ssst. E un interviu, în camera de alături; suntem jurnaliști, și noi am venit tot pentru interviu.” „Aa, de ce n-ați spus așa!” vorbește parcă și mai tare, apoi pășește prin coloanele de marmură, în fața cărora sunt panouri cu fotografii alb-negru de la edițiile anterioare ale Festivalului.

Apoi, dintr-o dată: „Și floarea unde-ați pus-o?!” Strigă din capătul sălii, fără întoarcă privirea înspre noi. Îi răspundem că nu știm de nicio floare, că poate au luat-o cei dinainte, ca să dea bine în cadru. „Era o floare frumoasă.” Vorbește fără intonație, așa că nu-ți dai seama dacă e supărat că a pierdut floarea, dacă are de gând s-o caute, dacă se așteaptă ca noi să-i răspundem ceva. Deci ne așezăm pe canapea și ne facem că n-am auzit.

La 4 fără șase minute, Cristina – însoțitoarea dirijorului pe perioada Festivalului, în deux-pieces negru și cu o mapă în mână – vine să ne zică ceva. În spatele ei e un bărbat mic de statură, în adidași și blugi, cu o jachetă bleumarin aruncată pe braț. În spatele lui – nimeni.

Primul gând care-mi trece prin cap: „Probabil că Pappano vrea și el o pauză, că doar nu poate să dea interviu după interviu, ca pe bandă; poate ăsta e asistentul.” Când mă uit mai bine la figura zâmbitoare, îmi dau seama că e cea pe care am văzut-o pe Internet. Numai că, în poze, fața părea să vină în continuarea unui corp mai impunător. „Maestre, vă rog așezați-vă aici”, îi spune Cristina în engleză, apoi ne anunță în română că va veni peste fix 15 minute, să ne facă semn că interviul s-a terminat.

Enescu e ca vinul roșu

Așa că începem brusc. Aflasem din interviurile precedente că e pasionat de mâncare și de vinuri; poate să facă o paralelă între vinuri și bucățile muzicale pe care le va dirija la festival? Se lasă pe spate și izbucnește în râs. „Ravel sigur e vin alb, iar Enescu roșu – adânc, închis la culoare”. „I don’t know much about Enescu, but he must’ve been psychologically…” („nu știu multe despre Enescu, dar, psihologic, trebuie să fi fost…”) Lasă fraza în aer, după care continuă, regulamentar „Muzica lui e densă, cu multe straturi de înțeles. E foarte greu de studiat, dar îți și oferă o satisfacție mare.”

A doua zi va dirija „O barcă pe ocean” (partea a treia dintr-o suită de Ravel) și apoi „Vox Maris”, de Enescu. Ambele despre mare – prima descriptivă, parfumată, cea de-a doua – intensă, chiar tragică pe alocuri. „Cred că merg foarte bine împreună”, spune cu aerul unui copil care a descoperit un joc nou. Când vorbește de sonoritatea lui Ravel, își freacă degetele de la mâini, ca și când ar pipăi o bucată de catifea.

Citiţi şi: George Enescu, în interviuri publicate în presa românească

La 53 de ani, pare să le fi făcut pe toate. La 21 de ani era pianist-acompaniator la Opera din New York, la 26 era asistentul lui Daniel Barenboim (și el prezent la Enescu), la Bayreuth. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani. Ce-a rămas nefăcut?

„O, Doamne, o grămadă!” Nu atât în operă, cât în domeniul simfonic. Vrea să cânte mai mult Bruckner și Bach. Când a dirijat prima oară „Matthäus Passion”, în stagiunea trecută, și-a spus „Aș vrea să fac asta toată viața!”. Vorbește engleză cu accent intalienesc și gesticulează larg, ca atunci când dirijează. Apoi adaugă „Bineînțeles că nu pot și n-o să fac asta, dar pot măcar plănui, poco a poco.”

Dirijorul nu trebuie să cânte notele

Se simte norocos că are două familii muzicale: una la Roma, alta la Londra. Spune că îi reprezintă originile (născut în Anglia, din părinți italieni). „Muzicienii trebuie să fie cameleonici, să se reinventeze tot timpul.”

Ce aduce dirijatul în plus față de cântatul la pian? „Nu trebuie să cânt notele!” răspunde dintr-o suflare și izbucnește în râs. „Dirijatul mă aduce aproape de un repertoriu atât de bogat… numai anul ăsta am cântat Wagner, Britten, Enescu, Ravel, Rachmaninov, Mozart, Verdi.”

Te poate copleși emoțional, așa că e imporant să fii dur. Și „full of loooove for the music” („plin de dragoste pentru muzică”). Lungește vocalele exact ca-n filmele americane în care apar italieni. O mai fi spus asta într-o sută de interviuri până acum, dar nu pare să-și fi pierdut emoția și bucuria adolescentină, care te molipsesc.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În a doua zi de concert va dirija „Recviemul” de Verdi. De ce ar veni lumea să asculte muzică religioasă, când poate să vadă „Traviata”? Pentru că seamănă mult cu muzica de operă, pentru că există ceva teatral în religia italiană.

Cristina vine și ne face semn, arătând spre ceasul de la mână – cele 15 minute au expirat. Antonio enumeră, sobru, cuvintele violente din Recviem („judecată”, „sfârșitul lumii”), apoi revine la expresia de copil bucuros, pus pe șotii: „Anul ăsta celebrăm 200 de ani de la nașterea tipului (n. red. – Verdi s-a născut în 1813). Veniți să ascultați una dintre cele mai bune lucrări pe care le-a scris!”

Se ridică, îmi strânge mâna, se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește. Cristina îl conduce la următorul interviul, nu înainte de a-l întreba: „Maestro, jacheta și telefonul de acolo nu sunt ale dumneavoastră?”. Râde, se întoarce să le ia, iar noi rămânem în sala aia mare și ne gândim că o să-l vedem din nou pe bărbatul ăsta mic, pe podiumul de dirijat, vorbind doar din ochi și din brațe. Și, musai, o să mergem să ascultăm Verdi.

antonio pappano 1

Antonio Pappano, dirijând Recviemul de Verdi 

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto: Andrei Gîndac, Musacchio & Ianniello



07
/03
/19

Turneul DUELUL VIORILOR revine în acest an pentru început cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an.

07
/03
/19

Cu o medie de cumpărare care a atins până la 182 de bilete pe minut, ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu” marchează un record: cel mai mare număr de concerte sold out în ziua punerii în vânzare de până acum. Biletele la 18 concerte din seria „Recitaluri și Concerte Camerale”, de la Ateneul Român și opt din cadrul seriei „Mari Orchestre ale lumii” de la Sala Palatului sunt complet epuizate.

07
/03
/19

Fundația Calea Victoriei vă invită în 13 mai, ora 19:00, la Concertul de Gală „I love PUCCINI”, care va avea loc în eleganta Sală Mare a Teatrului Național București.

05
/03
/19

Mâine, 6 martie, de la ora 12.00 (prânz), vor fi puse în vânzare biletele individuale pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2019. În total, 84 de concerte, în patru săli, 2.500 de artiști internaționali, peste 50 de soliști de mare calibru, artiști lirici, violoniști, pianiști, peste 170 de ore de muzică de cea mai înaltă calitate, repertoriu divers care acoperă de la lucrări monumentale, compoziții de mare popularitate, până la recitaluri restrânse, muzică actuală și chiar prime audiții.

05
/03
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări în debut pe soprana Marta Sandu în rolul Violetta Valéry, solistă a Operei Naționale București.

05
/03
/19

Keith Flint, solistul trupei Prodigy, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, în casa sa din Essex, cel mai probabil fiind vorba despre o sinucidere. „Suntem șocați și extrem de triști să vă anunțăm că fratele și cel mai bun prieten al nostru, Keith Flint a încetat din viață. A fost un pioner și o adevărată legendă a muzicii. Cu toții îi vom simți lipsa”, au transmis membrii trupei The Prodigy.

04
/03
/19

Simfonie - substantiv, gen feminin. Continuăm traseul special al melomanului curios printr-un demers necesar în această epocă: concerte în care protagoniste sunt femeile puternice ale muzicii actuale. Nu întâmplător, majoritatea acestor concerte sunt din sfera simfonicului. Și nu întâmplător, cele mai vibrante personalități sunt din sfera actuală a muzicii, fie interpretare, dirijat sau compoziție, sunt femei. Pe câteva dintre ele le putem vedea în luna septembrie, în diverse săli din București și din țară.

01
/03
/19

Astăzi, 1 martie, a debutat proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică". Astfel, în fiecare zi a lunii martie, piese celebre din muzica clasică pot fi ascultate în spatii neconvenționale: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firme etc. Și tot astăzi, de la ora 19.00, de mărțișor și ziua lui Chopin, la ParkLake Shopping Center din București va avea loc un recital de pian susținut de Sînziana Mircea.

28
/02
/19

Sezonul de primăvară debutează la Teatrelli cu un concert de excepție Maria Răducanu Trio, pe 1 martie, de la ora 20.00. Concertul aduce pe scenă trei nume importante ale scenei internaționale de jazz: Maria Răducanu (România) – voce,  Niko Meinhold (Germania) – pian,  Chris Dahlgren (Statele Unite ale Americii) – contrabas și este sold out.

27
/02
/19

Primăvara începe la Sala Radio sub semnul muzicii și al frumosului și aduce publicului în luna martie o mulțime de ”mărțișoare muzicale”, sub forma unor concerte de excepție, cu invitați din țară și din străinătate și un program atractiv ! Chiar în prima zi a primăverii, vineri, 1 martie (19.00), violonistul Alexandru Tomescu și vioara de patrimoniu Stradivarius Elder-Voicu, dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și Orchestra Națională Radio vă propun un repertoriu romantic.

Pagina 22 din 149« Prima...10...2021222324...304050...Ultima »